Anul trecut numărul românilor care au emigrat se apropie de 220.000, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică. Vestea proastă e că cei mai mulți (peste 17%) sunt din grupa de vârstă 25-29 de ani, iar al doilea val ca dimensiune (14.5%) face parte din grupa de vârstă 20-24 de ani. Trăgând linie, la 1 ianuarie 2018 populaţia rezidentă era de 19,52 milioane de români, în scădere cu peste 120.000 de persoane faţă de 1 ianuarie 2017.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuților-vii cu 71 125 persoane).

Datele INS se referă la populația rezidentă, care cuprinde totalitatea persoanelor (cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

Ce mai arată datele publicate miercuri de INS:

  • Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,8%, respectiv 51,1%).
  • Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 116,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la  513.000 persoane (3,55 milioane seniori față de 3,03 milioane tineri), în creştere faţă de 1 ianuarie 2017.
  • Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 50,1 la 50,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.
  • Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 53 381 persoane).

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2017 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 114,4 (la 1 ianuarie 2017) la 116,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2018).

Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie s-a menținut la valoarea determinată pentru 1 ianuarie 2017 (15,6%), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,4 puncte procentuale (de la 17,8% în 2017 la 18,2% la 1 ianuarie 2018). Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 50,1 (la 1 ianuarie 2017) la 50,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2018).

România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2017 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu peste 53.000 de persoane. În cursul anului 2017, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (50,9%).

Îmbătrânirea populației se datorează în primul rând scăderii natalității. Care natalitate a scăzut la rândul ei din cauza migrației (interne și externe) dar și a schimbării modului de viață. Multe dintre femei pun în prim plan cariera și amână momentul aducerii pe lume a unui copil. Plecarea multor tineri din mediul rural către cel urban (migrația internă) a abandonat comportamentul demografic tradițional procreativ și a trecut la un nou comportament demografic, mult mai puțin procreativ. Astfel s-a produs o accentuare a îmbătrânirii demografice în mediul rural și un decalaj între cele două medii (urban/rural).

Fenomenul de părăsire a țării, în principal de către populația tânără și adultă (migrația externă) care încerca astfel să obțină câștiguri mai mari pentru a avea o situație financiară care să-i permită o viață cât mai confortabilă a condus la accelerarea procesului de îmbătrânire demografică în România.

Dacă ne uităm la evoluția pe județe a acestui fenomen de îmbătrânire, celebrul județ Teleorman este de departe campionul îmbătrânirii, cu aproape 33% din populație având peste 60 de ani. Vâlcea, Brăila și Buzău sunt următoarele "cele mai îmbătrânite" județe. La capătul opus găsim Ilfovul, Iașiul, Timișul și Sătmarul unde ponderea seniorilor nu trece de 22%.

Transformările economiei post-Revoluție au creat un excedent relativ de populaţie, care nu mai putea să se integreze în sistemul economic care tocmai se contura și care avea practic, opțiuni limitate, scrie Horváth István

într-o lucrare dedicată fenomenului migraționist. Oamenii se puteau conforma (adaptându‑şi modul de viaţă la resursele aflate la dispoziţie), puteau protesta (încercând să determine politicul să promoveze măsuri de natură să schimbe contextul socioeconomic) sau puteau „dezerta”, plecând pentru a căuta o viață mai bună.

Se pare că migraţia s‑a conturat ca răspunsul dominant la această situaţie. Migraţia din România, pe lângă valenţele ei economice evidente, a avut şi o funcţie politică majoră, acţionând ca o supapă de siguranţă; categoriile care prezentau riscul de a constitui grupuri de presiune politică au ieşit din sistem, astfel că migraţia a contribuit şi la menţinerea unei anumite stabilităţi politice.

Prin urmare, contingentelor de „decreţei” li se adaugă alte categorii socioprofesionale afectate de tranziţie aflate la marginile unui sistem economic îngustat semnificativ. O a treia cauză a emigraţiei (mai precis, una care se articulează în timp) este însăşi migraţia, mai spune Horvath. Reţelele migratorii funcţionează ca o formă a capitalului social, constând în legăturile dintre cei aflaţi în anumite ţări de destinaţie şi cei dintr‑o anumită regiune de origine, legături guvernate de un set de obligaţii reciproce, derivate din raporturi de rudenie, prietenie sau de orice alt tip care implică anumite tipuri de obligaţii definite în termeni informali. Prin aceste reţele, pe de o parte, sunt furnizate informaţii relevate pentru cei care consideră migraţia o opţiune, iar pe de altă parte, se formează conexiuni ce pot fi mobilizate, utilizate în contextul în care cineva se angajează în migraţie. Cei care doresc să emigreze pot accesa prin intermediul acestor reţele resurse materiale sau de altă natură ce reduc costurile migraţiei.