Suspendarea ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) nu are temei legal, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, care a cerut desecretizarea stenogramei ședinței în care s-a discutat despre rectificarea bugetară.

Eugen TeodoroviciFoto: Captura Antena 3

"Aș vrea să vă spun câteva elemente vizavi de ce s-a întâmplat astăzi la ședința CSAT. Guvernul are obligația de a cere și nu de a aștepta un aviz al CSAT. Asta este ceea ce legea prevede în mod foarte clar. Am văzut cu toții faptul că s-a suspendat ședința CSAT. Acest lucru nu este prevăzut de niciun fel de prevedere legală. Practic, suspendarea nu are temei legal. De asemenea, din ce s-a discutat în cadrul CSAT pe bugetul fiecărei structuri membre a CSAT, opinia celor prezenți diferă total față de concluzia pe care domnul președinte a exprimat-o în mod public. Cred că este obligatoriu și de bun simț să cerem desecretizarea stenogramei din CSAT pentru a vedea foarte clar care a fost punctul de vedere pentru fiecare structură membră CSAT în parte. Eu cred că este un lucru normal și de transparență față de cetățeanul român", a spus Teodorovici.

Potrivit acestuia, orice întârziere poate să creeze efecte negative la nivelul economiei.

"La partea de salarii, luna septembrie rămâne neacoperită pentru o serie de entități la nivel public. Partea de investiții, atât la nivel central, cât și la nivel local poate să aibă de suferit în sensul că se pot întâmpla întârzieri, cu penalități sau chiar cu blocaje în derularea de proiecte publice. La nivel local avem proiecte foarte multe de investiții care sunt în curs de derulare și care printr-o astfel de anulare pot să întâmpine dificultăți. Avem proiecte de investiții în zona de proiecte județene, comunale, străzi, alimentare cu apă, canalizare, școli și alte astfel de proiecte necesare la nivelul comunităților locale. Efectul neplăcut al pestei porcine, aici sunt prevăzute sume importante în propunerea de rectificare a Guvernului pentru a asigura partea compensațiilor pentru animalele sacrificate astfel încât fiecare om care a avut de suferit să primească, totuși, o compensație. În domeniul sănătății, faptul că se întârzie rectificarea bugetară poate produce efecte neplăcute și poate pune în pericol accesul la tratament al pacienților care suferă de afecțiuni grave", a precizat ministrul Finanțelor.