• În statele dezvoltate (OECD), fondurile de pensii administrează active de peste 120% din PIB
"Peste tot în lume, chiar și în statele cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, oamenii tind să își subestimeze sever nevoile reale de economisire. Mulți oameni nu economisesc deloc sau pun deoparte prea puțini bani pentru a face față unor cheltuieli neașteptate sau pentru a-și suplimenta veniturile la vârsta pensionarii”, explică Radu Crăciun, Președintele APAPR. "De aceea, multe țări au introdus obligativitatea participării la fonduri private de pensii, prin care oamenii să poată economisi constant în cadrul unui sistem bine reglementat, prudent, eficient și administrat profesionist, cu transparență deplină și performanțe investiționale rezonabile, așa cum, din fericire, este cazul în România”, spune Radu Crăciun.

În cadrul OECD, organizația statelor cu economii dezvoltate (la care România încearcă să adere de câțiva ani), fondurile de pensii private administrează active nete în valoare de circa 35 de mii de miliarde de euro, adică mai mult de 120% din PIB-ul cumulat al acestor state (sursa: OECD Pension Markets in Focus 2017). Pentru a ajunge la această avuție semnificativă, cetățenii statelor dezvoltate contribuie cu procente importante în sistemele de pensii private: 12% din venituri în Danemarca, 9% în Elveția, 8% în Olanda și Marea Britanie și așa mai departe (sursa: Mercer & CFA Institute: An Ideal Retirement System 2015). În România, contribuția la Pilonul II a crescut lent de la 2% la 5,1%, apoi a fost redusă la 3,75% din venitul brut al participanților la fondurile de pensii.
„Experiența statelor dezvoltate arată că sumele mari se strâng cu contribuții mari și că obligativitatea pensiilor private este o virtute în a proteja oamenii de sărăcie la bătrânețe, nicidecum o vulnerabilitate a sistemului. Ar fi o utopie să ne gândim că 35 de mii de miliarde de euro, bani din pensii private, ar fi putut fi economisiți prin participare facultativă”, spune Președintele APAPR.
- În Pilonul II, românii știu oricând ce face fiecare leu
Pe data de 20 mai 2008, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) primeau în administrare primele contribuții ale românilor. 10 ani mai tarziu, sistemul funcționează în parametri solizi, cu rezultate remarcabile. În tot acest timp, Pilonul II a primit în administrare contribuții totale în valoare de 35,7 miliarde de lei, la care fondurile de pensii au adăugat prin investiții câștiguri nete în valoare de 7 miliarde de lei. În total, cele 7 fonduri de Pilon II administrează astăzi active nete de 42,7 miliarde de lei în beneficiul a 7,13 milioane de români care sunt înscriși la acest sistem.
Prin urmare, valoarea medie a contului individual de pensie privată este de aproape 6.000 de lei, iar peste 1,2 milioane de participanți au acumulat deja o sumă peste 10.000 de lei în contul lor. În cei 10 ani, Pilonul II a generat un randament mediu anual de 8,15%, adică un total de peste 127,5%.
Odată ce contribuțiile sunt virate de către Casa Națională de Pensii Publice către fondurile de pensii private, ele devin proprietatea privată a fiecăruia dintre cei peste 7 milioane de participanți la Pilonul II. Grație reglementărilor solide, transparenței depline a sistemului și administrării profesioniste, românii pot ști în orice moment situația reală a pensiei lor private. Foarte important: în Pilonul II suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuțiilor nete plătite.
De fapt intrebarea este: ar mai fi avut randament pozitiv?
Scopul pilonului II este asigurarea unui fond de rezerva la batranete care sa nu fi fost manevrat discretionar in scop electoral de guvernanti timp de 30-40 ani.
Pilonul I a trecut de la excedent pana in 2007 la deficit de 30%+ ca urmare a somajului mascat in pensii si a matrapazlacurilor pe fondurile respective: pensii de boala si handicap, carti si grupe de munca falsificate, pensii speciale.
Fondurile de pensie asa cum au fost reglementate la noi sunt foarte conservatoare si investitiile sunt in produse financiar-monetare cu risc foarte scazut (titluri de stat cica garantate, depozite bancare, obligatiuni), doar o mica parte din fonduri are expunere pe actiuni in mare parte cotate si foarte lichide.
Ultimii 10 ani se suprapun cu:
- aderarea la UE si migratia in masa a milioane de cetateni activi (cel putin temporar)
- criza cu reducerile din sistemul bugetar si austeritatea
- procentele foarte mici virate la pilonul II in primii ani
- persoane care s-au angajat de scurt timp
- asistati social care au contribuit si ei candva
Nenorocitii astia nu recunosc nici macar reducerea NOMINALA a contributiilor la pilonul 2 ca urmare a "transferului" contributiilor in carca angajatului.
In plus, iti confirmam ca pe data de 20/04/2018 a fost incasata si contributia la Fondul de Pensii Administrat Privat NN pentru februarie 2018.
Mai jos regasesti detaliile referitoare la aceasta incasare.
Contributia bruta 424 lei
Contributia neta 416,80 lei
Valoarea unitatii de fond la data convertirii contributiei 23,973850
Numarul de unitati de fond alocate 17,385610
Numarul total de unitati de fond din cont 2.079,899365
ASTA E CE VREA SA ÎMI FURE MIE PERSONAL PSD-ul , Pe lângă ceea ce deja a furat din impozite , accize , CAS-ul CASS plătit de mine. Pilonul 2 sunt bani privați 100% sa ii furi, ca stat, e cum ai lua din contul bancar al oricăruia dintre noi bani respectivi . Ce urmează Cipru? Luam 25% la toți care au conturi bancare de peste 100 000 euro sau de ce nu mai bine sa naționalizam toate conturile bancare dai in masa de "burghezi" va suna cunoscut???