Direcția Generală Antifraudă Fiscală controlează, în acest moment, firmele care utilizează platforma Portului Contanța Sud – Agigea pentru operațiuni de import, cu toate că frauda nu este definită în legislație.

ANAFFoto: ANAF

Sunt vizate importurile de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse textile, legume-fructe, dulciuri, jucării, obiecte de uz casnic, produse electronice. De asemenea sunt verificate toate operațiunile de import alte contribuabililor neplătitori de TVA.

ANAF precizează că misiunea principală a Direcției Generale Antifraudă Fiscală este reducerea evaziunii fiscale prin destructurarea lanțurilor tranzacționale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin identificarea și investigarea fenomenelor de fraudă fiscală cu implicații fiscale negative semnificative asupra bugetului statului.

„Astfel, DGAF contribuie la îndeplinirea obiectivului strategic de creștere a gradului de conformare voluntară la declarare și plată. Verificarile din Portul Constanța Sud - Agigea se desfășoarã cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontierã și Direcției Generale a Vămilor”, informează ANAF.

Avocatul Gabriel Biriș declara recent, într-o conferință de presă, că frauda nu este definită în legislaţia fiscală, iar Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) luptă împotriva a ceva ce nimeni nu ştie ce e.

"Ştiţi cu toţii, cunoaşteţi antifrauda. Ştiţi că frauda nu este definită în legislaţia fiscală. Avem o instituţie care lupta împotriva a ceva ce nu ştie nimeni ce e", a spus Biriş, citat de Agerpres.