Să nu ne mirăm că piața muncii e așa tensionată. În ultimii 5 ani am pierdut aproape 400.000 de locuitori

de Dan Popa     HotNews.ro
Joi, 16 august 2018, 10:28 Economie | Finanţe & Bănci


Romania a pierdut in ultimii 5 ani aproape 400.000 de locuitori
Foto: Hotnews
​Mai exact, 375.724, ca să fim riguroși. Dar nici aceste date nu trebuie privite cu sfințenie, întrucât ele nu includ muncitorii români care pleacă temporar și lucrează la negru pe afară, dar continuă să fie ”prezenți ” în statisticile românilor rezidenți. Partea proastă e că grupele de muncă cele mai afectate sunt 20-24 ani (scădere cu 17% în ultimii 5 ani), cea de 30-34 de ani (scădere cu peste 10%) și cea de 40-44 (avem scădere de 8%). Adică cei apți de muncă. Teleorman, Brăila, Olt și Mehedinți sunt județele care au pierdut cea mai mare populație ca pondere, în vreme ce Ilfov. Iași, Timiș, Cluj și Brașov sunt singurele județe care au atras locuitori.





”Mi-am dat demisia de la locul de muncă, am plecat din țară și m-am angajat. La cetățenie nu am renunțat că nu aveam cum să dobândesc una nouă în așa puțin timp, la cartea de identitate nu aveam cum să renunț....Din punctul meu de vedere, oficial încă mai figurez în România, probabil că "fără ocupație", ne scrie un cititor.

”Și eu mi-am dat demisia în 2015 și am plecat la muncă în UK, însă eu încă apar ca rezident în România, ne scrie un altul.

Cu toate aceste cazuri pe care Statistica cu greu le-ar putea număra, cert este că vom continua să pierdem sute de milioane de euro dacă nu vom găsi o soluție prin care care fie să-i readucem acasă pe românii din afară, fie să inversăm trendul demografic. "Nu putem neglija că trei milioane de români au plecat din tara si fac PIB pentru alte tari. Un milion pentru Italia, un milion pentru Spania, 3-400 mii pentru Marea Britanie", spunea Adrian Vasilescu consilierul Guvernatorului BNR la un post tv.

 Pe măsură ce țara pierde populație (spor natural negativ +migratie externă), ea devine mai puțin capabilă să-și crească producția, devenind în același timp mai puțin atractivă pentru investitori.
 
  •   Avem o mulțime de proiecte dar nu mai avem cu cine să le aplicăm (antreprenor român)
 
 "Patru milioane de români sunt plecați afară. Ceva pare foarte greșit în această țara din moment ce am ajuns pe locul al doilea după Siria din acest punct de vedere. Poate suntem și noi de vina că nu ne-am aliniat mai repede tuturor lucrurilor care se petrec în Europa. Trăim o dramă a businessurilor noastre. Noi la firmă avem o mulțime de proiecte dar nu mai avem cu cine să le aplicăm. Avem o gravă problemă a lipsei forței de muncă mai ales în partea de Vest- Cluj, Timișoara, Arad, Oradea- unde serviciile noastre nu ating calitatea celor pe care ni le dorim și și-o doresc și clienții noștri din această cauză", a explicat fondatorul FAN Courier, Felix Pătrășcanu, la o conferința de presă. Mai multe amănunte, aici.
 
 "Inițial, am crezut că principală vina o are sistemul de educație, care nu reușește să coreleze oferta de locuri de muncă cu cererea.  Că nu există o prognoză a pieței muncii care să  “unească”  educația cu schimbările structurale din  piața muncii. “E riscant!,”, spune unul dintre foarte  experți idependenti din piața muncii, Cătălin Ghinararu.
 
 “Suntem totuși într-o economie capitalistă în care nu poți planifica totul. Poți face niște tendințe, dar și acestea pot fi afectate de șocuri exogene aleatoare, cum a fost depresiunea din 2007-2010. Irlanda a fost printre cei care a investit inclusiv bani europeni în calificarea muncitorilor în construcții. Au investit enorm de mulți bani! Și, ce s-a întâmplat? A venit criza si timp de câțiva ani întregul sector a fost în depresiune!”
 
  • Numărul absolvenților cu studii superioare crește foarte mult, în timp ce numărul de locuri de muncă care solicita studii superioare nu crește atât de mult
 
 Problema esențială la noi, crede Cătălin Ghinararu, este că numărul de locuri de muncă generate de economie, mai ales cele bine plătite și cu perspective de carieră sunt reduse.  “In proiecțiile de la CEDEFOP apare o chestie interesantă: numărul absolvenților cu studii superioare crește foarte mult, în timp ce numărul de locuri de muncă care solicită studii superioare nu crește atât de mult. Cu alte cuvinte apare un decalaj foarte puternic între ceea ce oferă economia reală și  ceea ce vin să ofere generațiile care intră pe piața muncii și care au calificări tot mai înalte”, explică cercetătorul român.
 
 E o problemă și a structurii economiei românești, care nu e de natură să absoarbă un număr  foarte mare de absolvenți de studii superioare.  “Noi am dezvoltat foarte mult învățământul terțiar academic, nu cel terțiar vocațional.  Va apărea o presiune asupra celor cu studii medii care vor presa la rândul lor către cei cu calificări scăzute. E o problemă de structură a economiei”, arată Ghinararu. Sau, altfel spus,  dacă noi nu cerem decât cameriste și muncitori la mistrie, cu  asta va trebui să ne descurcăm...



Citeste mai multe despre   










1337 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    studii superioare? (Joi, 16 august 2018, 10:57)

    codyrocco [utilizator]

    o multime de chestii inutile pe piata muncii; chiar ii ziceam unei colege, a carei fiica vrea sa dea la relatii publice, "e bine, ca tot s-a deschis fabrica aia mare de relatii publice in centrul industrial, cauta astia oameni"...
    sa continui? economisti, psihologi, juristi... pe astia ii vad angajati doar la stat, ca doar n-o lasa familia biata odrasla, dupa patru ani de studii grele, sa mearga la patron, la vandut haine pe salariul minim.
    • +6 (6 voturi)    
      In plus Androneasca (Joi, 16 august 2018, 11:09)

      liberte, egalite, mouie pesede [utilizator] i-a raspuns lui codyrocco

      A distrus invatamantul profesional. Nu sunt sudori! Sudura nu e treaba usoara, e complicata, chiar daca nu e de "studii superioare".
    • +5 (5 voturi)    
      Nu o sa stea aici pe salariu minim (Joi, 16 august 2018, 11:17)

      mcris [utilizator] i-a raspuns lui codyrocco

      O sa plece din tara inspre vest la salariu mai mare. Si la conditii de trai mai bune.
  • +6 (6 voturi)    
    optiunea convingerii (Joi, 16 august 2018, 11:06)

    TinuF [utilizator]

    Toata lumea doreste sa faca ceva sa-i atraga acasa pe plecati la munca in strainatate. Poate ar fi bine sa incercam inainte sa facem ceva sa-i convingem pe cei de acasa sa nu plece la munca in strainatate.
    • +4 (4 voturi)    
      dacă a fost (Joi, 16 august 2018, 11:38)

      falcoind [utilizator] i-a raspuns lui TinuF

      cineva care se gândea sa vina înapoi in RO după ziua de 10 august 2018 sigur i-a trecut. Iar pentru cei care stăteau in cumpăna sa plece sau nu a fost un imbold puternic pt a pleca. Tara asta nu ne vrea pe cei cinstiți muncitori corecți, are nevoie doar de lepre asta e . Prost sa fii sa te întorci in RO .
      • +1 (1 vot)    
        Cine se lasa umilit merita sa fie umilit (Joi, 16 august 2018, 12:00)

        Marius_23 [utilizator] i-a raspuns lui falcoind

        Eu unul nu ma las umilit, ma poti ucide dar nu ma poti umili . Ori noi, ori ei !
  • +6 (6 voturi)    
    conform INS (Joi, 16 august 2018, 11:07)

    falcoind [utilizator]

    a scăzut in realitate cu peste 1,5 milioane. Conform INS suntem spre 20 mil in realitate sub 15 mil, e mult mai drastic decât se crede, pana acum se nășteau un pic sub 200 000 copii anual, anul acesta is șanse sa fie sub 170 000 , și in maxim 5 ani sub 150 000 . Cu excepția a 4-5 orașe e jale, intri in sate in care vb unui cunoscut nu găsești 2 oameni in tot satu instare sa tina un porc ca sa îl tai.
    • +2 (2 voturi)    
      Omule te inseli ! (Joi, 16 august 2018, 11:58)

      Marius_23 [utilizator] i-a raspuns lui falcoind

      Vrei tu respect de la unul care a cumparat pe 2 dolari metrul patrat de terenuri, hale, spatii comerciale ?
      90% din locurile de munca disponibile sunt niste lagare de exploatare cu acte in regula !
      Daca nu ma crezi urmareste un an anunturile de angajare si o sa ai o mare supriza, adica in mare parte aceleasi firme dau anunturi odata la cateva saptamani sau luni, altele au anunturi in ziare pe tot parcursul anului desi nu au nici 100 de angajati ! Oamenii vin, se angajeaza si in cateva luni pleaca fortat pentru ca nu se poate face fata, poate un 10% din angajatii mai vechi se descurca dar in rest ...
    • +1 (1 vot)    
      Forta de munca este inca (Joi, 16 august 2018, 12:17)

      Marius_23 [utilizator] i-a raspuns lui falcoind

      Dar ofertele sunt de groaza .
  • +1 (1 vot)    
    Statul roman (Joi, 16 august 2018, 11:52)

    Marius_23 [utilizator]

    Incurajeaza exploatarea ! Nu exista munca normata, norma maxima de lucru . De peste un an de zile incerc sa gasesc un loc de munca decent, sa ajung acasa sa fac un dus, sa mananc si apoi sa am timp de familie, sa mai citesc o stire .
    Nu ! Aproape oriunde mergi ti se impune munca in ritm infernal, de pretentii nu mai vorbesc ! Ajungi acasa dupa o zi de "munca", faci un dus apoi mananci ceva usor ca esti rupt de obosit si te culci . Te trezesti seara, eventual mai mananci ceva usor si in cel mult o ora te pui iarasi la culcare pentru a putea face fata a doua zi la "munca" .
    Dupa o saptamana de "munca" am observat din intimplare ca pe camera telefonului mi-a aparat o mica zgarietura si mi-am facut o poza pentru a vedea daca zgarietura se va vedea in poza . I-am aratat poza celui mai bun prieten si m-a intrebat cine este omul acela din poza !
    Incerc inca sa imi gasesc un loc de munca decent, sansele sunt foarte mici, sub 10% dar incerc in continuare, nu renunt .
  • 0 (0 voturi)    
    Dati un anunt intr-un oras mediu din tara (Joi, 16 august 2018, 12:18)

    Marius_23 [utilizator]

    In anunt specificati ca nu vreti sa fiti exploatat Asteptati sa vedeti cate oferte o sa primiti .
  • +1 (1 vot)    
    Singura sansa la o viata normala (Joi, 16 august 2018, 12:25)

    Marius_23 [utilizator]

    Este sa se extinda dosarul Revolutiei si toti dar toti care au cumparat pe nimic terenuri, hale, spatii comerciale sa le inapoieze statului si sa plateasca retroactiv chirie pe ultimii 28 de ani .
    Pana nu scapam de politrucii astia de doi bani nu avem nici o sansa la o viata normala .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version