Scopul inițiativei legislative, spune MRP într-un comunicat de presă, este exclusiv de a preveni, stopa şi combate faptele de terorism și spălarea de bani și nu de a taxa, suprataxa sau confisca fondurile trimise de români celor aflați în țară.
„Vreau să asigur toți românii și toate familiile atât din țară, cât și din străinătate, că această măsură nu urmărește împovărarea lor. Mai mult, este o realitate că românii au plecat dincolo de granițe în căutarea de noi oportunități economice și noi ne dorim să-i susținem în eforturile lor. De aceea, vreau ca românii noștri să știe că banii trimiși de ei în țară sunt în deplină siguranță. Nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește procedurile necesare pentru a trimite bani acasă, nici în cele pentru ridicarea banilor. Nu li se confiscă banii, nu se impun proceduri în plus sau mai multă birocrație. Singura modificare constă în reglementarea relației dintre operatorul de transferuri și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Oficiul va primi un raport, bazat pe expertiza și analiza proprie a operatorului prin care se face transferul despre potențialul pericol al unor tranzacții”, a declarat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Elena Intotero.
Iar ce spune un fel de loto.
Imi explica cineva sa pot pricepe si eu?
Si uite asa, amarasteanul care primeste un mic ajutor de la rudele plecate sa munceasca prin straini, va fi obligat sa plateasca impozit pe venit, CAS, CASS si ce taxe va mai inventa teleormanistatul roman.
stati linistiti la locurile voastre.. legea nu e pt voi (pana cand nu o sa vrem noi)..
trimiteti bani, nu va sfiiti, nu va facem nimic..
care-s prostii care va mai cred?
Mare profesionista, nu s-a prins nimeni ca spune gogosi!
Asa patesti cand crezi ca interlocutorii tai sunt, intelectual vorbind, la nivelul unui prim ministru, ori cu alte cuvinte, al unui pavian de Videle.