Camera Consultanților Fiscali (CCF) a transmis Ministerului de Finanțe o propunere care prevede stabilirea unui regim fiscal clar pe zona de criptomonede, pentru că în momentul de față impozitarea nu este logică. Aceasta se aplică, în momentul de față, la total venit obținut, neținându-se cont de costul de achiziție. Finanțele ar urma să discute această propunere și multe altele în contextul modificărilor Codului fiscal și a celui de procedură fiscală care vor avea loc în toamnă.

Dan ManolescuFoto: Hotnews

„Acum interpretarea (legislativă n.r.) pare a fi că impozitul se aplică la total venit obținut. Adică dacă cineva vinde o sumă de lei de 100, de exemplu, ar plăti 10 lei din 100. lei Ar plăti, practic, considerând că această sumă se încadrează la categoria alte venituri din Codul fiscal, 10% din total sumă. Poate că acea persoană a cumpărat acele criptomonede cu 95 lei, a câștigat 5 lei, dar impozitul, de fapt, e de 10 lei. Nu e logic. Până la urmă are de plătit impozit mai mult decât câștigă. Ar trebui creat un mecanism prin care să se țină cont de acest cost”, a declarat Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali, pentru HotNews.ro.

• Sunt din ce în ce mai multe persoane care s-au implicat în astfel de tranzacții. Au început să fie sume semnificative rulate în această zonă și este nevoie de o reglementare mult mai clară și mai detaliată.

• Până acum au fost foarte multe ezitări. E clar că autoritatea, nu numai cea fiscală, dar și bancară, Banca Națională, a ezitat să se pronunțe într-un mod clar de a reglementa aceste instrumente. La nivel mondial se întâmplă o serie întreagă de acțiuni în acest sens.

• Măcar la nivel fiscal ar trebui să dăm un regim fiscal clar pentru că, până la urmă, sunt persoane care obțin venituri din aceste sume.

„La nivel de lege trebuie să existe o reglementare clară. Există acum niște interpretări de la autoritățile fiscale, însă ele au tot fluctuat în timp de la a spune că nu se pronunță, că nu știu ce tip de instrumente sunt, până la a spune că sunt de natura altor venituri, ceea ce generează o serie de probleme. Acestă plată a impozitului la total venit, atâta vreme cât discutăm de niște tranzacții care au și un cost în spate, de multe ori face ca impozitul să fie mai mare decât câștigul obținut din tranzacție, ceea ce până la urmă nu e normal”, a mai arătat președintele Camerei Consultanților Fiscali.

Citește și: