Romanii au crescut anul trecut consumul de margarina de la 7.9 la 8.2 grame/zi/locuitor. La unt, de la 1.7 am trecut la 2 grame/zi/locuitor, in vreme ce la grasimi de porc am ramas tot pe-acolo- 5 g/zi/locuitor.La peste, am urcat cu 12%, de la 6.6 la 7.4 grame/zi iar la capitolul "organe comestibile" am ramas tot pe la 8.3 grame/zi/cap de roman. Nici in privinta carnii (echivalent in carne proaspata) nu parem a deveni trendy, adica vegetarieni sau vegani. Consumul de care de porc creste, la fel ca si cel de pasare. Asta arata datele din bilanturile alimentare calculate de Institutul National de Statistica, publicat aici.

HotNews.roFoto: Hotnews

Consumam de asemenea mai multe oua dar bem mai putin lapte. Cat despre consumul de zahar, a crescut cu 21%, in ciuda alertelor transmise de nutritionisti. De asemenea, a crescut si consumul de fructe pe cap de locuitor, dar pe componenta fructe exotice, nu dintre cele locale (circa 16%)

Daca ne uitam la ceea ce se intampla in lume, constatam ca Asia de Est si Sud-Est este fruntasa in schimbarea obiceiurilor alimentare cu o crestere a caloriilor de origine animala consumate de peste 10 ori in mai putin de 50 de ani. Nu am nimic cu cei care isi doresc sa manance mai multa carne, sa ne intelegem. Doar constat si iau nota de asta.

Sa mergem putintel mai departe. Energia solara este stocata in principal de plante. Oamenii si animalele pe care oamenii le cresc consuma anual 40 de procente din aceasta energie stocata mai ales in cereale. Articolul pe care tocmai l-am citat ne spune cum exploatarea agricola intensiva a cerealelor conduce la erodarea solului si la scaderea productivitatii acestuia. Si atunci, omenirea a trecut la nivelul urmator: a inventat ingrasamintele agricole, bazate pe petrol.

Pentru fiecare calorie vegetala sunt necesare cel putin 3 calorii din petrol. Dar, mai important, pentru fiecare calorie animala sunt necesare cam 10 calorii vegetale. De aici.

Cresterea populatiei si schimbarea obiceiurilor alimentare de la inceput costa in prezent de 70 de ori mai mult petrol decat in anii '60. Si asta nu e tot.

Globalizarea a facut normala aparitia a aproape oricarui produs, aproape oriunde in lume. Pentru o calorie de laptuca transportata din Marea Britanie in Statele Unite se consuma 127 de calorii din petrol.

Agricultura intensiva conduce la erodarea solului si anual se pierd 100.000 de kilometri patrati de teren arabil. Cam cat teren arabil are Romania.

Iar atunci cand vremea nu tine cu noi sau cand pretul petrolului creste, atunci si preturile cresc. Ce trebuie facut ne spune studiul FAO pe 2016.