Romania a inregistrat, in primele zece luni ale anului trecut, un deficit comercial de 17,3 miliarde de euro, ocupand locul 5 la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor Biroului European de Statistica, Eurostat. In primele zece luni ale anului 2006, deficitul comercial al Romaniei a fost de 11,2 miliarde de euro.

Exporturile Romaniei s-au plasat in intervalul mentionat la nivelul de 24,3 miliarde de euro, in crestere cu 13% fata de anul anterior, in vreme ce importurile au avansat cu 27%, pana la 41,5 miliarde de euro.

Potrivit Institutului National de Statistica, dupa primele 11 luni ale anului trecut, deficitul comercial al Romaniei s-a adancit pana la peste 19,4 miliarde de euro. In aceasta perioada exporturile au depasit valoarea de 26,9 miliarde de euro, in crestere cu 13% fata de perioada similara din 2006. De cealalta parte, valoarea importurilor a depasit 46,4 miliarde de euro, mai mult cu 26,6% decat in aceeasi perioada a anului anterior.

In perioada ianuarie - noiembrie 2007, Uniunea Europeana a consemnat un deficit de 168 miliarde de euro, cu 17,3 miliarde de euro mai putin decat in perioada similara a anului 2006. In ceea ce priveste statele din zona euro, UE13, acestea au inregistrat un excedent comercial de 31,6 miliarde de euro, dupa ce in aceeasi perioada a anului anterior consemnasera un deficit de 14,9 miliarde de euro.

Marea Britanie a inregistrat cel mai mare deficit comercial la nivelul Uniunii Europene, de 112,4 miliarde de euro, urmata de Spania (78,6 miliarde de euro), Franta (34,9 miliarde de euro), Grecia (32 miliarde de euro), Romania (17,3 miliarde de euro), Portugalia (15,4 miliarde de euro) si Polonia (13,2 miliarde de euro).

De cealalta parte, Germania a inregistrat un excedent de 165,6 miliarde de euro, urmata de Olanda (34,5 miliarde de euro), Irlanda (25,2 miliarde de euro), Belgia (12,8 miliarde de euro), Suedia (11,4 miliarde de euro), Finlanda (5,5 miliarde de euro), Cehia (2,8 miliarde de euro) si Danemarca (2,5 miliarde de euro). De altfel, acestea sunt si singurele tari din Uniunea Europeana care au consemnat surplusuri comerciale in primele zece luni ale anului trecut.