Panama este pe locul al treilea in privinta numarului de firme romanesti inregistrate in paradisuri fiscale. Cateva mituri si fapte despre offshore-uri

Marţi, 5 aprilie 2016, 9:05 Economie | Finanţe & Bănci

In Romania, la sfarsitul lunii februarie 2016, operau peste 2500 de companii inregistrate in paradisuri fiscale potrivit datelor furnizate de Registrul Comertului. Cele mai multe provin din Luxemburg, urmate de Insulele Virgine Britanice si Panama. Circa 2.6 miliarde de euro reprezinta capitalul subscris in aceste firme. Cate 200 de firme avem provenind din Liechtenstein, Insulele Bermude si din Insulele Virgine (SUA).




Daca ne uitam la volumul capitalurilor firmelor din Romania, bani care provin din paradisuri fiscale, situatia arata ca in graficul urmator (datele sunt exprimate in mii de dolari):
.




Global vorbind, estimarile arata ca circa 8% din banii lumii sunt depozitati in paradisuri fiscale. In Africa, estimarile privind ponderea bogatiei financiare "parcata" in offshore-uri este in jur de 30 %. In Rusia si in tarile bogate in petrol din Orientul Mijlociu (probabil regiunile cele mai inegale din lume, ponderea bogatiei financiare offshore, pare a depasi 50%. In Statele Unite, cota banilor  offshore e mult mai mica, insa nu din cauza corectitudinii americanilor fata de restul lumii ci din cauza reglementarilor legale orientate catre descurajarea rularii banilor prin paradisuri fiscale. Europa, cu cele 2600 de miliarde de dolari depusi in paradisuri fiscale pare a fi campioana
Vezi aici o lista a paradisurilor fiscale existente in 2015.
Istoria paradisurilor fiscale este plina de mituri si de legende.




Mituri legate de paradisurile fiscale:

• Bancherii elvetieni sunt cei care au inventat conturile bancare secrete pentru a proteja bunurile evreilor de nazisti. Fals.

Conturile secrete au aparut la 1713, in urma unei legi date de consilierii locali din Genova s-a stabilit ca datele privind titularii conturilor sa nu fie niciodata divulgate, decat daca Primaria Genovei va consimti ca e neaparata nevoie.

•  Al doilea mit, vehiculat de unii economisti liberali, ca si de unele institutii respectabile ca FMI (Cassard 1994) sau OECD (1998), este ca paradisurile fiscale au aparut ca raspuns la cresterea taxarii din unele tari in perioada anilor 1960. Fals.
  

Elvetia era deja cunoscuta ca fiind paradis fiscal inca din 1920,  Liechtenstein a introdus Anstalt-ul in 1926, imediat dupa primul razboi mondial, iar Luxemburg si-a stabilit legile fiscale pro-atragere  de capital strain in 1929. Bermudele erau si ele cunoscute ca paradis fiscal, inca din 1935.

• Al treilea mit, promovat chiar de economiile considerate paradisuri fiscale este ca ei sunt jucatori onesti care incearca sa atraga capital strain si ca nu e vina lor ca reusesc. Intr-o lume in care financiarizarea a ajuns tot mai sofisticata iar liderii lumii incearca sa elimine aceste "oaze" de evaziune fiscala, a sustine ca esti un spectator pasiv, exploatat de lacomia unor imbogatiti este putin exagerat.

Originile evaziunii prin ascunderea "bazei impozabile" este veche de cand lume. Grecii si romanii obisnuiau sa-si doseasca o parte din bani de autoritatile fiscale ale vremii. (Doggart 2002). Creditorii medievali au inventat o intreaga serie de tehnici sofisticate pentru a ascunde incasarile dobanzilor pe care le percepeau la imprumuturile lor, in ciuda interdictiilor religioase. In 1869, Printul Charles al III-lea de Monaco a autorizat infiintarea celebrului cazino al principatului. Veniturile generate de cazinou i-au permis sa elimine toate formele de impozit pe venit in Monaco, creand- probabil fara sa fi dorit  asta- primul veritabil paradis fiscal modern.