BCR a făcut, în primul semestru al anului 2018, un profit net de 697 milioane lei. BRD - Groupe Société Générale a realizat în aceeași perioadă un profit net mai mare, de 767 milioane lei. Chiar și grupuri bancare mai mici- Garanti, de pildă, au făcut un profituri consistente (cazul Garanti- 78,8 milioane lei). IFN-urile, la fel: Agricover Credit a încheiat primul semestru cu un profit net de 17,8 milioane lei. În ciuda acestor cifre mari (traduse prin impozite mai mari plătite unui buget tot mai precar), urmează o toamnă foarte complicată pentru băncile românești. O serie de propuneri legislative ar putea afecta stabilitatea, arată Raportul BNR privind stabilitatea, recent publicat. Între acestea: proiectul ce reglementează plafonaea dobânzilor, cel privind cesiunea creanțelor sau inițiativa care vizează eliminarea imunității celor din conducerea BNR.
Proiectul privind plafonarea ratelor de dobândă a fost dezbătut și adoptat de către Senatul României în februarie 2018 și a fost înaintat Camerei Deputaților ca for decizional. Acest proiect impune plafoane maxime ale DAE pentru creditele acordate inclusiv de instituțiile de credit (18% în cazul creditelor de consum și 2,5 ori rata dobânzii de politică monetară a BNR pentru creditele ipotecare, ceea ce ar echivala în prezent cu un plafon de 6,25%). Introducerea unor plafoane neadecvate asupra nivelului ratelor de dobândă ar putea provoca reducerea ofertei de produse de creditare. Au explicat asta profesori de economie independenți din cadrul ASE, care nu pot fi bănuiți de partizanat. E drept, există și studii făcute de KPMG, dar acestea au fost comandate de sectorul bancar, așa încât le putem bănui de poziții partizane.
O poziție riguroasă pe aceeași temă au și reprezentanții BNR, care vin și cu sugestii care ar putea fi măcar discutate cu specialiștii comisiilor de specialitate din Camerele decizionale ale Parlamentului.
- Proiectul de Lege privind reglementarea creanțelor cesionate
În esență, prevede că recuperatorii de creanțe cesionate pot colecta de la debitori maximum dublul sumei plătite pentru creanțele achiziționate (sumă prevăzută în contract), dar fără a depăşi valoarea debitului principal restant.
Ce ne scrie un cititor (și are dreptate):
”Am schimbat titularul unuia din contractele de telefonie mobilă, deși tot eu le plăteam pe amândouă, facturile ajungeau și înainte și după la aceeași adresă, chiar plățile se făceau prin direct debit. Menționez că în 9 ani de contract nu întârziasem o data măcar plată. Buun, și schimb contractul. La vreo lună și jumătate mă sună o tanti la la respectivă companie, îmi spune ceva de rest de plată, îi cer detalii suplimentare și, cum mă aflăm în concediu iar semnalul nu era cel mai bun, o rog să mi le trimită pe mail. Nu am primit nimic pe mail și am și uitat de toată discuția. Menționez că nu am primit niciun mail, nicio înștiințare de restanța de plată prin poștă.. nimic, liniște deplină. După mai bine de 2 ani de la schimbarea contractului primesc o somare cu titlu executoriu de la o companie de recuperare creanțe. Aveam de plată 367 RON pentru o restanța de, țineți-va bine, 29,5 RON. În acești 2 ani nu m-a căutat nimeni să-mi spună că am datorii, ci au lăsat așa lucrurile.. să se adune o sume care cât de cât se merite deranjul trimiterii unei somantii.
Vezi aici și ce spune inițiatorul legii.
Nu mai insist pe politica tembelă a companiei de telefonie mobilă,adaugă cititorul nostru, pe care am căutat-o după primirea somației să înțeleg și eu ce s-a întâmplat. Nu au reușit să-mi explice totuși cum de, fiind de ani de zile sub contract cu ei (și nu contracte mici), nu au reușit să mă anunțe asupra situației și s-au mulțumit sec să vândă creanță la o firmă de recuperatori. Am renunțat la toate contractele cu ei, cel mai vechi fiind de 17 ani.
Sintetizând, dacă eu am reușit să ajung să plătesc unor recuperatori de zece ori mai mult decât debitul inițial, în condițiile în care nimeni nu s-a obosit să mă contacteze în perioadă asta, pot să mă gândesc le ce sume se poate ajunge pentru debite mai mari.
Și da, ar trebui reglementată cesiunea creanțelor, o discuție în acest sens fiind mai mult decât binevenită”
E drept, aici ar putea exista loc de discuții.
De cealaltă parte, trebuie spus că în ipoteza trecerii proiectului în actuala formă, interesul firmelor de recuperare pentru cumpărarea creditelor neperformante va dispărea. Mai mult, un client bun platonic al unei bănci va fi încurajat să nu mai plătească ratele, urmând să aștepte să-și răscumpere datoria la preț de nimic. Și să explic de ce.
- Eu, Dan Popa, am un contract de credit ipotecar cu o bancă locală. Sunt cu ratele la zi în acest moment. Dacă legea se va aplica, voi înceta orice plată către bancă și o să aștept ca, după un an sau doi, banca să-mi vândă creanța, recuperatorilor. De regulă, vânzările se fac la 10% din valoare. Cu alte cuvinte, dacă eu am cumpărat un apartament cu un credit de 60.000 de euro de la bancă, credit din care mai am de achitat 30.000 de euro, aștept ca banca să-și vândă creanța cu 6.000 de euro (10%), urmând ca eu s-o răscumpăr cu 12.000 de euro.
Ca idée, în perioada 2015-2017 vânzările de credite neperformante în România au avut un volum total de 8,593 miliarde euro, net superior celui înregistrat în țări precum Croația (1,7 miliarde euro), Ungaria (1,5 miliarde euro) sau Bulgaria (0,7 miliarde euro). De asemenea, în primul trimestru al anului 2018, în România au avut loc tranzacții cu credite neperformante de 881 milioane euro.
Citește și acest articol, pentru clarificări.
- Despre eliminarea imunității celor din conducerea Băncii Naționale
În România, prevederile privind protecția legală a supraveghetorilor se regăsesc la alineatele 3 si 4 ale art. 25 din Legea privind Statulul Băncii Naționale a României.
Prevederile sunt proporționale cu importanța și sarcinile supraveghetorilor bancari, ce urmăresc protejarea interesului general, precum și cu riscurile foarte ridicate inerente acestei activități. Totodată, prevederile respective nu conferă în niciun fel o imunitate totală și absolută “șefimii” și personalului băncii centrale, așa cum afirmă (poate intenționat, pentru a demoniza banca centrală) unele persoane. Textul actului normativ arată foarte clar că ele se aplică numai membrilor Consiliului de administrație și personalului băncii centrale în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor de supraveghere prudențială. De asemenea, persoanele îndreptățite se pot bucura de protecție legală numai pentru acțiuni întreprinse sau omisiuni făcute în exercitarea atribuțiilor lor cu bună credință și fără neglijență, fapt ce e constatat de către instanțele judecătoresti. Este deci evident că nu va exista protecție pentru supraveghetor în cazul neglijenței grave sau pentru încălcarea cu intenție a atribuțiilor sale.
Să mai reținem următoarele două aspecte:
- standardul de protecție legală introdus în legislația românească se înscrie într-o tendință mondială, țările, în marea lor majoritate, impunând limitări ale condițiilor în care răspunderea autorităților de supraveghere poate fi angajată;
- în opiniile sale juridice, Banca Centrală Europeană susține că răspunderea autorităților naționale de supraveghere și a personalului lor ar trebui să fie angajată numai în cazul greșelilor intenționate sau al neglijenței grave.
Nu voi încheia această secțiune fără a preciza că dispozitiile art. 25 alin. (3) si (4) din legea privind statutul BNR sunt aplicabile în mod corespunzator în ceea ce privește regimul răspunderii autorității de rezoluție bancară, a personalului său sau a oricărei persoane care acționeaza conform legii sub controlul acestei autorități pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții.
- Necesitatea protecției legale pentru supraveghetori și personalul de rezoluție
Acordarea de protecție legală supraveghetorilor reprezintă una din principalele condiții pentru a avea un proces efectiv de supraveghere prudențială. Un regim de protecție legală permite supraveghetorilor să ia decizii corecte și în mod independent, doar în funcție de criterii tehnice, fără a fi sub amenințarea represaliilor din partea a terțe persoane și/sau a instituțiilor supravegheate. Frica față de târârea în procese interminabile, cu costuri financiare ridicate și efecte asupra reputației personale, îi va determina pe supraveghetori să amâne sau să evite luarea de decizii, ceea ce va face ca, într-un final, costurile rezolvării situației unor bănci problemă să devină mult mai mari. Această amenințare tinde să fie mai mare când sistemele bancare se află în situații critice și este în mod particular semnificativă atunci când există multe bănci insolvente, ceea ce dă naștere la măsuri mai stricte de respectare a reglementărilor și de redresare, cât și la retragerea autorizațiilor de funcționare”. Detalii, aici.
Restul sunt povești spuse la gura unei sobe fără lemne.
2
3
