​​Tehnic vorbind, criza a început în România la 1 iulie 2008. În trimestrul al treilea din acel an, economia încetinea de la 9.4%, la 6.4%, apoi cobora la puțin peste 3%, după care în primele 3 luni din 2009, scădeam la -6.2%. În cei 10 ani care s-au scurs de atunci, o parte dintre băncile care operau în România au tras obloanele, altele au încercat să se salveze prin fuziuni/achiziții, dar au fost și instituții de credit câștigătoare. Trebuie spus că toată degringolada din sistemul bancar românesc nu a costat bugetul Statului niciun leu, așa cum s-a întâmplat în alte țări. Ce s-a schimbat și mai ales ce nu s-a schimbat în sistemul bancar, citiți mai jos.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Ce se întâmpla în 2008 în sistemul bancar românesc?

Apărea BCR Banca pentru Locuințe (a cărei activitate este în prezent blocată ca urmare a lentorii parlamentarilor și a unui control al Curții de Conturi. Detalii, aici.).

Tot în 2008, se deschidea o sucursală a bancii Depfa Bank din Irlanda. UniCredit Tiriac Bankprelua activitatea Bancii di Roma – Sucursala Bucuresti, ca urmare a fuziunii la nivel european dintre acționarii celor două instituii (UniCredit Group și Capitalia). Avea loc schimbarea denumirii Bancii Sanpaolo IMI Bank România în Banca Comerciala Intesa Sanpaolo România, ca urmare a fuziunii dintre Intesa SpA si SanPaolo IMI SpA.

CEC devenea CEC Bank., iar Banca Egnatia devenea MARFIN Bank. ; Royal Bank of Scotland prelua ABN Amro. Urmare a acestor mișcări, la sfârsitul anului 2008, în România functionau 43 de instituții de credit (42 de bănci si reteaua cooperatista CREDITCOOP). În functie de originea capitalului, două bănci aveau capital integral sau majoritar de stat (CEC Bank și Eximbank), trei bănci aveau capital majoritar privat autohton, 27 de bănci aveau capital majoritar străin, iar zece erau sucursale ale unor bănci straine.

  • Și a venit criza.....

În plin boom imobiliar, cele mai multe dintre băncile locale finanțau în draci achiziții de case, terenuri și apartamente. Controalele interne erau suficient de slabe încât să sesizeze cu întârziere fraudele pe care uneori chiar și angajații băncilor le făceau, în scopul obținerii de bonusuri la sfârși de lună sau de trimestru. Detalii, aici.

La nivelul conducerii executive a băncilor, ordinul pe unitate era cel privind creșterea cotei de piață. Așa se face că în 2008, Volksbank, una dintre cele mai agresive bănci pe segmentul creditelor ipotecare, era pe locul al treilea, după BCR și BRD. Lăcomia Volksbank a fost însă și motivul care a dus la dispariția ei din România. Pe de o parte, banca a fost furată din interior, prin credite fictive, împrumuturi de sute de mii de euro date cu încălcarea normelor interne, mișcări de milioane de euro prin conturi, bani trimiși unor rude din străinătate sau mici împrumuturi acordate colegilor (Detalii, aici). Pe de altă parte, prin iresponsabilitatea unor manageri . O parte din detalii aici sau dacă vreți alte detalii, aici.

Sigur, nu toate băncile s-au comportat în maniera Volksbank. La Caixa a închis și a plecat pentru că se expusese prea mult pe imobiliare și nu reușise să crească suficient încât să aibă un viitor. Caixabank (fostă La Caixa până în 2011), puternicul grup spaniol care își anunța ambiţia de a deveni un jucător relevant pe piaţa corporate, dar şi de a cumpăra o bancă de retail, şi-a închis operaţiunile locale. Expunerea pe proiectul ”Laguna Residence” , care s-a dovedit ulterior cea mai proastă investiție, le-a pus capac. Nu aveau ce bilanțuri să vândă, au închis și au plecat. La momentul respectiv, La Caixa era cea mai mare bancă de economii din Europa şi al treilea grup financiar din Spania, unde era și liderul pieței de retail banking. E drept, înceuseră problemele în toată Europa, iar România era o piață insignifiantă pentru a o menține în viață artificial.

Millenium Bank. A intrat cu mari ambiții, criza a prins-o pe nepregătite dar a găsit înțelegere la OTP Bank România, care a preluat-o. Ulterior, OTP a mai vrut să preia o bancă locală, dar Isărescu nu și-a dat acordul, pe fondul unor suspiciuni niciodată exprimate public cu privire la originea banilor cu care banca ungurească ar fi urmat să finanțeze achiziția. Gurile rele din piață spun că ar putea fi vorba de capitaluri originate dintr-o țară cu vechi tradiții comuniste, care și-ar dori controlul asupra unor bănci apropiate UE. Nu dăm nume, întrucât nu stăpânim limba rusă foarte bine.

Cazuri similare mai sunt, dar nu vrem să vă plictisim prea tare.

  • Ce s-a schimbat în cei 10 ani de la izbucnirea crizei?

Păi, în primul rând clasamentul băncilor.

Nu comentăm topul mai sus postat, dar asta e situația. În cazul BT, am luat în calcul și preluarea Bancpost, un alt jucător local care fusese operat de greci, considerat lacom de către competitorii din piață.

De menționat e performanța BT, care în 2008 a scăpat prin urechile acului de atacul speculativ pe leu care o viza, și de la moarte clinică a trecut la statutul de Făt Frumos al băncilor. De asemenea, aș mai puncta eforturile CEO-ului Raiffeisen Bank, care s-a menținut constant în evoluție, indiferent dacă afară erau furtuni sau era caniculă.

Să nu uităm nici de acest articol, zic.

  • Concluzie

A fost o criză mondială, dar au trecut 10 ani de atunci. Să ne fie de bine. Ce facem însă mai departe? Pe plan local, acum 10 ani pentru o bancă era suficientă o cotă de piață de 1-2% ca să se mențină în piață. Azi e nevoie de 5-6%. Apar fintechuri, apar blockchain-uri, pe care nu e bine să le ignori.

Ca să-mi fac un cont pe Revolut îmi ia 15 minute. Mi-a luat 15 minute, de fapt. Băncile românești trebuie să se reinventeze, altfel vor rămâne neinteresante pentru clienții tineri. Sfaturile date de Guvernatorul BNR sunt bune, dar se împiedică de birocrația locală. Și de politicianism.

Dacă vă uitați la propunerile legislative ale (mai nou) senatorului ALDE Daniel Zamfir, o să vă lămuriți. Dar marile probleme pe care băncile din România le au țin de proasta comunicare. Orice ar spune unii sau alții. Băncile nu știu, nu vor sau nu pot deschide canale de comunicare cu clienții proprii. Din păcate, zic.