Statistică: Domnul Ionescu nu va pleca nici anul acesta în concediu, la fel ca jumătate dintre familiile de români. În SUA e cam la fel, iar în Europa, una din 3 familii nu-și permite o vacanță

de Dan Popa     HotNews.ro
Joi, 21 iunie 2018, 12:28 Economie | Finanţe & Bănci


Doar o familie de romani din 2 isi permite un concediu
Foto: sxc.hu
​Domnul Ionescu nu va pleca nici anul acesta în concediu, deși  și-ar fi dorit să-și ia micul dejun pe o tersasă la malul mării. De fapt, poate că își va lua câteva zile libere, dar o să stea acasă, că nu-și permite mai mult. "Lasă dragă, îți promit că te duc anul viitor în Grecia", i-a spus el soției, după ce și-au calculat cu ce bani vor rămâne în vara viitoare. Oricum, Ionescu nu mai văzuse marea de vreo 5 ani. Cu doi copii mici și "aproape" proprietarul unui apartament cu trei camere cumpărat pe credit, Ioneștii au acum alte priorități decât să se distreze în concediu: cheltuielile cu copii, raele la bancă, plus cheltuielile cu mâncarea și întreținerea nu le mai lasă aproape nimic în buzunar. Ceea ce nu știe domnul Ionescu este că face parte din cele 49,5% de familii de români care nu-și permit un concediu înafara casei.





În general, pentru majoritatea gospodăriilor, nivelul veniturilor pe care le realizează şi în special al celor care rămân la dispoziţia lor după efectuarea cheltuielilor pentru producţia gospodăriei şi pentru  plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor etc. este foarte scăzut în raport cu cheltuielile pe care trebuie să le facă pentru satisfacerea nevoilor de consum, se arată într-o cercetare statistică publicată joi de Institutul Național de Statistică. Lucrarea poate fi consultată aici.


  • Atât în anul 2017, cât și în anul 2016, numai 6,4% din totalul familiilor care au apreciat că pot face faţă cheltuielilor cu venitul de care dispun şi-au putut permite înlocuirea mobilei uzate şi/sau demodate, 14,7% (13,3% în anul 2016) cumpărarea unor produse electrocasnice, 31,2% (30,2% în anul 2016) cumpărarea de haine noi.
  • Petrecerea unei săptămâni de concediu în afara locuinţei a fost accesibilă pentru 21,1% (18,1% în anul 2016), vizionarea de spectacole de teatru sau cinema pentru 11,0% (11,7% în anul 2016), iar cumpărarea de cărţi, ziare, reviste pentru 14,8% (16,1% în anul 2016).
  • Frecvenţa celor care îşi pot permite, cu veniturile de care dispun, satisfacerea acestor nevoi este mult mai scăzută, pentru întreaga gamă a acestora, în cazul gospodăriilor de agricultori şi şomeri. Lipsa resurselor financiare a determinat o mare parte a gospodăriilor să nu poată plăti la timp pentru consumul utilităţilor.
  • Astfel, 36,8% (35,4% în anul 2016) din totalul acestor gospodării, 41,5% (37,0% în 2016) din gospodăriile din mediul urban şi 32,4% (33,9% în 2016) din gospodăriile din mediul rural nu au posibilitatea plăţii la timp a serviciilor legate de întreţinerea locuinţei. 
  • Ponderea gospodăriilor de şomeri care nu au putut face faţă cheltuielilor cu venitul net realizat, în anul 2017, a fost de 55,7%, din care 34,5% nu şi-au putut plăti la timp serviciile legate de întreţinerea locuinţei, această cifră ridicându-se la 44,9% în mediul urban. 
  • Factura consumului de energie electrică nu a putut fi achitată la timp de 15,8% gospodării, ponderea acestora fiind de 16,4% în mediul urban şi de 15,2% în mediul rural, abonamentul la radio şi televiziune nu a putut fi plătit la timp de 7,0% gospodării, iar factura telefonică de 7,2%. 
  • Ponderea gospodăriilor care au apelat la economii pentru a face faţă cheltuielilor curente a fost de 7,7%, a celor care au făcut împrumuturi de la rude, prieteni sau alte persoane 4,5%  (7,2% în cazul gospodăriilor de şomeri), iar a celor care au avut nevoie de ajutoare financiare, fără obligaţia de restituire, de la rude, prieteni sau alte persoane a fost de 10,7% (29,5% în cazul gospodăriilor de şomeri).

Potrivit rezultatelor Anchetei Bugetelor de Familie, din totalul familiilor care locuiesc la oraș, cele de salariaţi au reprezentat 52,6%, iar cele de pensionari 39,4%. Pe regiuni, ponderea familiilor de salariaţi variază între 34,3% în Nord-Est şi 56,7% în Bucureşti/Ilfov.

Lucrurile nu stau foarte diferit față de alte țări. In SUA, familia Ionesco (dacă e s-o ”americanizăm puțin) face parte din cei 43% dintre americani care nu vor pleca în vacanță în acest an, potrivit unui sondaj publicat de Chicago Tribune. Motivul principal sunt banii, spun aproape jumătate dintre cei care spun că nu vor pleca nicăieri. Alți 11 la sută au declarat că nu pot să-și piardă timpul de lucru, în timp ce 3 la sută au spus că nu-i place să fie departe de muncă.

În Europa, una din trei familii nu-și permit un concediu, potrivit datelor Eurostat. Cei mai ”norocoși” sunt elvețienii, iar la capătul opus stau românii și croații.




Citeste mai multe despre   








9857 vizualizari

  • +5 (11 voturi)    
    O mica paranteza... (Joi, 21 iunie 2018, 12:43)

    Stef_and [utilizator]

    Acum 20 de ani cam 10% isi faceau un concediu, iar acum mai mult de jumatate- deci e clar!
    Acum vreo 10% isi fac 2-3 concedii. Deci e clar.
    Insa daca vom mai avea PSD-ul inca un an la carma s-ar putea sa nu mai fie cune sa plece in concediu������
  • -4 (12 voturi)    
    indecent sa vb de vacanta intr-o tara... (Joi, 21 iunie 2018, 12:55)

    demaGOGU [utilizator]

    ...in care 2/3 din salariati presteaza pe salar minim si tb sa aleaga intre a dormi undeva sau a manca.
    • +4 (6 voturi)    
      lasa ca romanul se trateaza.. (Joi, 21 iunie 2018, 13:46)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      e sarac dar se trateaza cu distractie. Chiar daca nu isi permite, tot se duce el undeva in concediu, ca dovada ca oriunde ma duc in tara asta nu mai am loc de lume...la mare pe plaja sunt cearsafuri peste cearsafuri, autostrada A2 e superaglomerata, la munte pe DN1 e urgie, in statiunile de pe Valea Prahovei nu ai loc sa arunci un ac. Pana si la bulgari am ajuns sa nu am loc de romani.
      Dimpotriva, eu cred ca romanul, indiferent ca isi permite sau nu, profita la maximum de vacanta.
  • +5 (9 voturi)    
    Foarte tare! (Joi, 21 iunie 2018, 12:58)

    JHolden [utilizator]

    Asta-i cea mai mincinoasa analiza posibila (52% din familii romanesti in concedii?!). Pe de alta parte, era o analiza mai recenta unde se spunea ca o familie in Romania cheltuie 85% din venituri pe alimente si intretinere. Agentia aia a lui peste prajit, se pare ca-i mai 'loiala' lui Daddy decat INS.
    • -1 (7 voturi)    
      d-lui Holden (Joi, 21 iunie 2018, 16:31)

      miticul [utilizator] i-a raspuns lui JHolden

      D-le Holden, daca va uitati peste cifre, veti vedea ca nu e deloc mincinoasa. Despre ce agentie a lui "peste prajit"discutati?
      Va multumesc oricum pentru observatii si va doresc o zi frumoasa!
      Dan Popa
      • +3 (3 voturi)    
        Scuzele mele (Joi, 21 iunie 2018, 18:06)

        JHolden [utilizator] i-a raspuns lui miticul

        citisem Agentia in loc de Ancheta (Bugetelor de Familie). Nu-i asta important. Mi se pare o exagerare sa citesc ca doar 50% familii romanesti nu-si permit o saptamana de vancanta, pe cand media europeana este 33%, iar in SUA cifra este 40%, deci Romania sta neasteptat de bine. Eu as fi spus ca 80% din familiile romanesti nu-si permit absolut nimic... insa Eurostat via INS 'ne anunta' intotdeauna datele corecte, la fel ca rata somajului sau cresterea PIB.
  • +7 (7 voturi)    
    in (Joi, 21 iunie 2018, 13:21)

    nahir [utilizator]

    2014 a fost ultima saptamana de concediu efectiv. Adica cu stat la plaja, la mare.
    In rest, in urrmatorii ani, concediul l-am facut acasa. Cum stau pe strada Voronet, le spuneam amicilor ca-mi fac concediul in Bucovina.
    Si nici in viitorul apropiat (2, 3 ani) nu vad alta modalitate de a ma "destinde". Tot pe la manastire la Voronet.
  • +6 (8 voturi)    
    ! (Joi, 21 iunie 2018, 13:25)

    tudorr [utilizator]

    Tichete vacanta, jdemii de zile de concediu platite,traing-uri pe banii statului, garantat o sa fie plin la Mamaia de manelisti angajati la stat!
  • +7 (11 voturi)    
    Hotnews... ce-ai ajuns (Joi, 21 iunie 2018, 13:33)

    sucaa [utilizator]

    Ieri oamenii au fost batuti pe strada de jandarmi si la voi primul subiect al zilei este cati merg in concediu.
    Deasta a plecat Tapalaga&co de la voi?
    Rusinica...
  • 0 (8 voturi)    
    normal (Joi, 21 iunie 2018, 14:08)

    ion-ion-ion [utilizator]

    Stiti cine-i domnul Ionescu? Acela pe care l-am vazut intr-o sambata dus cu autocarul la Bucuresti, cica sa protesteze, el saracul habar nu avea de ce era acolo. E acela fara dinti in gura, cu copiii plecati prin alte tari dupa un salariu decent, e acela pe care-l vedem la chermezele pesediste cu carnati si bere, acela care moare cu zile asteptand la unitatea de primiri urgente.
    E acela care munceste pe salariul minim pe economie, cum sunt jumatate din cei ce au ramas in tara asta. Da, cifra exprimata este foarte valida si reala, jumate din cei care muncesc sunt platiti la nivelul salariului minim.
  • +4 (4 voturi)    
    mda (Joi, 21 iunie 2018, 14:17)

    costelm [utilizator]

    domnul ionescu poate sa doarma linistit
    psdragnea are grija de buzunarele lui
    pace !
  • 0 (2 voturi)    
    Gresit (Joi, 21 iunie 2018, 22:32)

    fdaniel [utilizator]

    Dl. Ionescu va merge in vacanta.
    Isi va lua o camasa alba si va merge la Bucuresti. Cu autocarul........
  • +1 (1 vot)    
    cei mai norocosi sunt elvetienii ... (Miercuri, 27 iunie 2018, 1:39)

    da_m_n [utilizator]

    din Suedia.
  • 0 (0 voturi)    
    Suntem (Joi, 28 iunie 2018, 11:31)

    naftuli [utilizator]

    în rândul țărilor civilizate cu mai puțin de jumătate din populație care face concediu, chiar și numai o zi. În Venezuela toată populația a fost trimisă în concediu, e la întrecere cu americanii.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version