Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, susține, în continuare, că nu era nevoie de așteptarea unui aviz din partea Cosiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru adoptarea rectificării bugetare de către Guvern, invocând trei decizii ale Curții Constituționale.

Eugen TeodoroviciFoto: Agerpres

"Sunt trei decizii ale Curții Constituționale din 2011, Decizia 383, 574 și 575 din 2011 care fundamentează că un aviz este obligatoriu de solicitat, dar nu trebuie să aștepți un astfel de aviz. De asemenea, refuzul sau împiedicarea unui aviz constituie o înțelegere greșită a rolului său legal și constituțional, fără a fi afectată constituționalitatea legii asupra căreia nu a fost dat avizul", a spus ministrul.

De asemenea, el a precizat că premierul Viorica Dăncilă a decis ca la renuniunea de joi de la Palatul Cotroceni să meargă ministrul Finanțelor alături de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

"Guvernul se situează de partea țării, de partea celor care au nevoie și care nu pot aștepta o luptă politică fără argumente temeinice. Niciunul dintre noi, dintre cei care suntem în partea Guvernului, nici în altă insittuție publică nu avem dreptul moral să folosim acele poziții, instituții, în această luptă politică. Există temei legal pentru adoptarea acestei rectificări de către Guvern", a afirmat Teodorovici.

Potrivit acestuia, nu s-a făcut, momentan, o solicitare scrisă pentru desecretizarea ședinței CSAT.

"Am făcut solicitarea (privind desecretizarea n.r.) de bun simț pentru ca toți cei care ne urmăresc, ne privesc, să vadă foarte clar care au fost discuțiile în CSAT, care a fost poziția fiecărei structuri parte din CSAT, dacă a fost cineva sau nu împotriva rectificării, dacă a fost cineva în CSAT care a spus că în baza acestei propuneri de rectificare nu se pot derula, până la următoarea rectificare, toate activitățile asumate. Am să văd dacă o să trebuiască făcută în scris (solicitarea n.r.). Lumea să vadă foarte clar cine pe ce argumente se bazează când dezinformează într-un mod nejustificat opinia publică. O să văd care este conform legii în vigoare și dacă este vreun demers în scris, nu am niciun fel de problemă să fac. Luați-o ca un angajament. În ședința respectivă, dacă se va desecretiza se va vedea că toți cei de față au invocat discuția bilaterală cu doamna prim-ministru și cu ministrul de finanțe", a arătat ministrul Finanțelor. Cine spune că nu au fost discuții bilaterale, dezinformează", într-o conferință la Palatul Victoria.

El a fost întrebat, de o jurnalistă, dacă președintele minte, în situația în care ar afirma că nu au fost discuții bilaterale.

"Dacă afirmă un astfel de lucru, categoric da (Klaus Iohannis minte n.r.)", a spus Teodorovici.

Președintele Klaus Iohannis a convocat-o pentru joi, ora 11.30, pe Viorica Dăncilă la o nouă rundă de discuții privind rectificarea bugetară, după ce marți a suspendat ședința CSAT nefiind de acord cu propunerile guvernului.

Miercuri, la începutul ședinței de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a spus că va efectua joi o vizită de lucru în Spania, unde are programată o întâlnire cu regele Felipe al VI-lea.

"Mă voi afla mâine într-o vizită de lucru în Spania, unde voi avea o întrevedere cu omologul meu spaniol şi voi fi primită de regele Spaniei", a spus Dăncilă.

Ea a mai afirmat că va fi însoțită de miniștrii dezvoltării regionale, externelor, apărării, mediului de afaceri şi fondurilor europene.