Din cele 19,76 miliocu resedinta obisnuita pe teritoriul Romaniei pentru cel putin 12 luni, 10,11 milioane sunt femei, reprezentand 51,2% din totalul populatiei rezidente, se arata intr-un material de presa transmis marti de oficialii Institutului National de Statistica. In mediul urban, ponderea femeilor este mai pronuntata decat in cel rural; 5,55 milioane locuiesc la oras, reprezentand 52,3% din totalul populatiei urbane, iar in mediul rural, ponderea populatiei feminine este de 49,9%. Femeile romance sunt mai "imbatranite" decat barbatii cu 3,2 ani.

HotNews.roFoto: Hotnews

Populatia feminina are o pondere mai mare decat populatia masculina in 40 de judete, exceptie facand judetele Vaslui si Tulcea.

• Cea mai mare pondere a femeilor varstnice (de 65 ani si peste) a fost inregistrata in judetele Teleorman, Valcea si Giurgiu, iar cea mai scazuta in Ilfov si Timis.

• Contingentul fertil (numarul femeilor cu varsta cuprinsa intre 15 ani si 49 ani) numara 4.628.478 persoane, potentialele mame reprezentand astfel 23,4% din totalul populatiei rezidente la 1 ianuarie 2016, adica aproape jumatate din totalul populatiei feminine (45,8%).

• in anul 2015 varsta medie a mamei la nastere (28,3 ani) si la prima nastere (26,9 ani) a fost in usoara crestere fata de anul precedent (28,2 ani si respectiv 26,8 ani), mentinandu-se tendinta de amanare a nasterii.

• Femeile din mediul rural au continuat sa nasca la o varsta mai tanara (26,8 ani) comparativ cu cele din urban (29,5 ani). Decalajul intre urban si rural se mentine si in cazul varstei mamelor care sunt la prima nastere (28,5 ani in urban si 24,5 ani in rural). Valorile extreme pentru varsta medie la prima nastere se situeaza intre 24,4 ani in judetul Calarasi si 30,1 ani in Municipiul Bucuresti. Cea mai ridicata varsta medie la toate nasterile s-a inregistrat in Municipiul Bucuresti (31,0 ani), iar cea mai scazuta in judetele Calarasi si Giurgiu (26,4 ani).

• Comportamentul reproductiv al femeilor difera in raport cu statutul lor ocupational. Desi ponderea copiilor nascuti de catre mame casnice (38,7%) se situeaza la un nivel destul de ridicat, se constata o scadere comparativ cu anii anteriori (41,8% in anul 2014). Un procent de 48,5% nascuti-vii au avut mame salariate. in anul 2015, in mediul rural, 56,4% din numarul nascutilor-vii au avut mame casnice, iar in mediul urban 24,3% din numarul nascutilor-vii au avut mame casnice.

• in anul 2015 continua tendinta de crestere a ponderii nascutilor-vii de catre femeile cu nivel superior de educatie, cel putin studii universitare (28,1%), cat si ponderea nascutilor-vii de catre mamele cu nivel de educatie mediu, profesional, liceal si postliceal (36,7%).

• Speranta de viata la nastere a femeilor, in anul 2015, a fost de 78,90 ani (79,68 ani in urban si 77,92 ani in rural)

• in anul 2015, rata nuptialitatii a fost de 5,6 casatorii la 1000 locuitori. Din totalul de 125454 casatorii , cele mai multe s-au oficiat in luna august (22902 casatorii), iar cele mai putine in luna martie (4208 casatorii), pastrandu-se ciclul traditional. Romania se situeaza printre tarile cu o nuptialitate mai ridicata decat media europeana, daca avem in vedere ca rata nuptialitatii in UE-28 a fost in anul 2011 (ultimul an pentru care este calculat indicatorul la nivel european) de 4,2‰.

• Varsta medie la casatorie cunoaste o tendinta de crestere, ajungand in 2015 la 29,1 ani la femei si 32,5 ani la barbati. Varsta medie la prima casatorie a crescut, de asemenea, in anul 2015, confirmand astfel tendinta de amanare a incheierii primei casatorii. Varsta medie la prima casatorie a fost de 27,4 ani la femei si 30,6 ani la barbati.

• in ceea ce priveste participarea populatiei la activitatea economica, cele mai recente date arata ca populatia ocupata era de 8,62 milioane persoane; dintre acestea, femeile reprezentau 43,0%.

• Din analiza structurii populatiei feminine ocupate pe grupe de ocupatii reiese ca:

- 1,7% au fost cuprinse in grupa membrilor corpului legislativ ai executivului, a inaltilor conducatori ai administratiei publice, conducatorilor si functionarilor superiori;

- 19,8% au lucrat ca specialisti in diverse domenii de activitate;

- 7,4% erau tehnicieni sau alti specialisti in domeniul tehnic;

- 6,6% au avut statutul de functionari administrativi;

- 20,8% au fost angajate ca lucratori in domeniul serviciilor;

- 21,2% si-au desfasurat activitatea ca lucratori calificati in agricultura, silvicultura si pescuit;

- 7,8% au lucrat in grupa muncitorilor calificati si asimilati;

- 14,7% au fost cuprinse in alte categorii de ocupatii.

• in privinta gradului de instruire, din totalul persoanelor ocupate de sex feminin, 23,9% erau absolvente ale invatamantului superior, 4,2% ale invatamantului postliceal si de maistri, 39,9% au absolvit liceul, iar 11,8% scoli profesionale si de ucenici.