Gabriel Biriș, despre proiectul de modificare a Legii insolvenței: Fiscul va nenoroci companii românești, chiar dacă nu are dreptate

de Florin Barbuta     HotNews.ro
Joi, 13 septembrie 2018, 11:38 Economie | Finanţe & Bănci


Gabriel Biris
Foto: Hotnews
​Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) emite, de obicei, decizii de impunere pe sume "astronomice", pe care contribuabilii le contestă, iar în urma noilor modificări Fiscul va bloca conturile, va executa silit firmele, iar dacă în instanță câștigă contribuabilul, este prea târziu, reiese din declarațiile lui Gabriel Biriș, partener Biriș-Goran.

"Ce mă îngrijorează cel mai tare este prevederea că nu mai poți intra în insolvență dacă Fiscul este creditor cu mai mult de 50%. În practică, avem foarte multe situații în care vine Fiscul, trântește o decizie de impunere pe niște sume astronomice, milioane, zeci de milioane, pe care contribuabilul o contestă. Contribuabilul are opțiunea să obțină o scrisoare de garanție și să suspende executarea și să se ducă în instanță să obțină suspendarea executări deciziei, ca să nu-i blocheze conturile. Scrisoarea de garanție, de cele mai mutle ori, nu este opțiune pentru că nu există lichiditate. Te duci în instanță, iar acolo, ca să obții suspendarea executării este foarte dificil. În momentul în care nu obții suspendarea în niciun fel, se intră în insolvență până când se judecă contestația, iar de multe ori contribuabilii câștigă în instanță. Este singura opțiune ca să poată continua activitatea", a spus Biriș, pentru HotNews.ro.

Potrivit acestuia, dacă opțiunea asta dispare, înseamnă că "Fiscul va nenorici companii românești chiar dacă Fiscul nu are dreptate".

"Astea nu sunt creanțe certe ale ANAF-ului, până în momentul în care au o decizie definitivă și irevocabilă, iar în insolvență ele sunt înscrise sub condiție. Practic ce va face? Va bloca conturile, va executa silit și firma va muri, va intra în faliment. După care, câștigi în instanță degeaba, că pacientul e mort. Prevederea asta ar fi funcționat foarte bine dacă venea la pachet cu o altă prevedere, anume când contribuabilul contestă o decizie de impunere, să se suspende de drept executarea deciziei până când se judecă și să nu mai fie nevoie de alte formalități. ANAF și sistemul ar avea un interes să se judece mai repede, în felul acesta", a mai arătat avocatul.

Citește și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





2495 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    Cat mai putine firme romanesti (Joi, 13 septembrie 2018, 12:14)

    Victtor [utilizator]

    Aveam prea multe firme si trebuie sa le mai inchida.
    Nu au nevoie de multi contribuabili, prefera sa aiba doar firme mari si sa nu munceasca mult.
    In loc sa existe programe de ajutorare ei gandesc programe de inchidere.
    • +3 (3 voturi)    
      Cu asta se ocupa PSD si predecesprii lui de ani (Joi, 13 septembrie 2018, 13:42)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui Victtor

      buni. De la industria romaneasca un morman de fier vechi la firmele lui Firea deschise la primaria capitalei.
  • +5 (5 voturi)    
    Comment sters de user (Joi, 13 septembrie 2018, 13:23)

    complet_retard [anonim]

  • +3 (3 voturi)    
    Este perfect adevărat. (Joi, 13 septembrie 2018, 19:06)

    Rescator [utilizator]

    Pe tot ce pune mana ANAF-ul se usucă.Am pățit-o
    pe pielea mea,au incasat de cinci ori aceiași sumă,
    in timp ce uită de doi ani să returneze 2100 lei din regularizarile stabilite chiar de ei.Cred că au o politică
    de distrugere a micilor firme romanești,de unde le vin
    mai puține șpăgi.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by