Articol actualizat

UPDATE Ministerul Finanțelor confirmă deficitul bugetar a ajuns la 1,61% în iunie. Aproape că s-a dublat într-o singură lună

de DP, FB     HotNews.ro
Joi, 26 iulie 2018, 16:26 Economie | Finanţe & Bănci


Ministerul Finantelor
Foto: Facebook/ Ministerul Finantelor Publice
Deficitul bugetar a crescut de la 0,88% în mai, la 1,61% în iunie, conform datelor publicate de CEEMarketWatch, care citează date guvernamentale. Anul trecut, în aceeași perioadă, România avea un deficit de 0,73% din PIB.

Informația a fost confirmată de Minister, care menționează că primele șase luni s-au încheiat cu un deficit de 14,97 miliarde lei. În termeni nominali, suma este de două ori mai mare decât cea de la finalul lunii iunie 2017. Totuși, instituția spune că ținta de deficit programată pentru această perioadă era de 2,21% din PIB. Asta în condițiile în care până acum nu a spus că are o astfel de țintă, cu excepția celei pe întreg anul.

Ce mai arată documentul MFP:
  • Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 132,04 miliarde lei, reprezentând 14,2% din PIB, sunt cu 12,6% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.
  • Se înregistrează creșteri față de anul precedent în cazul încasărilor din contribuțiile de asigurări (+36,8%) și din veniturile nefiscale (+13,0%). Începând cu luna februarie încasările din contribuțiile sociale au fost influențate pozitiv de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017.
  • În luna iunie 2018 se constantă o îmbunătățire a colectării veniturilor din TVA, astfel acestea au crescut cu 15,6% față de luna iunie 2017, ajungând la o valoare de 26,77 miliarde lei pe primele șase luni ale anului, ceea ce reprezintă o creștere cu 5,9% față de perioada similară a anului precedent. Veniturile din accize au fost în sumă de 13,13 miliarde lei (1,4% din PIB) cu 9,9% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 5,9% față de aceeași perioadă a anului 2017.
  • S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 21,5% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. De asemenea, se înregistrează o diminuare cu 26,8% față de aceeași perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 6,9 miliarde lei cu 22,8% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeași perioadă.

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 147,01 miliarde lei, cu 19% mai mari față  de aceeași perioadă din anul precedent.

"Cheltuielile de personal sunt cu 24,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 9,9% față de aceeași perioadă a anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât și la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și la bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții bugetare.
Subvențiile sunt mai mari cu 4,1% față de aceeași perioadă a anului precedent, menținându-se la același nivel ca procent din Produsul Intern Brut, respectiv 0,4%", informează MFP.

Dobânzile sunt cu 21,7% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, respectiv 0,8% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 13,9%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1000 lei și de devansarea sumei (1,3 miliarde lei) pentru plata a 50% din cheltuielile cu pensiile pentru luna iulie care se distribuie prin C.N. Poșta Română S.A., precum și majorarea și modificarea modalității de stabilire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 9,1 miliarde lei, de 1,5 ori mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.


Citeste mai multe despre   










3686 vizualizari

  • +10 (10 voturi)    
    Mulguta (Joi, 26 iulie 2018, 16:47)

    mitg [utilizator]

    Si eficienta sa vadimista in a da pomeni la tata lumea.
    • 0 (0 voturi)    
      Economie (Vineri, 27 iulie 2018, 10:31)

      florinos [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Asa este cand ai un ministru care a terminat scoala de litere, probabil ora de economie era optionala.
  • +8 (12 voturi)    
    Deficitul (Joi, 26 iulie 2018, 22:56)

    JHolden [utilizator]

    va fi dublu fata de anul trecut si nu este nimic care sa-l salveze. Un deficit care va depasi cu mult 3% si asta chiar daca cheltuielile pentru investitii sunt la minim istoric.

    Nu-i nimic, va urma un nou val de criza si un nou milion de emigranti.
    • +5 (5 voturi)    
      Vor urma: (Vineri, 27 iulie 2018, 8:54)

      IoPaNet [utilizator] i-a raspuns lui JHolden

      - un nou val de criza, asa cum spui tu;
      - un nou guvern non-PSD care va trebui sa ia masuri drastice pentru a scoate tara din ca..., pardon, criza;
      - un nou scor istoric in alegeri pentru PSD ca, nu-i asa, "PSDu' mi-a dat, maica, hotii astilalti nu mi-au dat nimic".
      And the circle goes on and on and on...
      • +1 (1 vot)    
        mda (Vineri, 27 iulie 2018, 10:18)

        SoulSearcher [utilizator] i-a raspuns lui IoPaNet

        asta ma gandeam si eu.. un fel de tactica de burn and run...

        parjol economic si financiar, la anu PSD-ul se va retrage de la guvernare, si va lasa pe altii sa-si sparga capetele, ca in 2020 cand iar vine cu program de guvernare unde promite ca va dubla salarii pensii si pomeni...

        si iar iese cu majoritate pana prin 2024.. etc

        intre timp noi astia care inca mai muncim pe aici imbatranim cu speranta ca in romania va fi bine... vreodata
  • +3 (3 voturi)    
    Ajurorul social să ajungă la cine trebuie (Vineri, 27 iulie 2018, 8:14)

    Captain Obvious [utilizator]

    Primarii își fac treabă. Dau ajutoarele, unii își iau și parandaratul din ele. Banii ajung unde trebuie: polițiști, judecători. Lucrurile încep să se așeze, și-au luat tara inapoi. Mai e de muls in tara asta.
  • +6 (6 voturi)    
    bravo (Vineri, 27 iulie 2018, 8:40)

    liviu_ [utilizator]

    ura...

    o sa iasa maine-poimaine dracnea si o sa ne explice cum acest lucru este chiar excelent pt economia noastra... si prostii o sa-l creada!
  • 0 (0 voturi)    
    bun la vorbe, slab la fapte (Vineri, 27 iulie 2018, 9:17)

    IonelCostache86 [utilizator]

    Pai de aia se lua de Misa aproape in fiecare zi, avea nevoie de cineva sa dea vina, numai ca astia la ANAF i-au stricat strategia, au facut incasarile si le-au mai si depasit. Se pare ca nu poate ANAF-ul sa colecteze cat poate cheltui Teodorovici.
  • 0 (0 voturi)    
    pfui, (Vineri, 27 iulie 2018, 9:35)

    nahir [utilizator]

    dj teodorovici trebuie demis.
    A uitat sa-i dea cifra asta vasilicai, sa se laude si cu asta, ca deh, e dubla fata de luna trecuta si mai mult decat dubla fata de acum un an.
  • +1 (1 vot)    
    Aveti ce ati votat in 2016! (Vineri, 27 iulie 2018, 9:54)

    2087 [utilizator]

    Pai nu asta vroiati?

    Ah, n-ati votat? De ce sunteti fraieri?
  • 0 (0 voturi)    
    ! (Vineri, 27 iulie 2018, 10:49)

    jjiacobuta [utilizator]

    Dupa cum se vede si in articol sunt in buget introdusi si banii de la UE . Desi nu e normal in calculele UE e o practica a ultimilor ani care permite introducerea acestor sume primite , care la final scad valoarea deficitului . De aceea au o alta tinta finala anuala si functie de cum se deconteaza banii de la UE acest deficit poate sa scada . E ca la o firma la care ai facturi emise cu plata la 90 de zile sau 6 luni si le incasezi mai tarziu . Atunci apare profitul . Deci aceste balante intermediare nu sunt reale pt ca nu se cunosc eventualele corectii care apar in lunile urmatoare . Corectiile pot fi evident in plus sau in minus . Cum bugetul creste in ultimii ani si am ajuns fara investitii de peste 100 de miliarde EU ca in Grecia in ultimii 20 de ani sa ii depasim la buget unii ziaristi scriu doar de dragul de a critica ceva . Realitatea este ca Romaina creste si asta daca nu e cu banat se vede simplu in numarul de inmatriculari chiar si second hand si in numarul de case care se construiesc. Nu sunt banii din exterior . Mai mult in tara vin mai putini banii din exterior ca inainte. A nega ca Romania a crescut in ultimii 8 ani e un nonsens . Nu a crescut doar datorita consumului . Singurul lucru negativ e ca aceasta crestere se face si pe o balanta de deficit intern-extern . In ultimii ani aceast deficit a scazut insa mai e de lucru . Nu poti sa schimbi tot peste noapte . Ca PSD face si pomeni e evident . Insa fiecare partid isi asuma realizarile si greselile care le face . Cand in UE Franta si Germania au deficite de peste 5% cred ca si Romania isi permite unul de 3% . Investitii se fac si de privati . Numai daca se privim ce s-a investit in retail in ultimii ani e o explicatie a cresterii economice . Unele din produse vandute sunt produse aici in Romania . Deci hai privim partea plina a paharului si vedem realitatea nu partizanatele politice .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version