Aproape un miliard de euro au fost scosi din Romania in ultimii cinci ani, iar cu acesti bani s-ar fi putut realiza multe proiecte, a declarat, vineri, Ionut Misa, directorul general al Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF, referindu-se la preturile de transfer, transmite Agerpres.

"Numai de la 5 companii care sunt in domeniul petrolului, retailului, tutunului si comertului cu electronice s-au facut ajustari de 87 milioane lei. Doar 5 companii, ganditi-va ce inseamna la nivel national. Directia generala a marilor contribuabili are astazi 1.500 de companii in portofoliu. Sumele sunt mari, foarte mari. Un studiu pe care l-am realizat la inceputul anului 2015 pe un portofoliu de 2.500 de companii ne dusese la concluzia ca aproape 1 miliard de euro in ultimii 5 ani au fost scosi din Romania. Cu aceste sume s-ar putea realiza extrem de multe proiecte in Romania si ar putea aduce beneficii majore romanilor", a spus Misa.

Potrivit acestuia, o companie din domeniul tutunului a achizitionat tutunul de la o alta subsidiara afiliata dintr-o tara membra la un pret foarte mare, pe care il vindea in Romania la o marja de profit extrem de mica.

"In Romania platea aproape nimic, iar in tara respectiva se duceau toate profiturile. Am reusit sa identificam acest tip de tranzactii si am reusit sa realizam ajustari de 12,3 milioane lei", a precizat oficialul ANAF.

El explicat, in context, cum sunt scosi din tara banii realizati de retaileri.

"In retail se importa produse cu valoare adaugata din afara tarii si se vand in Romania. Companiile spun ca au creat locuri de munca multe, 'datorita noua aveti atatea locuri de munca' dar uita sa precizeze un aspect foarte important. Aceste locuri de munca sunt prost platite. Ar trebui sa ne uitam la faptul ca aceste companii importa bunurile din afara la o valoare mica, le vand ulterior in Romania, iar numai pe diferenta de pret se aplica impozitul pe profit. In Romania raman putini bani. Practic locurile de munca in tarile in care s-au produs acele bunuri sunt bine platite, au plus valoare in tara respectiva si mai putin in Romania. Asta este una dintre cele mai utilizate metode", a aratat Misa.

De asemenea, reprezentantul Fiscului a mai spus ca sunt companii care au o retea globala si importa diferite bunuri si servicii din celelalte tari la o valoare foarte mare pe care le vand in Romania.

"Sunt companii din domeniul auto care au rata profitului 2% an de an. Este foarte greu sa realizezi o rata a profitului constanta. Este o ciclicitate economica, exista un mediu de business. Ca sa poti sa obtii an de an 2% este o consultanta foarte buna, beneficiaza de experienta foarte buna in aceasta zona, au tehnici foarte bune pe care le utilizeaza", conform sefului Directiei de Mari Contribuabili.

El a precizat ca Directia de Mari Contribuabili colecteaza aproape 50% din veniturile la buget si administreaza toate companiile mari, cu cifre mari si volume mari.

Ionut Misa a participat vineri la dezbaterea "Unde se duc profiturile din Romania? - Traseul banilor facuti in Romania si de ce firmele romanesti nu au sanse reale de dezvoltare", pasul al doilea din campania "Sa luam banii inapoi" ("Let's get the money back") initiata de europarlamentarul Catalin Ivan in calitatea sa de membru al Comisiei speciale din Parlamentul European care investigheaza scandalul Panama Papers. Prima dezbatere a avut loc saptamana trecuta la Bruxelles, avand ca invitati specialisti Interpol, Europol, ai Comisiei Europene si ai altor organisme legate de fraudele internationale.

Concluziile campaniei "Let's Get the Money Back" vor constitui baza de elaborare a unei directive europene menite sa limiteze eludarea platii taxelor si frauda fiscala in UE.