Rata inflației a fost de 5,4% în iunie, neschimbată față de luna mai. ”Estimările noastre au fost de 5,4% (an/an), în timp ce consensul Reuters a fost de 5,5%. Prețul alimentelor a scăzut în luna iunie cu 0,2% (m/m), datorită fructelor și legumelor proaspete mai ieftine, într-un model sezonier observat și în anii precedenți la începutul verii. Prețul produselor nealimentare a crescut cu 0,1% (m/m) datorită carburanților mai scumpi, în timp ce serviciile au înregistrat o creștere a prețurilor de 0,2% (m/m), pe măsură ce deprecierea leului s-a tradus în prețuri mai mari pentru serviciile de telefonie. Inflația de bază CORE2 ajustat,cea urmărită îndeaproape de către BNR în luarea deciziilor sale de politică monetară, a scăzut pentru a doua lună consecutiv și a atins nivelul de 2,9% în iunie, semnalând că presiunile inflaționiste de bază nu sunt foarte puternice în economie”, se arată într-un raport BCR publicat miercuri.

Considerăm că inflația a atins deja un maxim în luna mai și că va începe să scadă din iulie, ajungând la 3,7% (y/y) la sfârșitul anului 2018. Inflația va rămâne astfel peste obiectivul BNR în următoarele trimestre și vedem ca în următoarea ședință a Comitetului de Politică Monetră din luna august o bună ocazie de a majora rata dobânzii de politică monetară, se mai arată în Raport.