I-am văzut astăzi, personal. Sunt oameni relaxați, cu creierul suficient de odihnit încât să-și permită opinii cristaline pe subiecte destul de complicate pe care uneori le înțeleg. Fostul premier Tudose stătea mai mult pe telefon, butonând. Liliana Mincă promotoarea circului în Parlament era și ea relaxată. De ce n-ar fi? ”D-le președinte, în calitate de inițiator al acestei legi ( ne referim aici la plafonarea dobânzilor- n.red), vă propun să dăm un aviz pozitiv fiindcă niciodată băncile unite la un loc n-o să fie de partea României! Și vă mai spun ceva, de care să țineți cont: dacă dezvoltarea României astăzi merge prost, este datorită băncilor!”, explică un deputat PSD, membru al comisiei pentru politică economică al Camerei.

Imagine din sedinta de marti a ComisieiFoto: Hotnews

Mâna din colțul stânga jos al fotografiei este a Lilianei Mincă, foarte preocupată în transmiterea de mesaje pe timpul audierilor de marți (aici CV)

Ideea e următoarea: pe nepusă masă, luni după amiază, reprezentanții IFN-urilor, cei ai băncilor, ai Consiliului Investitorilor Străini, ai Patronatelor bancare, toți au fost invitați la o discuție în Comisia Deputaților. Evident, o asemenea invitație nu trebuie ignorată, așa că s-au dus, neștiind că vor fi puși la zid.

Remarci din timpul discuțiilor:

Fostul premier Mihai Tudose : Domnilor colegi, încep prin a remarca răbdarea dumneavoastră demnă de o cauză mai bună și v-aș ruga..(către bancheri) poate aveți o întâlnire între Dvs să vă puneți de acord. Pentru că am înțeles de la reprezentantul BNR că nu există nicăieri în lume așa ceva. Cei de la ARB spun că există . Unii dintre Dvs spun că este anticonstituțională, alții că nu.

Doamna de la ALB(Melania Hancila- n. red), aș vrea să vă întreb...spuneți că anul trecut ați băgat în piață 5, miliarde.Cu ce dobândă medie, doamnă?

Melania Hăncilă: Nu avem informații..Dar...

Tudose: Am înțeles. Dar am avut răbdare , lăsați-mă să vorbesc. Câți angajați aveți?

Melania Hăncilă: Circa 10.000 de angajati.

Tudose: Și ce profit ați avut?

Melania Hăncilă: Dobânda DAE nu există în piață pentru că noi nu avem voie să centralizăm informații legate de dobânzi din cauza legislației concurenței. Doar BNR ar putea centraliza asemenea informații. Așa cum o face pentru bănci...

Tudose: Eram interesat dacă nu ați băgat 5.2 miliarde și nu cumva ați scos 10 miliarde!

Melania Hăncilă:În niciun caz!

Tudose: Iertați-mă, cred și eu că în niciun caz! Poate ați luat 20!

Laurențiu Nistor, PSD: V-ați aliat astăzi să veniți împotriva noastră și nu neapărat împotriva Comisiei noastre ci împotriva României! Întreb reprezentantul BNR: ce măsuri ați luat să creșteți dobânzile atunci când oamenii își depun banii în bănci?

D-le președinte, în calitate de inițiator al acestei legi, vă propun să dăm un aviz pozitiv fiindcă niciodată băncile unite la un loc n-o să fie de partea României! Și vă mai spun ceva, de care să țineți cont: dacă dezvoltarea României astăzi merge prost, este datorită băncilor!

Tripa, PSD: Cred că aveți probleme mari, că sunteți rupți de realitate! Nu știu câți dintre Dvs mergeți la om- adică să vă coborâți jos- să vedeți ce părere au ei despre bănci. Eu nu cred că dacă plafonăm o dobândă o să moară oamenii de foame, așa cum am înțeles de la Dvs! Eu cred că astăzi ne aratați o pisică în genul ROBOR. Ne-o cântați toată ziua cu ROBOR și o jucați tare!

Vicepreședinte Ghilea: Ceea ce mă surprinde pe mine- si nu cred ca este în regulă- este că astăzi, aici, noi trebuia să avem un punct de vedere al Guvernului României! Pentru că problemele cu care ne confruntăm în această țară se lovesc de guvern! (vociferări printre membrii comisiei)...Cum, avem un punct de vedere? Și care e punctul de vedere? În ce privește protecția consumatorului, mă bucur că susține proiectul de lege, dar era bună și o motivație

Liliana Mincă: Dacă doriți...

Ghilea: Lăsați-mă să vorbesc, că eu v-am ascultat...

Mincă: Păi tocmai...

Ghilea: Eu nu mă pot situa decât de partea Protecției Consumatorului...

Mincă: D-le Președinte, eu astăzi nu reprezint doare ANPC, ci și Ministerul Economiei și implicit GUVERNUL ROMANIEI. Susținerea mea am cosiderat că trebuie să fie punctuală, nu să fac aici o expunere.

Președintele Comisiei: Vă propun un aviz favorabil acestui proiect de lege!

Se trece la vot, proiectul trece en fanfarre.

Despre opiniile economiștilor pe tema plafonării aiurea a dobănzilor cititi aici. Sau aici. Sau aici.

Concluzii pe scurt:

  • Dacă e o decizie politică, PSD ar trebui să și-o asume. Nu e nicio rușine în asta, dar trebuie asumată!
  • Profesorul Socol, unul din stâlpii politicii economice a PSD ar trebui să vină cu o clarificare pe această temă. I-am solicitat-o în mod privat, o fac acum și public.
  • O asemenea decizie, înainte de a fi pusă în practică, ar trebui dezbătută public, cu toți actorii implicați, pentru a-i cântări efectele
  • Opinii în genul ” dacă dezvoltarea României astăzi merge prost, este datorită băncilor!” nu ne face mult bine, în lipsa unor calcule.

Dar asta e părerea mea și poate mă înșel...Oricum, cu populismul nu te poți bate, asta e clar!