Grupul BCR a inregistrat un profit net de 102.8 milioane de euro dupa primele trei trimestre, potrivit datelor transmise vineri bursei romanesti. La nivelul grupului Erste, profitul net a fost de 987,6 milioane de euro mai putin decat profitul de 1.179,2 milioane de euro raportat pentru aceeasi perioadă a anului trecut (influentat de castigul extraordinar din vanzarea actiunilor VISA Europe).

Sergiu Manea, CEO al BCRFoto: Hotnews

Potrivit unui comunicat venit de la Viena, la nivelul Grupului Erste creditarea a urcat cu 5,6%, costurile de risc fiind la minime istorice, de sapte puncte de bază, cu o rată a creditelor neperformante de 4,3%, cel mai redus nivel din 2008.

"Depozitele au continuat să crească sustinut, inregistrand un avans extrem de puternic de 7,5 procente, in ciuda mediului caracterizat de dobanzi reduse si a impactului nefavorabil pe care il are acesta asupra economisirii, astfel că totalul depozitelor clientilor a ajuns la 148,4 miliarde de euro. Acest fapt continuă să fie unul dintre principalii factori de sustinere a excelentei lichidităti si pozitiei de finantare de care dispune Erste Group. Capitalizarea noastră continuă să fie solidă, cu o rată a capitalului comun de rang 1 CET1 Basel 3 implementat partial de 12,8 procente la finalul lunii septembrie 2017. Un alt semnal că multe dintre lucrurile pe care le facem sunt in directia cea bună: toate cele trei mari agentii de rating ne-au imbunătătit calificativele pe parcursul anului, iar in această săptămană Standard & Poor’s tocmai ce a evaluat in urcare ratingul nostru pe termen lung la „A” cu perspectivă pozitivă", se mai arata in comunicatul Erste.

"Asteptările clientilor s-au schimbat radical, pentru multi dintre ei telefoanele mobile fiind acum mai importante decat agentiile bancare. Un cadru de reglementare tot mai complex a dus nu doar la cerinte de capital crescute si o nevoie mai mare de investitii in IT, ci si la un volum mai ridicat de muncă administrativă. Pentru a răspunde acestui nou context, putem conta pe pozitia noastră puternică in Europa Centrală si de Est – regiunea cu cea mai dinamică crestere economică din Europa – alături de strategia noastră axată pe digitalizare, pentru a asigura succesul Erste Group pe termen lung”, a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank AG.

  • PERSPECTIVE pentru 2017 si 2018

Contextul operational se anuntă favorabil expansiunii creditării. Estimările privind cresterea reală a PIB in 2018 se situează intre 2% si 4% pentru toate pietele principale ale Erste din Europa Centrală si de Est, inclusiv Austria. Cresterea reală a PIB ar urma să fie generată in principal de cererea internă solidă, in conditiile in care cresterea reală salariilor si scăderea ratei somajului ar trebui să sprijine activitatea economică din ECE. Este de asteptat ca disciplina fiscală să se mentină la nivelul intregii regiuni.

Perspective de business. Erste Group confirmă obiectivul privind rentabilitatea capitalului tangibil (ROTE) de peste 10% in 2017 si vizează atingerea unui indicator ROTE de peste 10% in 2018 (pe baza capitalului tangibil mediu in 2018). Ipotezele de bază pentru 2018 sunt: venituri in stagnare sau in usoară crestere (presupunand o crestere de peste 5% a portofoliului net de credite si majorarea dobanzilor in Republica Cehă si Romania); costurile ajustate la fluctuatia cursului valutar sunt asteptate să stagneze (+1%) datorită unor costuri mai mici cu proiectele si cresterii costurilor de risc, desi acestea se vor mentine la minime istorice.

Riscuri privind perspectivele. Impactul politicilor monetare expansioniste ale băncilor centrale inclusiv dobanzile negative; riscurile politice precum initiativele de protectie a consumatorilor, riscurile geopolitice si cele economice globale.