Industria constructiilor este in topul celor mai mari consumatori de resurse. Conform datelor publicate de Comisia Europeana, in Uniunea Europeana, activitatile legate de constructia si utilizarea cladirilor consuma aproximativ jumatate din totalul materialelor extrase si din consumul de energie si aproximativ o treime din consumul de apa. De asemenea, deseurile din constructii si demolari reprezinta o treime din totalul deseurilor generate la nivelul Uniunii Europene. O mare parte dintre acestea sunt reciclabile, insa, cu exceptia catorva state membre in care se recicleaza aproape 90 %, rata de reciclare medie in UE se situeaza sub 50 %.
Situatia in Romania este cu atat mai ingrijoratoare, cu cat rata de reciclare a deseurilor, inclusiv a celor din constructii este aproape de minim, peste 90% din deseurile municipale fiind eliminate prin depozitare.
Dupa cum era de asteptat, eforturile legislative ale Uniunii Europene si, mai recent, ale tarii noastre, se concentreaza din ce in ce mai mult pe sectorul dezvoltarii durabile si al conservarii resurselor, impunand o serie de obligatii "verzi" dezvoltatorilor imobiliari.
Pentru sectorul privat, Legea 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor prevede ca, incepand cu 31 decembrie 2020, nu vor mai emise autorizatii de construire pentru cladiri noi decat daca consumul lor de energie este aproape egal cu zero. Legea defineste o astfel de cladire ca fiind o cladire cu o performanta energetica foarte ridicata, la care consumul de energie este aproape egal cu zero sau este foarte scazut si este acoperit, in proportie de minimum 10%, cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsa la fata locului sau in apropiere.
Legea mai mentioneaza vag ca aceste prevederi se aplica in masura in care investitiile respective se justifica din punct de vedere tehnico-economic, in baza analizei de rentabilitate pe durata normala de functionare a cladirii. Absenta unor detalii cu privire la analiza de rentabilitate si ce presupune aceasta nu face decat sa lase loc la interpretari si la posibile aplicari abuzive. De aceea, este de dorit ca astfel de termeni sa fie clarificati, astfel incat modalitatea de aplicare la nivel national sa fie unitara si fara echivoc.
In aceeasi linie se pozitioneaza prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 68 /2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deseurilor, care prevede ca nivelul de valorificare a deseurilor nepericuloase provenite din activitati de constructie si desfiintari sa ajunga, pana la 31 decembrie 2020, la minimum 70%. Pentru anul 2017, procentul este de minimum 30% din cantitatea de deseuri provenite din activitatile de constructii, urmand ca pentru 2018 sa fie de minimum 45%, iar in 2019 de minimum 55%. Obligatia de valorificare incumba dezvoltatorilor, in calitate de titulari ai autorizatiei de construire.
Reglementarea unor astfel de obligatii "verzi", de altfel mai mult decat necesara din punct de vedere al protectiei mediului inconjurator, va avea un impact direct asupra costului de constructie si va influenta inevitabil piata imobiliara. Investitorii au in fata o perioada relativ scurta de timp in care sa asimileze noile cerinte si sa pregateasca implementarea lor. Cel putin pentru proiectele de mai mare anvergura, investitorii trebuie sa ia in calcul de pe acum aceste reglementari atat in proiectarea constructiei, cat si in bugetarea acesteia.
Nu in ultimul rand, ar fi de dorit ca statul sa pregateasca terenul pentru aplicarea textelor de lege si sa preia in sarcina sa o parte din povara. Facilitatile fiscale, fie de natura scutirilor de impozit, fie de alta natura, precum si clarificarea modalitatii de implementare a textelor mentionate ar putea incuraja piata si ar pondera teama dezvoltatorilor in ceea ce priveste investitiile viitoare.
0
1
