Indicatorul de incredere macroeconomica al CFA Romania a inregistrat valoarea de 53,3 puncte, in septembrie, in scadere cu 11,5 puncte fata de luna anterioara, in special din cauza componentei sale de anticipatii, se arata intr-un comunicat de presa al asociatiei, scrie Agerpres. "Indicatorul conditiilor curente a fost de 67,0, valoare in scadere cu 3,8 puncte, iar indicatorul anticipatiilor s-a redus cu 15,3 puncte pana la valoarea de 46,4 puncte. In ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, valorile mediane ale anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4.5000 (in crestere cu 100 pips), iar pentru orizontul de 12 luni de 4.5000 (valoare similara cu cea inregistrata in exercitiul anterior)", se arata in document.

Potrivit acestuia, rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2017/octombrie 2016) a inregistrat o valoare mediana de 1,20%, in scadere cu 0,30% fata de exercitiul anterior.

Indicatorul CFA Romania de Incredere Macroeconomica a fost lansat de catre CFA Romania in luna mai 201, prin acesta dorindu-se cuantificarea anticipatiilor analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an.

Indicatorul ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca) si este calculat pe baza a 6 intrebari cu privire la conditiile curente "referitoare la mediul de afaceri si piata muncii" si anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piata muncii, evolutia venitului personal la nivel de economie si evolutia averii personale la nivel de economie.

Pe langa intrebarile necesare pentru calculul indicatorului de incredere macroeconomica, sondajul evalueaza si anticipatiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflatiei, ratele de dobanda, cursul de schimb, indicele bursier BET, conditiile macroeconomice globale si pretul petrolului.