Fondul american de investitii Cerberus a cumparat o participatie de 3% la Deutsche Bank, devenind al patrulea mare actionar la cea mai mare banca din Germania, transmite Reuters.

Cerberus a constituit totodata, in luna iulie, o participatie de 5% la Commerzbank, a doua mare banca germana listata la bursa, potrivit news.ro.

Cele doua participatii preluate de Cerberus la Deutsche Bank si Commerzbank, in valoare cumulata de 1,7 miliarde de euro, amplifica speculatiile legate de o posibila fuziune a celor doua institutii financiare.

Oficiali de rang inalt ai ambelor banci au spus insa ca inainte sa fie luata in considerare o fuziune trebuie finalizate masurile de restructurare aflate in curs, care vor mai dura.

Ambele banci isi reorganizeaza activitatile pentru a reduce numarul de angajati, a moderniza departamentele de IT si pentru a se concentra pe pietele interne si operatiunile de retail, obiectivul fiind imbunatatirea profiturilor.

Commerzbank a primit ajutor din partea guvernului in timpul crizei financiare, in timp ce Deutsche Bank se reface dupa problemele grave avute in 2016.

"Avem un punct de vedere constructiv fata de fundamentele pietei europene si credem ca Germania este extrem de atractiva, in special pentru investitii", a declarat un purtator de cuvant al Cerberus,

Cerberus a devenit al patrulea mare actionar al Deutsche Bank, dupa grupul chinez HNA, QATAR si managerul de fonduri Blackrock.

De asemenea, Cerberus este al doilea mare actionar al Commerzbank, dupa guvernul german