”Practic, o firmă de leasing care ia în plată un bun, trebuie să mai aducă niște bani de acasă ca să acopere diferența dintre ceea ce ar obține din valorificarea bunului respectiv și ceea ce a mai rămas de plătit. Gândiți-vă că rata de depreciere în primul an al unui autoturism este de 30%, iar avansul mediu era de 10%, nu de 30-50% așa cum se susținea. Dealtfel, ca prima reacție la această inițiativă (darea în plată la leasing-n.red), companiile de leasing au crescut deja avansurile solicitate clienților”, a declarat Melania Hăncilă, secretarul general al ALB România în cadrul unui eveniment organizat de Finmedia.

Melania HancilaFoto: Hotnews

În forma adoptată de Senat și aflată în prezent la Camera Deputaților, s-a pierdut și caracterul de titlu executoriu al contractului, ceea ce creează o mare problemă pentru finanțator. ”Dacă se elimină titlul executoriu, compania de leasing, ca proprietar al bunului, are o mare problemă în a-si putea recupera bunul. Îi trimiți clientului o scrisoare că să-ți predea bunul, dar dacă el nu vine să ți-l predea, tu trebuie să mergi în instanță să obții un titlu executoriu. Asta ar putea însemna încă 2-3 ani de procese, timp în care bunul este folosit în continuare, depreciat șamd. Că prima reacție , având în vedere această inițiativă, companiile de leasing au crescut deja avansurile solicitate clienților. In cazul eliminarii titlului executoriu in forma finala a legii, va crește și costul finanțării întrucât ți-a crescut riscul, iar ca impact al acestei măsuri, KPMG estima un cost de 20.000 de lei la un credit de 75.000 de lei, bani care vor fi recuperați tot de la clienți”, mai spune Hăncilă.

Reamintim că senatorul Daniel Zamfir a depus în Parlament, trei proiecte de lege care limitează dobânda penalizatoare a IFN-urilor, oferă posibilitatea răscumpărării creanţei de la recuperatori şi introduce principiul dării în plată şi la contractele de leasing financiar.

Potrivit noului proiect legislativ, cei care au luat bunuri în leasing le vor putea aduce înapoi firmei după neplata a două rate, plătind doar sumele restante şi penalităţi de cel mult 50% din aceste sume. Debitorii nu vor mai putea fi obligaţi la plata altor datorii, aşa cum se întâmplă acum şi, în plus, executarea lor nu va mai putea fi făcută decât după o decizie a judecătorului.

În momentul de faţă, după trei luni de neplată, contractul se reziliază, iar bunul (autoturism, cel mai întâlnit exemplu) revine în curtea firmei de leasing. Aceasta îl evaluează şi îl vinde la pretul pietei, iar clientul mai are de plată diferenţa dintre cât mai avea din ratele viitoare până la suma din contractul iniţial şi suma obţinută din vânzarea maşinii, plus penalităţile de întârziere.

Deci, dacă propunerea va deveni lege, oricine va avea posibilitatea de a renunţa la bunul luat în leasing după două luni de neplată a ratelor şi va plăti doar aceste rate plus despăgubiri de cel mult 50% din această sumă, fără a mai putea fi urmărit pentru vreo datorie.

”Există o percepție greșită cu privire la activitatea de leasing, potrivit căreia dacă aduci bunul înapoi firmei de leasing, aceasta ar fi în câștig, ceeea ce e total greșit. Avansurile medii erau de 10% în industrie, nu de 30-50% așa cum susțineau inițiatorii. În plus, rata de depreciere în primul an al unui autoturism este de 30%.”, afirmă secretarul general al ALB.

Aceste inițiative legislative luate cumulat – plafonarea dobânzilor, darea în plată la leasing și cesiunea creanțelor sunt de importanță sistemică atât pentru stabilitatea financiară, cât și din punct de vedere social și se impune o abordare prudentă și echilibrată din partea factorilor de decizie. ”Mă bucură să văd că sunt tratate cu tot mai mare seriozitate și că se dorește un dialog real”, crede Hăncilă.

Ea s-a mai referit și la proiectul de lege privind plafonarea dobânzilor, care va fi discutat în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților, înainte de a fi trimis plenului. ”Am arătat ce înseamnă un DAE de 18% - așa cum prevedea proiectul inițial- acordat pe un termen de 12 luni. Am luat ca exemplu un credit de 5000 de lei, care e sub media celor acordate de IFN-uri. Ca să ajungi la 18% DAE, așa cum doreau inițiatorii în prima formă a propunerii legislative, ar fi trebuit să ai o dobândă de sub 0.1% pe an. Mă întreb cum ar putea să aibă cineva să aibă pretenția să creditezi în asemenea condiții. Am văzut că în piață se mai face o confuzie legată de ceea înseamnă nivelul DAE și nivelul nominal al dobânzii. DAE a fost conceput pentru a compara două produse similare- care încorporează toate costurile- dar nivelul DAE nu e relevant pentru ponderea costurilor în totalul creditului. DAE este o traducere nu foarte inspirată a ceea ce în engleză e denumit Annual Percentage Rate. DAE este doar un cost anualizat, foarte util pentru a vedea care credit îți este mai convenabil, atunci când iei decizia de a te împrumuta”, explică Melania Hăncilă

Este foarte important pentru un consumator, a adăugat directorul executiv al ALB, să poată accesa un credit și astfel să își poată crește nivelul de trăi. ”Discutăm practic despre un indicator al libertății economice și e extrem de important ca, dacă dorim să aplicăm această plafonare, să ajungem la un nivel rezonabil al plafonului și care să fie justificabil din punct de vedere economic. Și asta se poate face prin discuții, nu prin raportarea la un indicator al ANAF (dobânda penalizatoare de 18%) prin care nu ți se dau ci ți se iau bani. Industria de leasing nu este afectată de plafonarea dobânzilor, finantarile in leasing acordandu-se pentru sume mult mai mari.

Suma finanțată are un rol determinant în calculul DAE, si cât cat suma este mai mica, cu atat nivelul DAE este mai ridicat in mod artificial. Costurile de acordare sunt similare, indiferent că iei un credit de 5000 de lei sau de 50.000 de lei. De aici vine și acest nivel mai ridicat al DAE dacă consumatorul accesează un credit de valoare mai mică.

Faptul că în România avem un cost de finanțare mai mare față de Germania se datoreaza faptului că sumele împrumutate sunt mult mai mici. Și asta pentru că, față de Germania, salariile medii din economie sunt de 5 ori mai mici , ceea ce face mai redusă și capacitatea de rambursare”, mai spune Hăncilă.

Peste 80% din împrumuturile date de IFN-uri sunt acordate oamenilor cu venituri mici și medii, care presupun riscuri mai mari de nerambursare. În plus, și structura costurilor unui împrumut acordat de IFN este diferită față de unul bancar, IFN-urile neavând posibilitatea de a atrage depozite. ”Discutăm de produse orientate către consumatorii mai puțin bancarizati, aflați în provincie si in mediul rural”, spune Hăncilă. În opinia ei, există riscul ca prin plafonarea la un nivel prea redus, să împingă o parte dintre clienți către IFN-urile din Bulgaria, așa cum s-a întâmplat și cu înmatriculările auto. ”Noi am sugerat să ne uităm și la țări apropiate că profil României, cum ar fi Bulgaria. Acolo plafonul e de 50% pe an, iart țara are un grad de intermediere financiara mult mai mare decât al nostrum. Am putea ajunge ca o parte din consumatori să ajungă să devină clienți ai finantatorilor din Bulgaria. Partea proastă ar fi că, în acest caz, ei nu ar mai beneficia de protecția consumatorilor de la noi, după modelul înmatriculărilor auto”, a mai arătat Hăncilă.

Creditele date de IFN-uri au crescut puternic în ultimii ani, ajungând la 11% din totalul creditării din România sau la 6% din PIB.