Ministerul Finantelor Publice a pus miercuri seara in dezbatere publica proiectul de Lege privind infiintarea Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI), care va opera sub forma unei societati de intermediere financiara pe actiuni cu actionar unic statul roman. Doua mari vulenrabilitati apar in proiect: conducerea gigantului va fi numita politic 100%, iar Fondul va putea vinde actiuni si active ale statului fara respectarea legislatiei privind privatizarile.

HotNews.roFoto: Hotnews

In expunerea de motive care insoteste proiectul supus dezbaterii publice se precizeaza ca functionarea si activitatea FSDI se vor supune regulilor cu privire la deficitul bugetar si datoria publica conform metodologiei UE pentru a mentine clasificarea FSDI in afara sectorului public, pe toata durata existentei sale. Vezi aici expunerea de motive sau aici Proiectul de propus dezbaterii publice.

Proiectul prevede si asigurarea unui capital varsat in numerar din veniturile din privatizare in suma de 1,85 miliarde lei, din care 50 milioane lei vor fi varsate in anul 2017, restul urmand sa fie varsat in termen de 3 ani de la constituire. Transferul acestor sume nu va influenta deficitul bugetar si datoria publica in conditiile in care FSDI nu va fi clasificat in administratia publica si tinand cont ca aceste sume reprezinta o contributie a statului la capitalul social al FSDI, care se estimeaza ca va genera profit.

Care este parcursul legislativ:

Proiectul, realizat de Ministerul Finantelor, va sta in dezbatere publica pana cand Eurostat (Institutul de Statistica al UE) isi va da acordul. Acordul Eurostat e necesar pentru ca Romania sa respecte regulile europene privind deficitul. Nu e clar cat va dura aceasta procedura. Apoi, proiectul trebuie aprobat de Guvern si trimis in Parlament, unde trebuie sa treaca de ambele camere. Ulterior va ajunge la presedintele Romaniei pentru promulgare.

Principalele capcane ale proiectului privind FSDI:

1. Conducerea FSDI va fi, cel putin in primele 18 luni, una exclusiv politica. Fondul va exceptat de la aplicarea prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa. Fondul va fi administrat in sistem dualist de catre un consiliu de supraveghere si un directorat. Consiliul de supraveghere va fi format din 9 membri desemnati in adunarea generala a actionarilor, adica Ministerul de Finante, cu mandat de 4 ani. Potrivit proiectului de act constitutiv, primii membri ai Consiliului vor fi numiti prin Hotarare a Guvernului avand ca mandat numirea Directoratului si organizarea activitatii Fondului. Durata mandatului primilor membri ai Consiliului va fi de un an si jumatate.

Membrii Consiliului vor fi alesi dupa o o procedura "transparenta", care insa nu e precizata si urmeaza sa fie decisa ulterior de Ministerul Finantelor. Sefii FSDI ar trebui insa sa indeplineasca o serie de criterii extrem de laxe: "expertiză în domeniul financiar-bancar necesară îndeplinirii responsabilităților specifice FSDI, experiență în administrarea de societăți, integritate profesională, bună reputație, cunoștințe, aptitudini și experiență adecvate complexității activității specifice FSDI, atât individual cât și la nivel colectiv, după o procedură proprie de selecție transparentă, care va fi aprobată de acționar".

2. Posibilitatea de a vinde printr-o proceduta netransparenta actiuni si active ale statului. Astfel, Fondul ar putea vinde participatii la companii importante ale statului dupa propriile reguli, nu dupa cele prevazute de OUG 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale. Care ar putea fi aceste reguli? "Instrainarea de catre FSDI a unor actiuni sau alte active aflate in proprietatea sa ori in proprietatea societatilor in care FSDI detine capital nu este supusa prevederilor OUG 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, cu modificarile si completarile ulterioare, si nici Legii 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii", se arata in draftul de lege privind infiintarea FSDI.

Pe de alta parte, mai exista o prevedere care obliga statul sa ramana actionar majoritar al unei societati, chiar daca vinde pachete de actiuni ale acesteia. "FSDI nu poate incheia acte juridice, inclusiv acte care au ca obiect sau pot avea ca efect instrainarea, sub orice forma, de actiuni aduse ca aport in natura la capitalul social al Fondului, daca prin efectul unui astfel de act Fondul isi va pierde pozitia de actionar majoritar al societatii emitente a actiunilor care fac obiectul actului juridic".

Citeste aici o analiza despre marile capcane ale Fondului

  • Cum se formeaza capitalul social al FSDI ?

Sunt doua surse: aportul in natura (reprezentat de pachetele de actiuni detinute de stat la societatile rentabile care se vor afla in portofoliul FSDI), precum si aportul in numerar (in valoare de 1,85 miliarde lei).

FSDI nu va putea instraina, sub orice forma aceste actiuni, daca acest fapt va duce la pierderea pozitiei de actionar majoritar a statului in societatea in cauza. Capitalul in numerar va fi varsat in termen de 3 ani de la constituire in functie de necesitatile FSDI.

  • Cum va fi administrat FSDI?

Administrarea Fondului se va face in sistem dualist, de catre un consiliu de supraveghere si un directorat.

Consiliul de supraveghere va fi format din 9 membri desemnați pe baza a cel puțin a următoarelor criterii de selecție: expertiză în domeniul financiar-bancar necesară îndeplinirii responsabilităților specific FSDI, experiență în administrarea de societăți, integritate profesională, bună reputație, cunoștințe, aptitudini și experiență adecvate complexității activității specific FSDI, atât individual cât și la nivel colectiv, după o procedură proprie de selecție transparentă, care va fi aprobată de acțonar.

Primii membri ai Consiliului de supraveghere sunt numiți prin Hotărâre a guvernului pe o perioadă de 18 luni, având ca mandat numirea Directoratului și organizarea activității FSDI. Ulterior, conform actului constitutiv, mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere se acordă pe o perioadă de 4 ani.

Directoratul va fi format din 7 membri numiți de către Consiliul de supraveghere. Mandatul membrilor Directoratului este acordat pe o perioadă de 4 ani.

  • De unde va veni finanțarea FSDI ?

se va face din venituri obținute din dividende încasate de la societățile la care detine acțiuni din portofoliul acestuia, din cele rezultate din operațiuni cu instrumente financiare proprii și din cele emise de alte entități, din venituri din vânzarea de pachete de acțiuni din portofoliu, din împrumuturi, inclusiv prin emiterea de obligațiuni, dar și din alte surse prevăzute de lege.

  • Care va fi politica de investiții a Fondului Suveran?

Potrivit proiectului supus dezbaterii publice, FSDI va urmari:

-proiecte de investiții în domenii competitive, inclusiv investiții în participații, co-finantare proiecte de tip PPP și co-finanțare -proiecte finanțate din fonduri europene ;

-investiții în instrumente financiare emise de alte entități;

-administrarea pachetelor de acțiuni din portofoliu.

  • Care va fi impactul bugetar?

Proiectul de act normativ va avea impact asupra veniturilor bugetului de stat incepand cu anul 2018 in sensul reducerii veniturilor la bugetul de stat cu valoarea dividendelor incasate de FSDI in contul actiunilor transferate in portofoliul FSDI.

Aceasta influenta va fi recuperata in anii urmatori primului an de functionare prin incasarea dividendelor pe care FSDI le va plati statului, in calitate de actionar unic potrivit hotararii Adunarii Generale a Actionarilor de repartizare a profitului si stabilire a dividendelor.

Cheltuielile cu taxele si tarifele necesare infiintarii FSDI se suporta din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finantelor Publice-Actiuni Generale, estimandu-se un impact de aprox. 100.000 lei pentru aceste cheltuieli pentru anul 2017.

  • Care sunt companiile propuse a intra in FSDI?

Lista celor 27 de companiil propuse (in % detinere directa):

ENGIE ROMANIA S.A. - 34,0065

SOC.DE DISTRIBUTIE SI FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE- ELECTRICA SA-48,7800

DELGAZ GRID S.A. - 13,5147

E.ON ENERGIE ROMANIA S.A. - 31,8200

BIOFARM S.A. - 1,1619

CHIMCOMPLEX S.A. - 12,8956

OMV PETROM S.A. - 20,6390

TELEKOM ROMANIA COMMUNICATIONS S.A. - 45,9897

ANTIBIOTICE S.A. - 53,0173

COMPANIA NATIONALA PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALATIILOR DE RIDICAT SI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE S.A. - 100

COMPANIA NATIONALA LOTERIA ROMANA S.A. - 100

SOCIETATEA NATIONALA A SARII S.A. - 51

IAR S.A. - 72,1900

OIL TERMINAL S.A. - 59,6222

CUPRU MIN S.A- 100

COMPANIA NATIONALA UNIFARM S.A. - 100

SOCIETATEA NATIONALA A APELOR MINERALE S.A. - 100

COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PORTURILOR DUNARII MARITIME S.A. - 92,3000

COMPANIA DE INVESTITII PENTRU TURISM S.A. - 100

SOCIETATEA NATIONALA DE GAZE NATURALE ROMGAZ S.A. - 70,0071

SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE IN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA S.A. - 80,0561

COMPANIA NATIONALA AEROPORTURI BUCURESTI S.A. - 80

SOCIETATEA NATIONALA NUCLEARELECTRICA S.A. - 82,4959

COMPANIA NATIONALA IMPRIMERIA NATIONALA S.A. - 100

COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME S.A. - 80

SOCIETATEA DE ADMINISTRARE A PARTICIPATIILOR IN ENERGIE S.A. - 100

CONPET S.A. - 58,7162