Miercuri, 20 septembrie 2017, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a pronuntat hotararea din speta Andriciuc vs Banca Romaneasca in cauza C-186/16 si, totodata a emis un comunicat de presa cu privire la decizia preliminara din aceasta cauza. De la bun inceput, trebuie precizat ca trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea de Justitie a Uniunii Europene nu solutioneaza litigiul national. Instanta nationala are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.
Cu privire la speta in cauza, Curtea de Apel Oradea a solicitat in 17.06.2016 Curtii de Justitie a Uniunii Europene sa se pronunte cu privire la intinderea obligatiei bancii de a informa clientii cu privire la riscul de schimb valutar legat de imprumuturile incheiate in moneda straina.
Dosarul din instanta de la Oradea se refera la urmatoarea situatie:
In anii 2007 si 2008, doamna Ruxandra Paula Andriciuc si alte persoane, care, in aceasta perioada, isi primeau veniturile in lei romanesti (RON), au contractat cu banca romana Banca Romaneasca imprumuturi incheiate in franci elvetieni (CHF) in vederea achizitionarii unor imobile, a refinantarii altor credite sau a satisfacerii unor nevoi personale. Potrivit contractelor de imprumut incheiate intre parti, imprumutatii erau obligati sa ramburseze ratele lunare ale creditelor in CHF si au acceptat sa isi asume riscul legat de fluctuatiile eventuale ale cursului de schimb al leului in raport cu francul elvetian. Ulterior, cursul de schimb valutar in cauza s-a schimbat in mod semnificativ in detrimentul imprumutatilor.
Acestia au sesizat instantele romane pentru a se constata ca, in conformitate cu prevederile unei directive a Uniunii - Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii - clauza potrivit careia creditul trebuie restituit in CHF fara a se lua in considerare eventuala pierdere care poate fi cauzata imprumutatilor in considerarea riscului de schimb valutar, constituie o clauza abuziva, care nu creeaza obligatii in sarcina lor. Imprumutatii afirma printre altele ca, la incheierea contractelor, banca si-a prezentat produsul in mod partinitor, evidentiind numai beneficiile pe care imprumutatii le-ar putea obtine in urma contractelor, fara sa precizeze riscurile potentiale, precum si probabilitatea realizarii lor. In opinia imprumutatilor, in lumina acestei practici a bancii, clauza in litigiu trebuie sa fie considerata ca fiind abuziva.
In acest context, Curtea de Apel Oradea a solicitat Curtii de Justitie sa se pronunte cu privire la intinderea obligatiei bancii de a informa clientii cu privire la riscul de schimb valutar legat de imprumuturile incheiate in moneda straina.
Domeniul trimiterii preliminare se refera la protectia consumatorilor -Directiva 93/13/CEE- Clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii - Articolul 3 alineatul (1) si articolul 4 alineatul (2) -aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractuale - contractul de credit incheiat intr o moneda straina - riscul de schimb valutar in sarcina exclusiva a consumatorului - dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract - momentul la care trebuie apreciata existenta dezechilibrului - continutul notiunii de clauze <
Curtea constata ca, referitor la clauza in discutie, (clauza de risc valutar) o astfel de clauza face parte din obiectul principal al contractului de imprumut, astfel incat caracterul abuziv al acesteia poate fi examinat in raport cu Directiva 93/13/CEE a Consiliului, din 5 aprilie 1993, privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii numai in cazul in care nu a fost exprimata in mod clar si inteligibil.
Asadar, este pusa o prima conditie pentru ca o clauza de risc valutar sa fie abuziva, si anume ca aceasta clauza sa nu fi fost exprimata clar si inteligibil.
Desi, in ansamblu decizia este una favorabila consumatorilor din perspectiva gradului sporit de protectie care trebuie asigurat acestora in raport cu bancile care beneficiaza atat de o superioritate economica, financiara dar si de cunostinte de tehnica financiar-bancara la nivel profesionist totusi, Curtea aduce o precizare care s-ar putea dovedi favorabila bancilor, deoarece, si pana acum, acesta a fost unul din punctele cheie ale apararii lor in dosarele in care consumatorii au cerut inghetarea cursului valutar in contractele de imprumut in franci elvetieni la nivelul celui de la data incheierii contractului si conversia acestor imprumuturi in moneda nationala.
Curtea subliniaza: "Astfel, obligatia de rambursare a unui credit intr-o anumita moneda constituie un element esential al contractului de imprumut, dat fiind ca nu priveste o modalitate accesorie de plata, ci natura insasi a obligatiei debitorului." Adica, teoria nominalismului monetar ramane de referinta, chiar si in cazul imprumuturilor contractate de consumatori in valuta.
"38. In aceasta privinta, trebuie sa se observe ca, printr un contract de credit, imprumutatorul se angajeaza, in principal, sa puna la dispozitia imprumutatului o anumita suma, acesta din urma angajandu se, la randul sau, in principal sa ramburseze, in general cu dobanda, aceasta suma potrivit termenelor de scadenta prevazute. Principalele prestatii ale unui astfel de contract se raporteaza, asadar, la o suma care trebuie definita in raport cu moneda de plata si de rambursare stipulata. In consecinta, dupa cum a aratat avocatul general la punctul 46 si urmatoarele din concluzii, faptul ca un credit trebuie sa fie rambursat intr o anumita moneda nu priveste, in principiu, o modalitate accesorie de plata, ci natura insasi a obligatiei debitorului, constituind astfel un element esential al unui contract de imprumut."
Adica, se da raspuns la una dintre intrebarile preliminare trimise la Curte, intrebarea cu numarul 3 (...)- "creditul va fi restituit in aceeasi valuta".
Curtea face, insa, o formulare in textul deciziei care poate duce la interpretari:
"In acest context, Curtea precizeaza ca institutiile financiare trebuie sa furnizeze imprumutatilor informatii suficiente pentru a le permite sa adopte decizii prudente si in cunostinta de cauza. Astfel, aceste informatii trebuie sa priveasca nu numai posibilitatea aprecierii sau a deprecierii valutei in care a fost contractat imprumutul, ci si impactul pe care fluctuatiile cursului de schimb valutar si o majorare a ratei dobanzii la imprumuturile in moneda straina il au asupra ratelor imprumutului.".
- Ce sau cat inseamna "suficiente"?
Din fericire, Curtea de Justitie a Uniunii Europene arata ca: " cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar si inteligibil impune si ca contractul sa expuna in mod transparent functionarea concreta a mecanismului la care se refera clauza respectiva. Eventual, contractul trebuie de asemenea sa evidentieze relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze, astfel incat consumatorul sa fie in masura sa evalueze, pe baza unor criterii precise si inteligibile, consecintele economice care rezulta in ceea ce il priveste. Aceasta chestiune trebuie examinata de instanta romana avand in vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numara publicitatea si informatiile furnizate de imprumutator in cadrul negocierii unui contract de imprumut".
Asadar:
1. instanta nationala va lua in considerare elementele de fapt care au dus la incheierea acelui contract, iar sansele consumatorului de a dovedi reaua-credinta a bancii stau in probele aduse de acesta in instanta.
2. un element de apreciere subiectiva face ca solutia sa se afle in mainile judecatorilor de la instantele nationale, care, probabil, vor perpetua practica neunitara in problema contractelor de credit in valuta incheiate de consumatori cu bancile: "consumatorul sa fie in masura sa evalueze, pe baza unor criterii precise inteligibile, consecintele economice care rezulta in ceea ce il priveste"
In continuare, Curtea de Justitie a Uniunii Europene arata ca "revine instantei nationale obligatia sa verifice daca consumatorul a fost informat cu privire la toate elementele care pot avea un efect asupra intinderii obligatiei sale si care ii permit acestuia sa evalueze costul total al imprumutului sau", astfel "ca in ipoteza in care institutia bancara nu si-a indeplinit aceste obligatii , se poate examina caracterul abuziv al clauzei in litigiu" si "revine instantei nationale sarcina sa evalueze, pe de o parte, posibila nerespectare de catre banca a cerintei de buna-credinta si, pe de alta parte, existenta unui eventual dezechilibru semnificativ intre partile contractului.
Dar, aceasta evaluare trebuie efectuata in raport cu momentul incheierii contractului in discutie si tinand seama in special de expertiza si de cunostintele bancii in ceea ce priveste posibilele variatii ale cursurilor de schimb valutar si riscurile inerente contractarii unui imprumut in moneda straina. In acest sens, Curtea subliniaza ca o clauza contractuala poate implica un dezechilibru intre parti care sa nu se manifeste decat in cursul executarii contractului".
Aceasta ultima parte, care este pusa ca o concluzie, va face ca sa se aduca din nou in discutie daca banca putea prevedea aprecierea excesiva a unei valute dintr-un motiv survenit ulterior incheierii contractului si care dezechilibreaza semnificativ obligatiile debitorului.
Asadar, daca dezechilibrul a avut loc datorita unor imprejurari de care banca, la momentul incheierii contractului nu le cunostea, si nici nu le putea prevedea (cum sunt, de exemplu, impactul crizei financiare asupra valorii francului elvetian, impunerea unui prag de variatie pentru CHF fata de EURO de catre Banca Nationala a Elvetiei in 2011 sau faptul ca la 15 ianuarie 2015 Banca Nationala a Elvetiei va renunta la pragul fix EURO/CHF), este foarte posibil ca bancile sa nu fie nici pe departe atat de afectate de hotararea Curtii in cauza C-186/16.
Mai mult, obligatia de informare a consumatorului nu este ceva abstract sau in termeni teoretici. Ea trebuie apreciata atat in raport cu ceea ce se prevede concret in contractul incheiat de consumator cu banca, dar si in raport cu ceea ce legea permitea/permite sau in raport cu ceea ce legea obliga/obliga profesionistii sa respecte in contractele cu consumatorii si in conduita lor fata de consumatori.
Din pacate, la momentul incheierii marii majoritati a contractelor respective de credit in franci elvetieni (perioada 2006-208) - dar acest lucru este valabil pentru toate creditele in valuta acordate populatiei in acea perioada - nu era transpusa in legislatia nationala Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori. Aceasta implementare a fost realizata prin Ordonanta 50/2010.
Chiar in expunerea de motive a Ordonantei 50/2010, pe langa motivele adoptarii de catre Comisia Europeana a Directivei 48/2008, se precizeaza suplimentar ca aceasta este adoptata in conditiile generate de criza economica-financiara cu impact asupra veniturilor per familie si ca actul normativ creeaza cadrul necesar pentru relansarea acordarii de credite in conditii de transparenta si libera concurenta, instituindu-se astfel mecanisme care sa mentina un grad suficient de solvabilitate atat debitorilor, cat si creditorilor. Ulterior adoptarii Ordonantei 50/2010 au fost incheiate acte aditionale de catre consumatori, iar acestea sunt si ele examinate de instante, atunci cand se pun in discutie existenta, natura si efectele clauzelor abuzive in contractele de credit.
Evident, la acel moment nu exista nici Directiva creditelor ipotecare 2014/17/UE (care a fost, oricum, transpusa in legislatia noastra abia in 2016 prin OUG 52/2016 ), directiva care are prevederi specifice cu privire riscul valutar la Capitolul 9, "Imprumuturi in moneda straina". Si chiar si atat de tardiv adoptata, aceasta directiva ne spune la Capitolul 9 (5) "Statele membre pot sa reglementeze mai in detaliu imprumuturile in moneda straina, cu conditia ca o astfel de reglementare sa nu fie aplicata cu efect retroactiv"
Asadar, pe langa faptul ca instantele nationale au obligatia sa verifice daca, la momentul incheierii contractului, bancile au informat consumatorul cu privire la toate elementele care pot avea un efect asupra intinderii obligatiei sale si care ii permit acestuia sa evalueze costul total al imprumutului sau, dar si sa decida daca s-a produs sau nu o posibila nerespectare de catre banca a cerintei de buna credinta, instantele trebuie sa verifice si existenta unui eventual dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile consumatorului .
In ceea ce priveste efectele concrete ale clauzei potrivit careia imprumutul trebuie restituit in aceeasi moneda straina in care a fost contractat, aceasta trebuie formulata in contract astfel incat sa fie inteleasa de consumator atat pe plan formal si gramatical, cat si in ceea ce priveste efectele concrete ale acesteia, in sensul ca un consumator mediu, normal informat si suficient de atent si de avizat sa poata nu numai sa cunoasca posibilitatea aprecierii sau a deprecierii monedei straine in care a fost contractat imprumutul, ci si sa evalueze consecintele economice, potential semnificative, ale unei astfel de clauze asupra obligatiilor sale financiare.
Practic, prin decizia de ieri a Curtii Europene de Justitie, desi s-au trasat anumite repere, solutia ramane in sarcina judecatorilor de la instantele nationale.
Desigur, tinand cont de toata experienta si la informatiile acumulate in toti acesti ani, dar si de instrumentele si solutiile legislative aflate acum la indemana bancilor si a consumatorilor deopotriva, ar fi de dorit ca echilibrarea contractelor sa fie facuta in lumina bunei-credinte prin negociere.
De asemenea, consumatorii pot apela acum la proceduri adecvate si eficace de reclamatie si solutionare pentru solutionarea extrajudiciara a disputelor consumatorilor cu creditorii, intermediarii de credite si reprezentantii desemnati avand ca obiect contracte de credit, utilizand, daca este cazul, organisme deja existente, precum Centrul de solutionare alternativa a litigiilor dintre consumatori si banci (CSALB).
N.Red: Calu Monica este Expert in Dreptul Consumului in cadrul Asociației Pro Consumatori
1
3
