Piața de fuziuni și achiziții din România s-a transformat, în ultimii zece ani, și se pare că nu va mai reveni la situația anterioară, conform specialiștilor din domeniu. Dacă în 2008 era o piață în care vânzătorii aveau putere de negociere, astăzi cumpărătorii sunt cei care dețin controlul.

Ioana Filipescu, partener M&A Deloitte RomaniaFoto: Hotnews
  • Un vânzător poate obține până la 250% din valoarea inițială a companiei, în urma procesului de trimitere de oferte.
  • Procesul de vânzare poate dura între 6 luni și câțiva ani
  • Vânzătorul poate fi răspunzător și după finalizarea tranzacției
  • Consultanții care asistă tranzacția pot obține până la 3% din valoare
  • Dacă tranzacția este de valoare mare, precum 100 milioane euro, consultanții pot obține maxim 1%.

„România nu este destinația finală, deziderat, a fiecărui investitor din lume. Există piețe mai mari. Excepție fac activele care sunt extraordinar de atrăgătoare, altfel pentru orice activ din România există, cu siguranță, un activ dublu sau chiar mai mare în Polonia, în altă țară. 2008 era o piață a vânzătorilor. Nu cred că ne mai îndreptăm vreodată către piața aia atât de polarizată în favoarea vânzătorilor cum a fost 2008. 2008, pe lângă faptul că ne gândim că este înainte de criză, este momentul în care România intra în Uniunea Europeană, adică ce s-a întâmplat atunci, nu se mai poate întâmpla. Era nevoia foarte multor investitori de a avea o prezență în România”, a declarat Ioana Filipescu, partener M&A Deloitte România, într-o conferință de specialitate.

Ea a vorbit despre procesul prin care se trece în cazul unei achiziții a unei companii.

  • Ne ducem și vorbim cu diferiți vânzători și le arătăm care ar fi universul de cumpărători posibili. De exemplu, unui vânzător din domeniul cosmeticelor i-am prezentat peste 60 de cumpărători posibili. O tranzacție competitivă, dacă sunt contactate toate părțile, rezultă în maximizarea rezultatelor procesului. O tranzacție durează peste jumătate de an. Există și excepții de tranzacții mai scurte, dar sunt foarte puține. Mai lungi sunt foarte multe.
  • Pregătirea este etapa cea mai lungă de multe ori necesară realizării procesului. Este momentul în care consultantul înțelege respectiva companie și înțelegerea trebuie transpusă în diverse materiale de prezentare către potențialii cumpărători. Este momentul în care se pregătesc lucrurile, planul de afaceri, fără de care nu poți să ai o propunere, nici măcar să ajungi să ai o înțelegere fină a valorii respectivei companii.
  • Se ajunge la momentul în care se trimit oferte neangajante pe baza cărora, ulterior, se prioritizează și se dă acces în due diligence ( cercetarea amanuntita a unei afaceri). Due diligence trebuie să rămână un proces simultan controlat în care eforturile sunt mari și pe partea consultanților și pe cea a companiei. De multe ori, în aceeași perioadă se prezintă managementul companiei. Etapa aceasta se finalizează cu trimiterea unei oferte angajante împreună cu un contract de vânzare-cumpărare.
  •  Apoi o altă etapă este evaluarea ofertelor și negocierilor, proces pe care ni-l dorim cât mai scurt. Perioada aceasta este de efort cel mai mare pentru că este foarte intensă.
  • Urmează apoi partea de semnare, care nu înseamnă executarea tranzacției. După semnare există așa-numitele condiții precedent care trebuiesc îndeplinite ca să devină tranzacția efectivă.

Conform Georgianei Singurel, partener Reff & Asociații- Deloitte Legal, după tranzacție vânzătorul este, în continuare, responsabil.

„După tranzacție, vânzătorul mai răspunde pentru eventuale prejudicii suportate de cumpărător. Practica variază de la 18, la 24 luni, dar se prelungește dacă vorbim de răspundere fiscală a societății. Pentru răspundere în ceea ce privește problemele de mediu, termenul de prescripție este de 10 ani și implicațiile pot fi covârșitoare. Sunt anumite cazuri în contracte când se decide că se va răspunde fără limită de timp. Sunt situații în care părțile spun că se renunță la beneficiile prescripției și oricând s-ar întâmpla ceva pe un anumit aspect vânzătorul va răspunde”, a explicat Singurel.