Guvernul amână cu 3 luni aplicarea sancțiunilor date firmelor care nu s-au dotat cu case de marcat cu jurnal electronic

de DP     HotNews.ro
Luni, 4 iunie 2018, 10:51 Economie | Finanţe & Bănci


Termenele raman, sanctiunile se amana
Foto: sxc.hu
Guvernul a publicat în Monitorul Oficial OUG nr. 44/2018, care amână aplicarea sancțiunilor pentru nedotarea la termen cu case de marcat dotate cu jurnal electronic. Reamintim că, prin OG nr. 20/2017 au fost stabilite termenele maximale până la care operatorii economici au această obligație: 01 iunie 2018, pentru contribuabili mari și mijlocii și data de 01 august 2018, pentru contribuabilii mici.

 În mod evident, nerespectarea acestei obligații este sancționată contravențional conform art. 11 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 28/1999, astfel:
” Art. 11. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează cu amendă aplicată operatorilor economici după cum urmează: (...)
f) cea prevăzută la art. 10 lit. cc), cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, precum şi cu:
(i) confiscarea sumelor nejustificate;
(ii) suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal şi prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, organului constatator;”.

    • În realitate, există foarte puțini distribuitori de astfel de case de marcat, iar logistica implementării în următoarea perioadă de timp nu se poate realiza. Sunt circa 30.000 de firme mari și mijlocii care trebuie să aibă astfel de echipamente, printre ele regăsind marile lanțuri de hypermarketuri, benzinării etc.

    • În acest context, prin OUG nr. 44/2018 se aprobă amânarea amenzilor și a celorlalte sancțiuni conexe, din care prezentăm un extras, astfel:

”Sancțiunea prevăzută la art. 11 alin.(1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 septembrie 2018 pentru operatorii economici care au calitatea de contribuabili mari sau mijlocii, respectiv cu data de 1 noiembrie 2018 pentru operatorii economici care au calitatea de contribuabili mici, pentru săvârșirea, începând cu aceste termene, a faptei prevăzută la art.10 lit.cc) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

    •  În concluzie, rămâne în continuare obligatorie dotarea cu case de marcat cu jurnal electronic, până la termenele amintite în prima parte a acestui articol, însă nerespectarea obligației nu va fi sancționată contravențional decât după data de 01 septembrie 2018 pentru contribuabilii mari și mijlocii și după data de 01 noiembrie 2018 pentru contribuabilii mici.

    • De asemenea, OUG 44 prelungește valabilitatea Avizelor privind distribuţia aparatelor de marcat electronice fiscale acordate distribuitorilor autorizaţi până la data expirării, dar nu mai târziu de data de 31 octombrie 2018. Anterior, acest termen era data de 31 iulie 2018. Material realizat cu sprijinul conultantului fiscal Adrian Benta.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





2389 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Sa dat spaga (Luni, 4 iunie 2018, 11:07)

    Frank777 [utilizator]

    Se face Marea Frauda Fiscala Litoral 2018 si toti sunt interesati ca sa iasa bine. Frauda.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by