Când părinții mi-au cumpărat prima pereche de pantofi Guban, habar n-aveam ce însemna aia ”Guban”. Habar nu aveam că în spatele unei denumiri care nu-mi spunea nimic se afla Blazius Guban, un bănățean cu cinci clase, care abia știa să scrie sau să citească, dar care se pricepea al naibii de mult la făcut pantofi. Fabrica Guban a fost de fapt și singura care a scăpat de la naționalizarea din 1948, chiar dacă după Revoluție, reculul a fost extrem de puternic. Sigur, nu despre Blazius Guban va fi textul de mai jos, cât mai degrabă despre mici reușite, mari eșecuri, inerente reluări de la capăt. E despre ceea ce îi unește pe toți antreprenorii dar și despre ce îi diferențiază. E un articol despre antreprenoriatul românesc de acum 100 de ani și despre cel de azi, spusă cu ajutorul unui Povestitor.

Andrei CioncaFoto: Community Links

În ultima vreme e un val formidabil prin care tinerii sunt încurajați să-și deschidă afaceri, ceea ce e un lucru foarte bun. Sunt zeci de proiecte în derulare care te incurajează să devii antreprenor, deși puțini sunt cei care știu exact ce înseamnă asta. S-o spunem de la capul locului: antreprenor te naști sau nu. Guban era clar un antreprenor, chiar dacă avea doar 5 clase. Prin urmare, antreprenoriatul nu este despre școlile absolvite și diplomele adjudecate!

Povestitorul: Nu avem astăzi o cultură economică antreprenorială. Chiar dacă tu te simți și poate chiar ești antreprenor, societatea, ceilalți jucători în mediul ăsta economic nu par dispuși să te pună în valoare. Mai repede acționăm în niște tipare: trebuie să fii bun la școală, or vedeți ce spun toți marii antreprenori. Știți că acum sunt burse în lume care îi finanțează pe oameni ca să nu se mai ducă la școli, ca să nu le mai ucidă creativitatea. Să nu se înțeleagă nici o încurajare a părăsirii sistemului educațional. Dar noi avem o problemă majoră de 30 de ani, atât de cultură antreprenorială, în care nu-ți dai drumul să faci altceva și care ne vine tot din cultura economiei planificate, în care nu era voie sa spui ce știi tu, și ne-a intrat atât de tare in educația părinților și a bunicilor noștri, încât normal că și noi o avem tot pe aia.

Până la urmă, ideea de antreprenor e mai degrabă despre eșec sau despre succes?, se arată aparent mirat, Reporterul.

Blaziu Guban

Foto: citr.ro

Povestitorul: Ideea de antreprenor este despre a înfrunta dificultățile pentru a ajunge la succes. Ideea este să nu te dai bătut niciodată. Noi ne tot uităm la antreprenorii americani care au avut primele patru businessuri – și sunt foarte cunoscuți, sunt modele foarte cunoscute modelele, antreprenori americani care au avut primele patru eșecuri, și al cincilea este un business senzațional care a fost un business de miliarde. Tocmai asta e ideea, nu te da bătut! Pentru că în România are toate șansele să se dea bătut pentru că noi stigmatizăm foarte mult greșeala. Aici e o cultură a penalizării greșelii și nu o cultură a încurajării celei de-a doua șanse. Și atunci vedem și antreprenori care au avut eșec, absolut neculpabil, a fost un eveniment de piață, o conjunctură, nu și-a încasat niște creanțe, a avenit o criză, șamd. Omul are spirit antreprenorial, dar din cauză a că a fost atât de mult stigmatizat pentru această greșeală, nu mai este dispus să-și asume încă o dată probabilitatea de a greși.

Paranteză: Psihologia poporului român (David Daniel, 2015, Polirom): Evaluarea încrederii prin teoria jocurilor. Am analizat fenomenul încrederii într-un cadru experimental complex al teoriei jocurilor. Astfel, Ellingsen şi colaboratorii săi au investigat capitalul civic, aflat în strânsă legătură cu încrederea şi capitalul social, exprimat prin cooperare, în patru studii experimentale de teoria jocurilor, pe un eşantion din România şi unul din SUA. Jocurile au fost astfel gândite încât prin cooperarea celor angajaţi în joc să se poată câştiga cât mai mulţi bani. În ceea ce priveşte administrarea recompenselor, americanii tind să le administreze celor implicaţi/performanţi şi celor care le-au administrat recompense la rândul lor. În schimb, românii administrează recompensele nediferenţiat, fără legătură cu implicarea/performanţa în joc. În grupul american emerg „lideri” – implicaţi/performanţi –, care nu administrează recompense celor mai puţin implicaţi/performanţi; acest fenomen nu apare în grupul românesc, liderii emergenţi nereţinând recompensele de la cei mai puţin implicaţi/performanţi, pentru a nu-şi afecta relaţiile bilaterale. Interesant este însă faptul că românii au relaţii bilaterale mai proaste unii cu alţii, în comparaţie cu americanii între ei – în ciuda faptul că evită să-i disciplineze pe cei mai puţin implicaţi/productivi –, probabil din cauza faptului că recompensele primite erau impredictibile şi mici.n ceea ce priveşte administrarea pedepselor, rezultatele au arătat că nivelul pedepselor administrate este mai mare în eşantionul românesc decât în cel american. Cu toate acestea, deşi în general pedeapsa a dus la creşterea implicării/performanţei, în România acest lucru nu a funcţionat deoarece pedepsele au fost în general administrate celor mai implicaţi/performanţi (adesea de cei mai puţin implicaţi/performanţi). Altfel spus, dacă în eşantionul românesc cei mai puţin implicaţi/performanţi administrau pedepse celor mai implicaţi/performanţi (pedeapsă antisocială), liderii români care au emers în joc au administrat pedepse atât celor mai performanţi (pedeapsă antisocială), cât şi nediscriminatoriu (pedeapsă competitivă – pentru a-şi menţine poziţia). Prin contrast, liderii americani care au emers în joc nu i-au vizat prin pedepse pe cei implicaţi/performanţi, ci pe cei mai puţin implicaţi/performanţi.

Cultura antreprenorială se formează în timp, adaugă Reporterul, că doar nici în America nu s-a născut peste noapte!

Povestitorul: Așa este, dar acolo mediul te încurajează mult mai mult decât aici. Asta o dată. Pe de altă parte e și faza educațională. Bun, tu ești antreprenor, dai drumul la un business, evident că toate businessurile astea au fază de crestere. Din experiența noastră, cele mai grele crize nu sunt crizele astea obișnuite, în genul ceiel din 2008-2010, ci sunt crizele de creștere, în care antreprenorul este absolut înnebunit să crească, vede o oportunitate de piață, e foarte scurt pe bani și atunci începe să-și finanțeze expasiunea – care e visul lui - s-o finanțeze în mod incorect. Fie că face investiții pe termen lung cu surse atrase pe termen scurt, fie trage din capitalul de lucru, pentru că visul de a dezvolta e atât de puternic și nici nu-ți dai seama când te ia valul aici. Din punctul meu de vedere această criza de creștere despre care foarte puțină lume vorbește, toți vorbim despre crizele clasice. Astea sunt foarte previzibile și deja sunt niște rețete. Greu și foarte greu mi se pare mie de gestionat și, iarăși, n-avem deloc cultura antreprenorială pe subiectul ăsta, cum se gestionează crizele de creștere. Acolo efectiv toată lumea are impresia că e de bine, crește businessul, de ce să ne îngrijorăm? Ce problemă avem când creștem? Mare problemă avem, cum finanțăm?

Reporter: Crizele de creștere sunt, mai pe scurt, asemenea efectului unui drog. Ți se pare că ai lumea la picioare, că ești în vârful piramidei, că totul este permis și că nimic rău nu ți se poate întâmpla. Mai pe românește, te simți ca după 6-7 beri.

Reporterul îl mai întreabă pe povestitor dacă a trecut și el însuși printr-o asemenea criză de creștere.

Povestitorul: Am avut și eu probleme aduse de propriul eșec major, pe care nu l-a știut nimeni. Abia după 8 ani l-am scos la iveală. Am avut un moment în vara lui 2007 în care în urma proiect senzațional făcut am vrut să facem un vehicul investițional prin care să investim în companii din economia României, unele listate, unele nelistate pe bursă. Am alocat o sumă importantă de bani. Greșeala pe care am făcut-o a fost că în suma de investit am inclus și sumele care trebuiau plătite ca taxe și impozite pe veniturile anterioare. Mirajul acela al investițiilor m-a făcut să aloc întreaga sumă, nu am previzionat deloc sumele pentru taxe. In 2008 știți bine ce s-a întâmplat, în 2009 acei bani pe care eu i-am investit s-au pierdut. Dacă v-aduceți aminte, atunci a fost un carnagiu pe bursă, și problema nu era atât că valoarea acelor acțiuni a scăzut, ci faptul că nu mai exista credibilitate. Chiar dacă acceptai pierderea și voiai să vinzi, n-aveai cui. Numai cumpăra nimeni la bursa de la București, în vremurile respective. N-am putut sa fac exit-uri, și bineînețes ca mi-au intrat la scadență taxele și impozitele. Asta era undeva la începutul anului 2009. Ca ordin de mărime suma era un pic peste jumătate de milion de euro. Mi-a trebuit un an și jumătate până când am reusit să plătesc suma. Și am plătit-o, bineînțeles cu penalități de 50% , cât erau atunci penalitățile. Le-am plătit pe toate pana la ultimul cent, luându-mi lecția. În perioada aceea a trebuit să muncesc, să munces din greu. Să nu pun întrebări, doar să muncesc. Modelul nostru de business s-a reformat complet în urma crizei, a trebuit să reinventez tot modelul de business, plus că acele datorii mă apăsau, nu trebuie să vă spun de presiunea pe care o făcea familia, pentru ca aveam un copil mic, soția mea era îngrijorată de faptul că vom fi executati silit, că apartamentul nostru va fi vândut, unde vom crește copilul, șamd. Există, și am trecut prin asta, o presiune a celor din jurul tău, chiar dacă ei înțeleg de ce s-a ajuns aici, nu pot să se vadă în acea situație de înfruntare. Da, trebuie să vindem apartamentul, sau ne vor executa silit apartamentul, hai să ne mutăm la mama. Ne-am convins aici ca latura psihologică este foarte, foarte importantă.

Nici un business nu seamănă însă cu altul, adaugă Reporterul făcând pe durul: Pe mine, ca antreprenor, dacă aș fi în dificultate cu ce m-ar încălzi să văd cum s-a comportat un om implicat într-o afacere cu care eu nu am nimic în comun?

Povestitorul: Știți cu ce v-ar încălzi? Noi ne-am dat seama că în 20 de ani drumul acesta spre eșec are o influență psihologică. Antreprenorul în primul rând are un efect de însingurare, când se confruntă cu neîncrederea oamenilor din jurul lui, intră într-un proces din acesta de însingurare. Fiind singur, evident, deciziile lui sunt tot mai nefericite. Și de la a fi singur până la eșec...

Nu întotdeauna, aici în volumul ăsta, pentru care vă mulțumesc încă o dată, povestea dl. Șucu, dacă nu mă-nșel, cum în plină criză, nu s-a însingurat absolut deloc și a căutat modele de vînzare online a mărfurilor.

Eu mă refeream la altceva, nu la reinventarea modelului de business. Ci la procesul psihologic care se întâmplă în mintea lui. Evident că unii găsesc puterea asta interioară, cum a fost și dl. Șucu, cum au fost toți cei 30, poți să găsești o forță interioara care să te facă că cauți, să nu te dai bătut până nu găsești soluția. Dar și sunt mulți care fie abandonează - și aici e cauza eșecului, abandonul – regula e că nu trebuie să te dai bătut niciodată.

Reporterul insistă: Asta nu se bate cap în cap cu unul dintre marile mituri: dacă ai dat o dată cu capul de gard, ferește-te să mai dai și a doua oară?

Povestitorul: E exact invers, și ne dăm seamna acum cât este de greșit acest mit. Uitați-vă inclusiv la Comisia Europeană care a făcut un program european care se numește Valorizarea celei de-a doua șanse în business. De ce? Pentru că dintre antreprenorii care eșuează în primul business doar 8% se mai apucă de un al doilea business, 92% renunță. In felul acesta, vă dați seama cât de mult este afectată cultura antreprenorială în Europa, nu doar în România, avem pe zi ce trece tot mai puțini antreprenori, dacă ne gândim că în primul an de viață 5% dintre businessuri sunt sortite eșecului.

Reporter: Dacă înțeleg eu bine, dvs. încercați să faceți o cură de dezalcoolizare pentru antreprenorii luați de beția și mirajul propriei dezvoltări, să-i mai aduceți un pic cu picioarele pe pământ. Voiam să vă întreb, dvs poate că sunteți model de business pentru tineri antreprenori, dar la rându-vă, ce model de antreprenor aveți?

Povestitor: Până recent, vă mărturisesc cu rușine faptul că modelele mele de business, sau modele antreprenoriale erau niște modele străine. Îmi plăcea foarte mult Richard Branson, apreciam nebunia lui Steve Jobs, în ultima vreme sunt fascinat de Elon Musk, de istoriile lor absolut fenomenale. Antreprenorii – din punctul meu de vedere – sunt acei nebuni frumoși care contribuie zi de zi la dezvoltarea economiei unei țări. In ciuda tuturor dificultăților și a tuturor problemelor de creștere, de educație, de capital, de concurență. Uitați-vă la antreprenorii români de azi, cei mai de succes, ce frumos știu să replice acest model, și de exemplu, frații Pavăl care in timpul crizei, deci în momentul cel mai greu al existenței lor, s-au luptat cu multinaționalele și prin modelul de business pe care l-au patentat în vreme de criză au reușit să bată multinaționalele în acel domeniu. Mi se pare absolut senzațional. E o nebunie pe care foarte greu i-o poți explica unui om structurat care stă cu excelul în față. OK, și cum vei face asta? De unde vei finanța? Și frații Pavăl ce-au zis, absolvenți de matematică amândoi, au zis da, este un risc să intrăm în capitalul de lucru. O vom face pentru că băncile nu ne mai finanțează având în vedere criza, vom intra în capitalul de lucru, vom risca tot ce avem până acum și sau-sau. Și uite că au fost sau. Sau pozitiv.

Reporter: Apropos de Elon Musk. De ce credeți că n-avem un antreprenor de talia lui sau de talie europeană?

Povestitorul: Este prea repede. Teoria mea este că pentru a avea un vârf, pentru a avea un unicorn - și uitați-vă că deja primul unicorn există – pentru a avea dimensiune, avem nevoie de o bază foarte largă. Din zece antreprenori e foarte puțin ca unul să ajungă miliardar. Dar din o sută, o mie sau zece mii este mult mai probabil ca unul să ajungă, sau doi sau trei, cinci. Din punctul meu de vedere este vorba de o piramidă: cu cât este mai largă baza piramidei, cu atât piramida poate fi mai înaltă. Noi astăzi, si și eu dvs ați spus același lucru, vedem astăzi o emulație antreprenorială în licee, în școli, în facultăți, peste tot, toți vporbim de antreprenori, toți dăm modele...

Antreprenoriatul nu este pentru toți, dar pentru cei care sunt Antreprenori cu A mare haideți să creăm un mediu economic și educațional care să-i pună în valoare. Pentru că nici în America nu sunt toți antreprenori. Dar cei care sunt, uitați-vă și dvs în Silicon Valley ce se întâmplă. Uitați-vă în toate industriile: au acces mai ușor la educație, au oameni care finanțează acest lucru, pașii succesului de acolo și ai creșterii unei companii sunt mult mai studiați și mult mai așezați. La noi, în momentul în care o companie începe să crească, deja antreprenorul automat are probleme: cum va susține creșterea?

Reporter: Am văzut și antreprenori de acum 100 de ani și cei de azi. Voiam să vă întreb ca pe un om care lucrează și este foarte bine conectat la tot ce înseamnă mișcare antreprenorială în România, ce puncte au în comun și prin ce se deosebesc antreprenorii de acum o sută de ani de cei de azi?

Povestitor: În primul rând că antreprenorii de acum 100 de ani nu au fost primii antreprenori ai generației lor. Au fost antreprenori români și înainte de 1918. În timp ce antreprenorii din 1989, din 1990 au fost prima generație de antreprenori. Deci, iată o primă diferență mare. Antreprenorii contemporani, cei din 1990 au luat-o chiar de la zero și a trebuit să învețe absolut totul după ce în perioada comunistă, adică 45 de ani, au ras totul și au impus acea regula de planificare a economiei. Văd o diferență mare. În al doilea rând, acum o sută de ani era o concurență mult mai mică dacă vâ gândiți, n-aveam multinaționale, n-aveam atât de mulți investitori străini care să vină și să pună presiune pe capitalul românesc, pe antreprenoriatul românesc. Mă gândesc dacă vreți, doar la industria bancară, unde acum o sută de ani, un grec în România a reușit să facă o bancă de dimensiunile respective pe care s-o salveze de la faliment și care ulterior să fie pusă pe profit și naționalizată într-un final. În România azi găsești foarte greu această nișă. Pentru că, una-două, băncile românești care au fost în 1990 au fost privatizate de către bănci europene puternice și exemplul Băncii Transilvania, iată că și dl. Ciorcilă este unul dintre antreprenorii selectați de noi pentru că exemplul lui și – să nu mai discutăm de faptul că a investit în zece domenii – dar exemplul în acest domeniu bancar a fost absolut senzațional. Să aducă o bancă românească să se bată pentru poziția întâi într-un sistem financiar european extrem de concurențial și competitiv. Aceasta ar fi o a doua deosebire. Și a treia deosebire, care mie mi se pare esențială, este că în acea perioadă se construia foarte mult cu statul. Gândiți-vă că în perioada interbelică a fost criza, statul a fost extrem de intervenționist, după care a început cursa înarmării, din nou, statul a fost extrem de intervenționist, comandând industria de armament.

Reporter: Mai aveam o întrebare. De ce ați fondat acest muzeu al antreprenoriatului? Ce câștig aveți dvs? Firma dvs, nu dvs.personal. Cu ce v-ajută?

Povestitorul: Putem vorbi de două tipuri de câștig. În primul rând există un câștig nepatrimonial, există o mulțumire a faptului că asta este misiunea noastră CTR are ca misiune să contribuim la însănătoșirea economiei românești..

Reporter: Nu vă îndepărtați clienții dacă...?

Povestitorul: Sperăm să contribuim la însănătoșirea mediului românesc, încercând să salvăm aceste companii, investim în companii în dificultate care nu sunt în insolvență, sunt cu un pas înainte de insolvență, deci șansele de a le salva sunt mult mai mari. Asta e misiunea noastră. De asta am făcut muzeul, ca să arătăm că există modele românești, pentru a nu-i lăsa să se însingureze, pentru a fi alături de ei, pentru a le da soluții. pentrui că una dinre componentele importante ale acestui muzeu este și educarea sau împingerea acestor antreprenori în dificultate de a cere ajutor. Și nu este o rușine asta. Și le arătăm că și alții au făcut-o și atunci trecem peste stigmatizarea greșelii. Noi, ca generație, nu prea știm să cerem ajutor, nu știm să ne recunoaștem greșelile.

Povestitorul este Andrei Cionca, de la Casa de Insolvență Transilvania, care a lansat recent un muzeu virtual. Muzeul Antreprenoriatului românesc. Cu subtitlul ”100 de ani de antreprenoriat în România”.