In luna iunie, indicatorul pentru volumul productiei a scazut la 56 de puncte, fata de 60 in mai, 61 in aprilie si 69 in martie. Outputul industrial se afla acum sub 57, media ultimelor 20 de luni. Vedem o apropiere a indicatorului de pragul de 50 de puncte, care semnaleaza oprirea cresterii si riscul intrarii in zona de contractie (sub 50). Scaderea din iunie a fost mai puternica decat scaderea din mai fata de aprilie a.c. E posibil ca la cauzele generale ale regresului sa se fi adaugat Brexitul, sezonalitatea si slabirea cererii externe, indeosebi in domeniul auto. De altfel, indicatorul pentru export a scazut de la 64 de puncte la 58. O incetinire puternica se observa si la intrarea comenzilor noi, care coboara de la 64 in mai la 54 in iunie.

HotNews.roFoto: Hotnews

Lipsa comenzilor se reflecta si asupra importurilor de materii prime si materiale care coboara de la 66 la 60. Stocurile continua sa ramana contractate, 46 in iunie fata de 44 in mai. Pe fondul incetinirii activitatii, managerii raporteaza o usoara scadere a costurilor de productie de la 63 in mai la 60 in iunie. Reducerea nu e foarte mare, dar prezice ca in perioada viitoare, firmele nu vor transfera costuri suplimentare spre distribuitori si indirect spre alti cumparatori. Indicatorul angajarilor de personal care parea sa-si revina putin, s-a prabusit de la 53 in mai la 47 in iunie, ceea ce semnifica tendinta firmelor de a renunta la o parte din personalul permanent. Este a doua oara in ultimii doi ani cand indicatorul angajarilor scade sub 50 de puncte. Prima data s-a intamplat in lunile noiembrie 2015 - ianuarie 2016 si a doua oara in iunie 2016.

Managerii continua sa fie ingrijorati. Indicatorul sintetic de incredere in activitatea viitoare (media asteptarilor privind volumul comenzilor, productia si preturile incasate de firme) se afla la 56 de puncte, cu 4 puncte sub media ultimelor 20 de luni si cu 6 puncte mai jos decat in luna martie a acestui an. Pentru industrie se anunta o vara dificila si un viitor cu multe incertitudini

Detalii tehnice

Barometrul prezinta activitatea din industrie in luna iunie 2016.

Apare in circa 20 de zile de la incheierea lunii analizate.

Este realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un esantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajati din Romania, care genereaza aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.

¬ Datele culese prin interviuri directe cu managerii firmelor in intervalul 15-19 iunie 2016