Der Standard: Tarile est-europene recupereaza
În Slovacia, Ungaria si Slovenia rata cresterii se afla intre 3-7%, numai in Cehia nu exista o crestere, scrie Der Standard citat de Rador.
Dupa cum constata WSI, peste jumatate din tarile UE si-au majorat salariul minim la inceput de an. Din cele 20 de state din 27 care aveau salariile mici, in 12 acestea au crescut odata cu noul an. Astfel, salariul minim din tarile UE din Europa de Vest sunt de peste opt euro. Marea Britanie, Franta si Irlanda au majorat salariile toamna trecuta, iar la sfarsitul anului si inceputul noului an le-au urmat cele mai multe tari din Europa Centrala, Malta, Spania, Portugalia, Belgia si Olanda.
WSI a mai precizat ca in comparatie cu ianuarie 2007 salariul minima crescut in Franta cu peste 2%, iar in Irlanda cu peste 4%.

Sondaj printre români despre vaccinul antiCOVID: 30% din respondenți spun că nu se vaccinează și 40% nu cred în eficacitatea vaccinurilor / 77% vor redeschiderea școlilor pe 8 februarie
O treime dintre pacienții cu Covid-19 se întorc în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare - amplu studiu britanic
Axionul ar putea să existe - Apar noi dovezi despre o particulă misterioasă a cărei poveste a început acum peste 40 de ani
Tiger, HBO Go: Un documentar despre mărirea și decăderea celui mai bun jucător de golf din toate timpurile. Dar nu numai
Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa