Aproape fiecare generatie de romani spune ca ea reprezinta de fapt generatia "de sacrificiu". Generatia celor nascuti in anii `20, cei care au trecut prin al doilea Razboi Mondial pe cand aveau 20 de ani, se simte sacrificata pe buna dreptate din cauza lipsurilor si greutatilor datorate penuriei care a urmat conflagratiei. Cei nascuti in anii `60 si care au prins revolutia la 30 de ani se simt sacrificati din cauza instituirii Noii Ordini post-revolutionare. Cei nascuti in anii 90 sustin si ei ca sunt sacrificati din cauza crizei din 2008, care i-a prins tot in jurul varstei maturitatii, criza mondiala amputandu-le cariera.Toti au dreptate, dar "dreptatea" unora e mai mica decat a celorlalti. Sa ne uitam putin la cifre si la ultimele studii despre cum au evoluat relatiile intre generatii in Romania.
S-o spunem de la inceput: In Europa, obligatiile cu privire la ajutorul practic sau financiar (atat din partea copiilor adulti cat si din partea parintilor varstnici) se pot imparti in patru mari categorii:
- (1) familialismul de tip implicit, in care nu exista alte alternative pentru furnizarea de suport decat familia,
- (2) familialism sustinut (asa numitul cash-for-care), in care familiile sunt compensate financiar pentru responsabilitatile de ingrijire,
- (3) de-familializarea, care reduce responsabilitatile si dependenta de familie si
- (4) familialismul la alegere, care presupune posibilitatea de alegere pentru familialismul sustinut sau pentru de-familializare.
Privitor la ajutorul acordat ascendent pe linia intergenerationala, adica de la copii catre parinti, situatie sta cam asa: Norvegia si Franta apartin regimului de tip de-familializare, in Bulgaria, Polonia si Lituania familialismul este de tip implicit, iar Republica Ceha recunoaste o tendinta spre de-familializare. In alta situatie se afla Georgia, Romania si Rusia, caracterizate de familialismul implicit, datorat slabei dezvoltari a serviciilor publice (si private) pentru varstnici. In cazul suportului descendent (acordat copiilor), se formeaza doua grupuri distincte. Republica Ceha are una dintre cele mai ridicate prezente ale familialismului sustinut prin concedii si transferuri de sprijin pentru copii dar in acelasi timp se apropie de tipul familialismului implicit cand vorbim despre transferurile catre varstnici.
- Cum stam in Romania?
Conform unei excelente lucrari de cercetare, pentru ingrijirea copiilor, in Romania, regimul este unul mixt, facandu-se distinctia dintre familialismul implicit, caracteristic parintilor fara un loc de munca stabil si familialismul la alegere, prezent in cazul parintilor angajati. La noi, femeile sunt mai atente la relatiile cu varsnicii decat barbatii, fiind mai puternic legate de ideea de responsabilitate filiala.
La nivel european, nivelul de sprijin furnizat pare sa a fie scazut. Atunci cand parintii nu au probleme cu sanatatea, ingrijirea personala sau ajutorul oferit pentru indeplinirea sarcinilor de rutina are loc episodic, iar in situatia in care apar o serie de nevoi cauzate de boli, se observa si aparitia sprijinului
Important este de asemenea, daca parintii locuiesc alaturi de copii. In general, in situatia co-rezidentei, cel mai mult beneficiaza tinerii, care au asigurata o locuinta si pot beneficia din partea parintilor de sprijin pentru cresterea copiilor mici sau de ajutor pentru indeplinirea sarcinilor gospodaresti.
De notat:
- Femeile sunt implicate in mai mare masura in activitati care survin odata cu o serie de evenimente din familie.
- Fiicele sunt mai predispuse sa ofere ajutor (in caz de nevoie) decat barbatii si
- Mamele beneficiaza de sprijin in mai mare masura decat tatii. Un potential factor explicativ este ideea ca relatia dintre mama si fiica este mai puternica decat orice alta relatie dintre copii si parinti (Eggebeen, Intergenerational exchange, Encyclopedia of Aging, 2002).Odata cu cresterea varstei, relatiile de schimb intergenerational se estompeaza. dispar. Intr-adevar, ideea de responsabilitate familiala este puternic afectata de varsta, asteptarile din partea copiilor se reduc iar asteptarile din partea parintilor cresc odata cu inaintarea in varsta.
Sa notam in treacat faptul ca cel mai devreme se muta singuri tinerii din statele nordice, iar cel mai tarziu, cei din estul si centrul UE - Bulgaria, Grecia, Ungaria, Letonia si Romania. De exemplu, 50% din tinerii danezi parasesc parintii la 20 de ani, fata de 29 de ani - grecii si 30 de ani, bulgarii.
Tarile vestice se situeaza la centrul clasamentului, in ceea ce priveste virsta de parasire a casei parintesti - jumatate din tinerii francezi pleaca la varsta de 22,6 ani, germanii - 23 de ani, britanicii - 24 de ani sau 26 de ani- luxemburghezii. Interesant este si faptul ca familiile din Europa de Vest cheltuie in medie 400 euro/luna pentru a-si sustine copiii pentru a se desprinde de familie (le achita chiriile sau utilitatile locuintei), dar la noi nu exista o statistica privind aceste "remitente interne".
De retinut si faptul ca tinerii care intra in campul muncii in acesti ani o fac la o putere de cumparare mai buna decat cei nascuti in generatiile anterioare. Dar inainte de a obtine un job, stau "pe tusa: 3 ani, fata de 1.7 ani cat statea generatia anterioara si de 1.4 ani cat era timpul de asteptare in urma cu doua generatii. Discutam pe medii statistice, nu pe cazuri punctuale
Totusi, sprijinul oferit parintilor poate fi explicat si de mecanismul reciprocitatii. Reciprocitatea este analizata uneori in termeni de timp, in schimbul banilor, adica parintii varstnici ofera sprijin financiar, in vreme ce copiii adulti ofera sprijin practic, consumator de timp.
Normele filiale sunt mai puternice in regiunile de Est si Sud ale continentului European, avand ca si cazuri extreme situatia Norvegiei, pe de o parte, si a Georgiei, pe de alta parte. In societatile in care serviciile publice de ingrijire si de sprijin financiar sunt limitate, obligatiile filiale vor fi mai puternice. Argumentul este construit de importanta crescuta acordata oferirii de sprijin membrilor familiei aflati in situatii de nevoie atunci cand serviciile publice lipsesc sau sunt limitate. Prin urmare, comparativ cu spatiul vestic, in Europa de Est, unde statului bunastarii este slab dezvoltat, normele legate de obligatiile filiale sunt mai puternice.
Graficul de mai jos prezinta tarile in ordine descrescatoare in functie de scorul mediu al obligatiei filiale. Este clar nu doar ca tarile vestice au un nivel mai scazut al acestor norme decat restul tarilor, ci si faptul ca obligatiile filiale devin tot mai slabe de la Est spre Vest. Ipoteza cultului familiei este confirmata inca odata. La fel, este confirmata si ipoteza familialismului implicit, deoarece se observa ca in Centrul si Estul Europei indivizii acorda mai multa importanta obligatiilor filiale, dat fiind disponibilitatea limitata a serviciilor publice. Gradientul obligatiei filiale este si mai evident in cazul in care respondentii nu locuiesc impreuna cu parintii lor. Statele investigate din Vestul Europei prezinta nu doar un nivel scazut de acceptare a normelor obligativitatii filiale, dar si o variatie ridicata a scorului, ceea ce indica co-existenta unor subpopulatii diferite care impartasesc in masuri diferite ideologia obligatiei filiale.
Totusi, privind cu atentie la itemii care compun indexul obligativitatii filiale, vom gasi diferente evidente. Intrebati daca "Copiii ar trebui sa-si adapteze viata profesionala la nevoile parintilor lor", 0.4% dintre respondentii din Georgia, respectiv 0.5% dintre respondentii din Rusia declara ca sunt total impotriva acestei afirmatii, pe cand in Franta si Norvegia valorile se ridica pana la 29.4% respectiv 51.0%. Cand sunt intrebati daca "Copiii ar trebui sa-i ia pe parinti sa locuiasca la ei cand acestia nu se mai pot ingriji singuri", 0.2% si 0.3% dintre georgieni si bulgari raspund ca sunt in dezacord total, iar la extrema cealalta 31.7% dintre norvegieni si 15.2% dintre francezi se plaseaza pe aceasta treapta.
Conform estimarilor Organizatiei Internationale a Muncii (OIM), rata somajului la nivel mondial (6,1%) va ramane in mare parte constanta in urmatorii cinci ani, la o jumatate de punct procentual mai mare decat inainte de criza. Tineretul va fi cel mai afectat de somaj: aproape 74 milioane de tineri (15-24 ani) nu aveau un loc de munca. In Uniunea Europeana, rata somajului a crescut cu 4 puncte procentuale fata de momentul declansarii crizei, ajungand la 11,1%.
Datele vin sa confirme teoria lu Modigliani (laureat Nobel pentru economie) care spunea ca de la 25 la 45 - 50 de ani, consumul tinde sa fie superior venitului. Este, in fond, perioada in care oamenii se indatoreaza pentru a-si achizitiona locuinta, la care se adauga cheltuielile legate de copii (intretinerea acestora, inclusiv finantarea studiilor).
De la 50 la 60 - 65 de ani, este vremea in care capacitatea de economisire este maxima. iar peste 65 de ani este perioada de retragere din viata activa, de pensie, caracterizata printr-o scadere brutala a veniturilor. Una peste alta, e dificil sa spui care generatie a fost cea mai sacrificata, dar castigurile financiare ale tinerilor de azi par a fi mai mari decat ale parintilor si bunicilor. Cu costurile demografice corespunzatoare, pe care le va achita intotdeauna generatia care va veni.
0
0
