Zilele acestea, pe ordinea de zi a Comisiei buget, finanțe și bănci din cadrul Camerei Deputaților se află în discuție o propunere legislativă pentru modificarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Propunerea a fost aprobată deja în data de 26 februarie de către Senat și stabilește, pe scurt, că debitorii creditelor de consum a căror creanță a fost cesionată de către bancă vor putea să se elibereze de obligațiile de plată prin achitarea a maxim dublului sumei cu care respectiva creanță a fost cumpărată.
Motivele care stau la baza acestei măsuri, prezentate succint în expunerea de motive, constau în protejarea suplimentară a acelor categorii „dezavantajate” de consumatori, care nu au disponibilitățile necesare pentru a achita sumele datorate.
Cu toate acestea, dacă ne concentrăm asupra obiectivului protejării suplimentare a consumatorilor, în practică ar putea interveni eventuale consecințe nedorite întocmai asupra acestora. Astfel, doi debitori care beneficiază de credite de consum egale ca valoare, acordate în condiții identice sau similare, vor putea fi exonerați prin plata unor sume substanțial diferite, în funcție de intervenția sau nu a unei cesiuni a creanței respective de către bancă. În aceste condiții, măsura legislativă în dezbatere care urmărește protecția consumatorilor este cea care ar putea consfinți, în fapt, discriminarea dintre aceștia.
În cazul de față, ca regulă a pieței, creditele pentru consumatori supuse cesionării sunt în mod uzual acele credite aferente unor rău-platnici, băncile nefiind stimulate în mod normal să vândă creditele performante. Recuperatorii de creanțe cumpără astfel de creanțe neperformante, având competența și capabilitatea gestionării eficiente a acestora. În cazul aplicării măsurii legislative propuse, s-ar putea ajunge în situația în care debitorul bun-platnic (a cărui creanță nu a fost cesionată) ar fi supus unui tratament mai împovărător decât debitorul rău-platnic (a cărui creanță a fost cesionată contra unui preț cu mult mai mic decât valoarea rămasă de rambursat din credit).
Debitorul diligent ar putea fi exonerat de obligația rambursării creditului prin plata integrală a acestuia, în vreme ce debitorul care nu este diligent și nu își respectă întocmai și la timp obligațiile contractuale ar putea fi exonerat prin plata unei sume mult mai mici. Semnalăm și riscul ca această măsură legislativă să conducă la diminuarea veniturilor la bugetul de stat, atât pentru creanțele achiziționate în România, cât și în străinătate, având în vedere perceperea de venituri impozabile net inferioare, care poate conduce la diminuarea impozitului pe profit sau chiar la pierderi fiscale. În ceea ce privește creanțele achiziționate în străinătate, acestea pot scădea sumele din impozitul pe veniturile nerezidenților.
- Exemplu: să ne imaginăm doi consumatori diferiți: Ion Popescu și Andrei Ionescu, care au beneficiat de credite de consum în valoare de 5.000 de euro fiecare. Ion Popescu s-a comportat diligent, achitându-și la timp toate ratele, astfel încât până la ultima scadență acesta rambursează întreaga sumă datorată (principal plus dobândă). Andrei Ionescu se comportă mai puțin diligent, întârzie plățile și își încalcă obligațiile contractuale, achitând numai 2.000 de euro din suma datorată. Banca decide să vândă creanța împotriva lui Andrei Ionescu unei societăți de recuperare creanțe contra unui preț de 100 de euro. În acest caz, Andrei Ionescu va putea să se exonereze de totalitatea obligațiilor ce-i revin în baza creanței cesionate prin plata sumei maxime de 200 de euro. Astfel, Ion Popescu a contractat un împrumut de 5.000 de euro pe care l-a achitat integral (inclusiv dobânda aferentă), în vreme ce Andrei Ionescu a beneficiat de același împrumut de 5.000 de euro, pentru care a plătit suma totală de 2.200 de euro.
Nu este de dorit ca prin măsura legislativă propusă, care urmărește obiective menite să asigure protecția consumatorilor, să se obțină efectul advers, respectiv încurajarea unor comportamente nocive ale consumatorilor care ar putea, în mod intenționat întârzia plățile pentru a beneficia de oportunitatea de a își stinge obligația prin plata unei sume considerabil mai mici.
În al doilea rând, având în vedere că dispozițiile propuse au aplicabilitate generală, nefăcându-se în textul legislativ referire doar la categorii restrânse de consumatori, se ridică întrebarea posibilității adoptării unei astfel de măsuri generale în contextul unei piețe libere. Poate obiectivul protejării consumatorilor să justifice orice măsuri protective sau există totuși o limită până la care se poate interveni asupra unei piețe libere în scopul protejării consumatorilor?
Din perspectiva efectelor pe care o asemenea măsură le poate avea asupra libertății de desfășurare a activității economice de către recuperatorii de creanțe, în mod direct, dar și de către instituțiile financiare de profil, în mod indirect, este utilă analiza modalității în care măsuri legislative similare din alte State Membre au fost interpretate de către instituțiile europene. Curtea Europeană de Justiție a analizat în trecut măsuri legislative prin care au fost impuse limitări ale remunerațiilor/dobânzilor pentru prestarea anumitor servicii, concluzionând că astfel de măsuri reprezintă restricții ale dreptului de stabilire și ale dreptului la libera prestare a serviciilor, consfințite prin Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. O astfel de concluzie ar putea fi relevantă și în ceea ce privește propunerea analizată, având în vedere că ea a fost menținută de Curtea Europeană de Justiție chiar și în cazurile în care măsurile legislative se fundamentau pe dorința de asigurare a unei protecții suplimentare a consumatorilor. Astfel, se impune o atentă analiză a unui eventual impact al propunerii legislative din perspectiva unui eventual risc de limitare a accesului operatorilor economici la piața românească (în considerarea calității României de Stat Membru) în condiții de concurență normale și eficiente.
Operatorii economici activi pe piața managementului efectiv al creanțelor ar putea întâmpina situații de restricționare a posibilității de valorificare integrală a creanțelor din patrimoniul propriu, ceea ce ar putea conduce la o prezumtivă limitare a dreptului de dispoziție a acestora asupra propriilor bunuri. Cu titlu de exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că o măsură de limitare a veniturilor / remunerațiilor cuvenite unei întreprinderi, în contextul în care această limitare duce la imposibilitatea recuperării cheltuielilor aferente desfășurării activității respective, constituie o încălcare a dreptului de proprietate, indiferent de justificarea socială avută în vedere de statul care a impus respectiva limitare.
Pentru evitarea oricărui dubiu, aceeași Curte a stabilit în mod explicit faptul că în categoria bunurilor se încadrează și creanțele, astfel încât și acestea sunt pe deplin subsumate protecției conferite prin Convenție dreptului de proprietate.
În final, luna martie a anului acestuia a reprezentat o lună „activă” în ceea ce privește reglementarea activității firmelor specializate în managementul efectiv al creanțelor. Astfel, această activitate intră și sub radarul reglementărilor europene, pe data de 14 martie fiind publicată propunerea de Directivă privind administratorii de credite, cumpărătorii de credite și recuperarea garanțiilor care reglementează pentru prima dată la nivel european inclusiv activitatea acestor operatori economici. Expunerea de motive care însoțește propunerea de Directivă stabilește ca principale obiective armonizarea legislației privind activitatea firmelor de management efectiv al creanțelor și (pentru atingerea acestui obiectiv) înlăturarea tuturor barierelor care stabilesc reguli neuniforme la nivelul fiecărui stat membru, astfel încât să se asigure libertatea în cadrul pieței unice europene. Considerăm că se impune ca prin măsurile legislative adoptate la nivel intern statul român să contribuie la această uniformizare normativă și să promoveze libertatea comerțului și egalitatea de tratament.
N.Red: Autorii acestui articol sunt:
Diana Coroabă, Partener, Servicii Financiare, PwC România
Manuela Guia, Partener, D&B David și Baias
Tudor Nacev, Avocat, D&B David și Baias
0
0
