În 1990, România avea 56 de municipii, 204 orașe și 2688 comune. În 2018, numărul municipiilor e dublu (103), cel al comunelor urcă la 2861 și avem 217 orașe. Proporțional cu aceste creșteri urcă și cheltuielile publice cu întreținerea aparatului public. În aceeași perioadă (1990-2018), mare parte din localități au fost dez-industrializate, iar sursele de finanțare ale bugetelor locale s-au împuținat drastic. Plățile se fac cu mari dificultăți, mai ales acum, după creșterile salariale anunțate de Guvern. Dacă în Europa reducerea cheltuielilor publice se face și prin comasarea localităților (în loc de 3 primarii, 3 consilii locale șamd, se poate și cu un singur primar, un singur consiliu local șamd), în România încă stăm să ne întrebăm ce să facem că să stopăm risipa banilor publici.
Ca idee, în decembrie 2012 în cadrul primăriilor locale lucrau 223.574 angajați. În iunie 2018, erau cu aproape 40.000 de angajați mai mult. Mai exact, 263.113(sursa datelor). Avem localități în care primarii și consiliile locale gestionează comunități de 100-200 de locuitori.
Interesant poate fi și faptul că în România avem numeroase comune cu populație mai mare decât au unele orașe.
”Crearea de oraşe şi municipii de după 1989 arată o tendință de creștere a numărului orașelor și municipiilor (în special în perioada 1994‐1995 și 2000‐2005), ceea ce a dus la creșterea artificială a gradului de urbanizare. Această creștere nu a fost un rezultat al necesităților obiective de creștere a mediului urban. În paralel, s‐a înregistrat un alt fenomen și anume tendința unor comune de a se divide și a unor sate din componența lor de a se constitui în unități administrativ‐teritoriale de sine stătătoare, fapt care nu are o justificare oficială explicită”, arată un raport guvernamental. Sursa.
Examinarea dimensiunilor și distribuției localităților în teritoriu conduce la semnalarea unor disparități puternice. Avem multe orașe în declin:
- 119 orașe a căror populație cu mai puțin de 10.000 locuitori (prag minim fixat de Legea nr. 351/2001)
- 6 oraşe sub 3000 locuitori,
- 15 oraşe între 3000 şi 5000 locuitori
- 98 oraşe între 5000 şi 10000 locuitori
- cele mai mici orașe sunt Băile Tușnad (HG) – 1553 locuitori, Nucet (BH) – 3528 locuitori, Vașcău (BH) – 2603 locuitori
De asemenea, România are 30 comune a căror populație e de peste 10.000 locuitori (pragul fixat de Legea 351/2001). Cele mai mari comune sunt, în ordine, Florești (CJ) – 18377 locuitori, Holboca (IS) – 13631 locuitori, Miroslava (IS) – 12715 locuitori
Tendința de creștere a numărului localităților urbane prin declararea de noi orașe și municipii nu a reprezentat o soluție eficientă în rezolvarea problemelor zonelor izolate, lipsite de orașe, mai arată Raportul citat.
Trei sferturi din localitățile României adună circa 10% din populație, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
- Franța: Primarii francezi par să încetinească aceste procese, facând din Franța un campion al ”împrăștierii” municipalităților. Unele primării au relansat proiectul în această vară- Les Sables-d'Olonne sau Evry. Dar aceste exemple maschează sfîrșitul inițiativelor de raționalizare a cheltuielilor prin regruparea localităților, inițiative pornite încă din 2015. La începutul lunii august 2018, prefectul Vendée a semnat fuziunea localității Les Sables-d'Olonne cu Olonne-sur-Me și Château-d'Olonne. Viitoarea primărie rezultată în urma fuziunii (și care va avea 42.600 de locuitori) va păstra numele celebrei stațiuni de pe litoral. În Seine-Maritime,4 municipalități mai mici se vor uni într-una singură: noul oraș Port-Jérôme-sur-Seine. În Ain, unirea administrativă a șase sate ar putea da naștere celui de-al doilea oraș ca mărime din zonă (7000 de locuitori) după Bourg-en-Bresse. Aleșii locali au doar câteva luni să-și finalizeze apropierea, deoarece legile comasării interzic asemenea proiecte cu mai puțin de un an înaintea alegerilor municipale, care urmează să aibă loc la începutul anului viitor. În 2016 și 2017 au avut loc circa 200 de asemenea fuziuni. Sursa.
- Luxemburg: În ultimii 7 ani au avut loc 10 fuziuni. Sursa.
- Germania: După reunificare, numărul localutăților a coborât de la 30 000 la 12 196 . Fuziunile au fost făcute fără prea multe discuții, în mod autoritar, fără consimțământul necesar al municipalităților în cauză.
Spania. Rajoy avea in vedere un plan prin care fuziunile catalane vor reduce localitatile de la 947 la doar 63.
Elvetia, 2013. S-au depus 23 de proiecte de fuziune ale 88 de localitati. Vezi aici cum arata legea elvetiana privind comasarea localitatilor
Vezi aici situatia comasarii localitatilor din Quebec
- Scurte concluzii:
Avem 100 de primării cu sub 1000 de locuitori. Dar fiecare are primar, secretari, consilieri locali, servicii admninistrative șamd. În loc să optimizăm cheltuielile, noi ne lăbărțăm din punct de vedere bugetar, în vreme ce în alte țări localitățile mici se unesc economisind bani și îmbunătățind și calitatea serviciilor prestate.
Numărul membrilor fiecărui consiliu local este stabilit prin ordin al prefectului, în funcție de populația comunei sau orașului. În cazul comunelor cu 1501 – 3000 de locuitori numărul consilierilor este 11. Cele mai multe localități nou înființate se încadrează în această categorie, iar un simplu calcul ne arată că în ultimii zece ani, prin înființarea celor circa 250 de localități noi, avem 2750 de noi consilieri locali și 700 de primari, viceprimari și secretari.
Oare la noi chiar nu s-ar putea “cupla” câteva din micile localități care se învecinează?
1
5
