Statul a crescut ajutoarele sociale cu 14% anul acesta și cu 12% anul trecut, iar astea nu sunt măsuri pentru încurajarea detensionării pieței muncii, susține Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

Iancu GudaFoto: Hotnews

“Nu văd soluții concrete pentru detensionarea pieței muncii. Deși mediul de afaceri a semnalat acum 3-5 ani, deși a subliniat acum 2 ani, deși strigă cu disperare astăzi, și trage semnale de alarmă că peste 3 ani – 5 ani vom vedea ce înseamnă tensionarea forței de muncă, nu văd măsuri consistente, coerente, vizionare din partea statului român care să ajute la detensionarea pieței forțe de muncă”, a spus Guda.

  • Suntem mai puțini, mai vârstnici, mai puțin educați, investim doar 3% în educație, avem foarte multă auto-gospodărire și ajutoarele sociale cresc cu 14% anul acesta, după ce anul trecut au crescut cu 12%. Nu cred că sunt măsuri de natură să încurajeze munca. Cât să mai strigăm, cât să mai spunem?

„Ieri s-a inaugurat încă o furnică de autostradă. Stăm foare prost din această perspectivă. Chiar ieri se scria în presă că BMW a făcut o fabrică la 70 de kilometri de România, de Oradea. Nu ne-am învățat lecția. Cred că acum 7-8 ani pierdeam Mercedes care a ales Ungaria pentru că nu avem infrastructură”, a afirmat președintele AAFBR, la Forumul Antreprenorilor Made in Romania, organizat de Bursa de Valori București (BVB).

“Uitați-vă la hartă, la zona care nu este verde, pentru că verdele reprezintă autostrăzile. Europa este împânzită de autostrăzi, pe când la noi mișună câteva furnici, doar București-Constanța mai salvează cu 220 kilometri. Avem cea mai scăzută densitate și la toți parametri de kilometri de autostradă la 1000 de locuitori suntem pe ultima poziție din UE, de 0,03. Țările din top stau de 10 ori mai bine din această perspectivă”, a precizat Iancu Guda.