In anii 2007 si 2008, doamna Ruxandra Paula Andriciuc si alte persoane, care, in aceasta perioada, isi primeau veniturile in lei romanesti (RON), au contractat cu banca romana Banca Romaneasca imprumuturi incheiate in franci elvetieni (CHF) in vederea achizitionarii unor imobile, a refinantarii altor credite sau a satisfacerii unor nevoi personale. Potrivit contractelor de imprumut incheiate intre parti, imprumutatii erau obligati sa ramburseze ratele lunare ale creditelor in CHF si au acceptat sa isi asume riscul legat de fluctuatiile eventuale ale cursului de schimb al RON in raport cu CHF, arata Curtea de Justitie a UE.

Ulterior cursul de schimb valutar in cauza s-a schimbat in mod semnificativ in detrimentul imprumutatilor. Acestia au sesizat instantele romane pentru a se constata ca, in conformitate cu prevederile unei directive a Uniunii, clauza potrivit careia creditul trebuie restituit in CHF fara a se lua in considerare eventuala pierdere care poate fi cauzata imprumutatilor in considerarea riscului de schimb valutar, constituie o clauza abuziva, care nu creeaza obligatii in sarcina lor.

Imprumutatii afirma printre altele ca, la incheierea contractelor, banca si-a prezentat produsul in mod partinitor, evidentiind numai beneficiile pe care imprumutatii le-ar putea obtine in urma contractelor, fara sa precizeze riscurile potentiale, precum si probabilitatea realizarii lor. In opinia imprumutatilor, in lumina acestei practici a bancii, clauza in litigiu trebuie sa fie considerata ca fiind abuziva.

In acest context, Curtea de Apel Oradea (Romania) solicita Curtii de Justitie sa se pronunte cu privire la intinderea obligatiei bancii de a informa clientii cu privire la riscul de schimb valutar legat de imprumuturile incheiate in moneda straina.

In hotararea pronuntata, Curtea constata ca clauza in discutie face parte din obiectul principal al contractului de imprumut, astfel incat caracterul abuziv al acesteia poate fi examinat in raport cu directiva numai in cazul in care nu a fost exprimata in mod clar si inteligibil. Astfel, obligatia de rambursare a unui credit intr-o anumita moneda constituie un element esential al contractului de imprumut, dat fiind ca nu priveste o modalitate accesorie de plata, ci natura insasi a obligatiei debitorului.

In aceasta privinta, Curtea aminteste ca cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar si inteligibil impune si ca contractul sa expuna in mod transparent functionarea concreta a mecanismului la care se refera clauza respectiva. Eventual, contractul trebuie de asemenea sa evidentieze relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze, astfel incat consumatorul sa fie in masura sa evalueze, pe baza unor criterii precise si inteligibile, consecintele economice care rezulta in ceea ce il priveste. Aceasta chestiune trebuie examinata de instanta romana avand in vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numara publicitatea si informatiile furnizate de imprumutator in cadrul negocierii unui contract de imprumut.

Mai precis, revine instantei nationale obligatia sa verifice daca consumatorul a fost informat cu privire la toate elementele care pot avea un efect asupra intinderii obligatiei sale si care ii permit acestuia sa evalueze costul total al imprumutului sau.

In acest context, Curtea precizeaza ca institutiile financiare trebuie sa furnizeze imprumutatilor informatii suficiente pentru a le permite sa adopte decizii prudente si in cunostinta de cauza. Astfel, aceste informatii trebuie sa priveasca nu numai posibilitatea aprecierii sau a deprecierii valutei in care a fost contractat imprumutul, ci si impactul pe care fluctuatiile cursului de schimb valutar si o majorare a ratei dobanzii la imprumuturile in moneda straina il au asupra ratelor imprumutului.

Astfel, pe de o parte, imprumutatul trebuie sa fie clar informat cu privire la faptul ca, prin incheierea unui contract de imprumut intr-o moneda straina, se expune unui risc de schimb valutar pe care ii va fi, eventual, dificil din punct de vedere economic sa si-l asume in cazul devalorizarii monedei in care isi primeste veniturile. Pe de alta parte, institutia bancara trebuie sa prezinte posibilele variatii ale cursurilor de schimb valutar si riscurile inerente contractarii unui imprumut in moneda straina, in special in ipoteza in care consumatorul imprumutat nu isi primeste veniturile in respectiva moneda.

In final, Curtea subliniaza ca in ipoteza in care institutia bancara nu si-a indeplinit aceste obligatii si, in consecinta, se poate examina caracterul abuziv al clauzei in litigiu, revine instantei nationale sarcina sa evalueze, pe de o parte, posibila nerespectare de catre banca a cerintei de buna-credinta si, pe de alta parte, existenta unui eventual dezechilibru semnificativ intre partile contractului. Aceasta evaluare trebuie efectuata in raport cu momentul incheierii contractului in discutie si tinand seama in special de expertiza si de cunostintele bancii in ceea ce priveste posibilele variatii ale cursurilor de schimb valutar si riscurile inerente contractarii unui imprumut in moneda straina. Curtea subliniaza ca o clauza contractuala poate implica un dezechilibru intre parti care sa nu se manifeste decat in cursul executarii contractului.