
Daca facem un esantion de 10 firme noi avand in spate capital strain, 4 firme sunt infiintate in domeniul comertului, cate una in constructii, tranzactii imobiliare si respectiv industria prelucratoare, restul fiind impartit intre turism, agricultura si transporturi.
Din pacate, putine au in vedere productia propriu zisa, majoritatea fiind in zona de intermediere a consumului.
Daca ne uitam la judetele spre care s-au indreptat strainii investitori, Capitala este de departe cea mai seducatoare regiune economica. Urmeaza Timisul, apoi Ilfovul si Clujul. Restul au sub 4% din total.

Mai jos, Clasamentul primelor 40 de societati dupa participarea straina la capitalul social total subscris, in echivalent valuta, in luna Septembrie 2016

"In proximitatea capitalei (zona Bucuresti-Ilfov), nivelul de trai a devenit superior mediei UE, iar vestul si centrul tarii converg rapid spre acest deziderat, catalizatorul acestor evolutii fiind in cea mai mare masura prezenta investitiilor straine directe. In schimb, sudul si estul tarii sunt printre cele mai sarace regiuni din Europa si au realizat progrese relativ modeste in ultimul deceniu, Comisia Europeana atragand atentia asupra riscului ridicat de excluziune sociala in aceste zone. O ameliorare a acestei situatii nu se intrevede prea curand, intrucat lipsa infrastructurii care sa interconecteze provinciile istorice favorizeaza concentrarea investitiilor in apropierea granitei de vest si permanentizarea decalajelor de dezvoltare", explica recent Mugur Isarescu la o conferinta de specialitate.