Raiffeisen Bank a reusit in 2016 un profit net de 100 milioane euro, cu doua milioane mai mult decat cele 98 de milioane obtinute in 2015, au transmis miercuri reprezentantii bancii. Rata creditelor neperformante a fost anul trecut de 8,3%, sub media sistemului bancar romanesc (9,5%). " Doua evenimente exceptionale au afectat rezultatele pe 2016: 27 milioane de euro provizioane pentru efectele legii "Darii in plata" si 21 milioane de euro castiguri din vanzarea participatiei pe care o detineam in VISA Europe", se mai arata in comunicatul transmis de bancheri.

Steven van Groningen, CEO Raiffeisen si unul dintre fondatorii CPBRFoto: Hotnews

"Am incheiat anul 2016 cu un rezultat financiar multumitor: 100 de milioane euro profit net si active totale in crestere cu 6%, pana la 7,4 miliarde de euro. Ceea ce ma bucura cel mai mult este ca vorbim de o crestere de active care provine in principal din relatia cu clientii, din activitatea de creditare. Taxele si impozitele directe si indirecte in anul 2016 au fost in valoare totala de 89 milioane euro," a spus Steven van Groningen, Presedinte & CEO al Raiffeisen Bank.

Anul 2016 a fost unul bun pentru creditare, cu o crestere a portofoliului de credite cu 10%, de la 4,24 miliarde euro in 2015 pana la 4,65 miliarde euro in 2016. Finantarile nou aprobate au ajuns la 2,5 miliarde euro, din care o treime au fost acordate persoanelor fizice. Creditele de consum au inregistrat o evolutie foarte buna, in timp ce evenimentele legislative din ultima perioada au afectat negativ creditele noi pentru achizitii de locuinte.

Pentru al treilea an consecutiv, creditele noi acordate IMM-urilor inregistreaza o crestere de peste 10%. Eforturile bancii de a oferi solutii de finantare viabile si accesibile pentru firme au fost sustinute si prin participarea activa in programe cu entitati supranationale (initiativa JEREMIE sustinuta de Fondul European de Investitii), creditele nou acordate prin aceste programe crescand cu peste 50% fata de 2015. In ceea ce priveste clientii corporatii, merita mentionat faptul ca Raiffeisen a participat la cele mai mari tranzactii sindicalizate de pe piata locala din 2016. Finantarile noi pentru corporatii s-au dublat fata de anul precedent, cu o performanta foarte buna atat pentru clientii corporatii medii, cat si mari.

Depozitele de la clienti au inregistrat in 2016 un avans consistent, de 11%, sustinut in principal de evolutia conturilor curente ale persoanelor fizice, in crestere cu 30% fata de 2015. Calitatea serviciilor bancare de baza reprezinta fundamentul unei relatii bune si de lunga durata cu clientii. In acest sens Raiffeisen Bank a lansat in 2016 noi pachete de cont curent, care combina toate elementele necesare din zona de tranzactionare, dar si produse de credit sau de economisire simple si eficiente.

Cresterea cu 12% a numarului de clienti persoane fizice Premium confirma aprecierea bancii de catre clientii care isi doresc o administrare profesionista si de calitate a activelor lor financiare.

In plus, in 2016 Raiffeisen Bank a fost lider al consortiului care a organizat cu succes oferta publica initiala (IPO) a celui mai mare furnizor privat de servicii medicale din Romania. Aceasta a fost cea mai mare oferta publica initiala a unei companii private la Bursa de Valori Bucuresti si reprezinta un pas important inainte pentru piata de capital locala.

Serviciul Smart Mobile a inregistrat o crestere de peste 80% a numarului de utilizatori activi fata de anul precedent, 2,4 milioane de inregistrari in aplicatie si un numar mediu de accesari pe utilizator cu 60% mai mare decat media sistemului bancar. In ceea ce priveste tehnologia, ne-am concentrat pe facilitarea accesului in aplicatie, prin amprenta digitala si PIN, vizualizarea rapida a soldului contului curent (prin widget) sau plata cu mai mare usurinta a impozitelor.

Numarul total de "clienti digitali" (cu cel putin o accesare a canalelor online sau mobile in ultima luna) a ajuns la peste 280 mii la final de 2016, cu aprox. 25% mai multi fata de anul precedent.

Numarul de masini automate multifunctionale (MFM) a ajuns la 141 la final de 2016, de la 39 in 2015, iar eforturile noastre de a promova platile electronice in locul celor pe suport de hartie raman o prioritate; 89% dintre toate platile intermediate de banca au fost electronice, in crestere cu 3 puncte procentuale fata de anul precedent.

Baza de clienti activi a ramas constanta in 2016 la aprox. doua milioane de clienti persoane fizice, aprox. 100 mii de IMM-uri si 5.600 de clienti corporatii. La final de 2016, reteaua de distributie a Raiffeisen Bank se ridica la 478 de unitati, peste 1.100 de ATM-uri, 15.000 aparate EPOS si 141 de masini multifunctionale (MFM).

Banca avea 5.235 angajati la final de 2016, comparativ cu 5.349 in decembrie 2015.