Ca urmare a aparitiei de informatii potrivit carora BNR ar fi putut fructifica mai bine rezerva de aur a Romaniei, unul dintre cei mai discreti oameni din Banca Centrala, Alina Constantinescu, arbitrajist principal in Serviciul administrarea rezervelor internationale a iesit la rampa si a publicat un text in care explica cum se fructifica aurul Romaniei. Principalele acizatii veneau din partea lui Lucian Isar, care pe blogul sau scrie ca "Romania nu obtine venituri de pe urma aurului tinut la Londra ci plateste pentru custodie. Este o practica absurda si este impotriva intereselor financiare ale Romaniei"

Alina Constantinescu si Lucian IsarFoto: Hotnews

Constantinescu mentioneaza cazul Albaniei care in anul 1990 a inregistrat pierderi de 150 milioane dolari americani (suma ce reprezenta 115% din valoarea exporturilor tarii pe anul respectiv) ca urmare a unei speculatii financiare pe piata valutara internationala. Acest fapt a condus la pierderea rezervelor valutare si acumularea de arierate la plata datoriei externe in valoare de 550 milioane dolari americani (suma reprezenta de noua ori veniturile obtinute de economia albaneza din exportul de bunuri si servicii).

Una peste alta, tinta BNR nu este maximizarea profitului obtinut din rezerva de aur, ci stabilitatea preturilor.

Redam mai jos ambele pozitii legate de administrarea rezervei.

  • Lucian Isar: Problema lui Isarescu nu este cantitatea de aur depozitata, ci venitul care s-ar fi putut obtine de pe urma acestei operatiuni.

Aurul apartine statului roman, inclusiv veniturile care ar putea fi generate din aceasta detinere. BNR insista sa nu raspunda pe tema aurului. A deschis si un muzeu fals ca sa distraga atentia.

Din raspunsul BNR rezulta ca BNR tine aurul la Londra si ii costa custodia. BNR sustine ca a facut suficienti bani in trecut, pana in 2006, incat sa isi permita sa fie generosi cu cineva anume in ultimii 10 ani.

La o rentabilitate medie de 1,5% pe an, in ultimii 10 ani, suma lasata pe masa depaseste 375 MILIOANE de dolari SUA, adica 37,5 milioane pe an (un avion nou, 2 spitale, 250 mii pensii a cate 150 de euro pe luna, venitul lunar al lui Isarescu pentru 78 de ani).

(...)

Romania nu obtine venituri de pe urma aurului tinut la Londra ci plateste pentru custodie.

Este o practica absurda si este impotriva intereselor financiare ale Romaniei.

Cica aurul Nu a fost furat. Si BNR insista pe aceasta tema. Problema nu este aurul ci VENITURILE ce puteau fi obtinute din aur. Anturajul BNR se preface ca nu intelege ce inseamna rentabilitate din pastrarea aurului la Londra.

Veniturile, normal a fi obtinute din mentinerea aurului la Londra, s-au furat sau doar au fost facute cadou?

Din opinia BNR, ce poate fi consultata aici, nu aflam doar ca Isarescu a dezinformat in 2010 cu privire la detinerea de aur in strainatate ci si confirmarea faptului ca BNR Nu primeste nimic pentru mentinerea aurului la Londra ci chiar plateste pentru aceasta custodie.

Veniturile obtinute pe perioada administrarii active a rezervei de aur exced cu mult costurile de custodie cumulate dupa adoptarea deciziei de stopare a acestor plasamente in anul 2006, in baza unei analize randament/cost efectuata in contextul investitional de la acea data.

Pentru a masca discutia legata de cadoul oferit prin lipsa de remunerare pentru aurul de la Londra, Isarescu a regizat lansarea Muzeului Tezaurului de la Tismana. Despre falsa lansare am scris aici.

BNR nu poate aduce imediat aurul in tara pentru un motiv simplu: acordul informal de a nu aduce aurul inapoi in Romania, pentru a produce bani pentru altii. Despre asta am scris pe larg aici .

In comunicat se spune ca inainte de o decizie a lui Isarescu din 2006, se faceau bani din plasamentul aurului, aflat oricum de multa vreme in strainatate. Din rapoartele BNR din anii 2005 si 2006 aflam ca bancile favorite pentru plasarea aurului erau Fortis Bank, Morgan Stanley si Nova Scotia Bank.

Citeste continuarea pe blogul lui Isar.

  • BNR: dupa depasirea situatiei dificile din anul 1999, BNR a considerat utilizarea de depozite pe termen scurt ca modalitate eficienta de pastrare a unui grad relativ ridicat de lichiditate a rezervei de aur

Administrarea rezervelor internationale, atribut conferit prin lege Bancii Nationale a Romaniei, are la baza orientarile strategice aprobate de catre Consiliul de administratie si deciziile tactice adoptate de catre Comitetul de administrare a rezervelor internationale din Banca Nationala a Romaniei (structura permanenta, condusa de guvernatorul Bancii Nationale a Romanei, din care fac parte consilieri, directori si specialisti cu atributii in domeniul administrarii rezervelor internationale).

Referitor la administrarea activa a rezervei de aur detinuta la Londra, precizez ca, dupa depasirea situatiei dificile legate de varful de datorie externa din anul 1999, Banca Nationala a Romaniei, in politica sa de administrare a rezervelor internationale, a considerat utilizarea de depozite pe termen scurt ca modalitate eficienta de pastrare a unui grad relativ ridicat de lichiditate a rezervei de aur. Aceasta metoda a condus la obtinerea de venituri sub forma de dobanzi (incasate in aur sau valuta), pastrandu-se in acelasi timp proprietatea asupra activului si la diminuarea costurilor de depozitare.

Fructificarea rezervei de aur prin plasamente la contrapartide aprobate, specializate in astfel de operatiuni, s-a efectuat pana la jumatatea anului 2006. Decizia de stopare a acestei activitati a fost determinata de scaderea drastica si mentinerea la nivele foarte scazute a ratelor dobanzilor oferite pentru depozitele de aur, in special a celor pe termen scurt (pana la 6 luni). In perioada anilor 2000 ¬ 2006 pretul aurului a crescut cu peste 134 la suta (de la 272 la 637,7 dolari/uncie) si a avut ca impact diminuarea de catre producatorii de aur a activitatii de acoperire a riscului de scadere a pretului, ce a generat scaderea constanta a nevoii formatorilor de piata de atragere de aur fizic. Astfel, nivelul scazut al dobanzilor obtinute pentru plasamentele de aur (acestea se situau la sfarsitul lunii martie 2006 la circa 0,02 la suta) a condus la diminuarea accentuata a randamentului obtinut din aceste operatiuni.

In aceste conditii a fost preferata utilizarea limitelor de expunere fata de entitatile private, aprobate conform strategiei de administrare a rezervelor internationale aferente acelei perioade pentru plasamente in valuta (euro, dolari americani, lire sterline) al caror randament era superior la acea data (2,57 la suta la euro, 4,56 la suta la dolar american si 5,26 la suta la lira sterlina), pentru maturitati similare, decizie ce a condus la obtinerea unor venituri mai mari in aceleasi conditii de risc de credit.

In consecinta, utilizarea in continuare a limitelor mentionate pentru plasamentele de aur ar fi impiedicat fructificarea corespunzatoare a rezervelor internationale.

Incepand cu luna septembrie 2008, pietele financiare au fost marcate de cea mai mare volatilitate din ultimii 70 de ani, dupa ce sistemul financiar international a ajuns intr-o situatie de cvasi-blocaj ca urmare a crizei generale de lichiditate generata de falimentul companiei Lehman Brothers, faliment urmat de disparitia brusca a increderii pe piata financiara internationala.

Astfel, in contextul unui mediu financiar dominat de aversiune generala fata de orice produs ce incorpora risc de credit, a cresterii semnificative a probabilitatii de faliment a contrapartidelor eligibile, a diminuarii calificativelor acordate acestora de catre agentiile de apreciere a riscurilor, Comitetul de administrare a rezervelor internationale a decis si suspendarea activitatii de plasare de depozite in valuta la entitati private.

In antiteza cu aceasta abordare mentionam cazul Albaniei care in anul 1990 a inregistrat pierderi de 150 milioane dolari americani (suma ce reprezenta 115 la suta din valoarea exporturilor tarii pe anul respectiv) ca urmare a unei speculatii financiare pe piata valutara internationala. Acest fapt a condus la pierderea rezervelor valutare si acumularea de arierate la plata datoriei externe in valoare de 550 milioane dolari americani (suma reprezenta de noua ori veniturile obtinute de economia albaneza din exportul de bunuri si servicii).