În luna august activitatea a fost la fel de scăzută ca în iunie. Creşterea s-a menţinut la foc mic, iar câţiva indicatori importanţi au reculat ușor, arată datele Barometrului Industrial publicat luni. Aşteptările managerilor pentru următoarele şase luni au rămas pe loc, dar se află sub media istorică din ultimii 3 ani. Practic, datele din iulie nu conţin nici un semnal de revenire. Tiparul indicatorilor sugerează mai degrabă o slăbire internă a activităţii industriale, agravată de sezonalitate.

managerFoto: Hotnews

Ne aşteptăm ca probabil în septembrie să vedem un început de redresare. Deocamdată este însă aproape sigur că scăderea constantă a creşterii în ultimele trei luni va fi resimţită la nivelul întregii economii. Un index bazat peraportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.

Volumul producţiei a rămas pozitiv, ba chiar a urcat un punct (de la 55 în iunie la 56 în iulie), dar acest avans pare a fi mai degrabă un mic puseu conjunctural. Stocurile au dat înapoi de la 49 la 47, semn că firmele au mai desfăcut o parte din produsele finite, evită stocări ne-necesare şi produc prea puţin pentru a ridica nivelul stocurilor.

Comenzile noi au scăzut de la 53 la 52. Scăderea oricât de mică a comenzilor proaspete are un efect demoralizant şi explică probabil în mare măsură de ce optimismul firmelor se erodează treptat.

Comenzile pentru export au coborât mai drastic de la 57 în iunie la 54 în iulie. În ultimele cinci luni cererea internă a scăzut constant, în timp ce comenzile pentru export au fluctuat în sus şi în jos fără o direcţie clară. De fapt, comenzile pentru export au devenit mult mai volatile decât cererea internă şi deci mai impredictibile. Una din explicaţii este probabil şi slăbirea activităţii din zona Euro, în urma tensiunilor apărute în comerţul global.

Importurile de materii prime au scăzut puternic de la 60 la 54. Firmele încep să reducă cheltuielile pe fondul lipsei de comenzi şi a creşterii preţurilor la energie şi materii prime.

Costurile de producţie au scăzut însă în iulie la 66 faţă de 70 în iunie, pe fondul slăbirii activităţii curente şi a reticenţelor faţă de investiţii. Totuşi, nivelul costurilor se află deasupra mediei istorice de 63 de puncte. Indicatorul costurilor trebuie urmărit cu atenţie în lunile viitoare.

Preţurile plătite de firme reprezintă un indiciu important pentru anticiparea preţurilor finale la nivelul consumatorilor. Dacă firmele plătesc mai puţin, preţurile finale ar trebui să scadă cu efecte pozitive asupra inflaţiei.

Preţurile încasate de firme pentru produsele proprii au regresat puternic de la 60 la 57. În contextul cererii scăzute şi a incertitudinilor viitoare firmele au o capacitate scăzută de a menţine vânzările la preţuri avantajoase.

Indexul de optimism al managerilor a rămas la 59 de puncte ca în iunie, cu 2 puncte sub media istorică. Practic scorul reflectă prelungirea trendului descendent. Valoarea indexului rezultă din agregarea aşteptărilor distincte ale managerilor privind cererea, producţia şi încasările viitoare.

În acest moment, marea întrebare pe care şi-o pun firmele este dacă actuala creştere slabă este o problemă temporară, determinată de sezonalitate, sau un semnal că apele se tulbură mai tare în partea a doua a anului curent. Deşi, managerii par a fi destul de neliniştiţi, creşterile salariale şi şomajul scăzut ar putea impulsiona cererea internă. Dar un răspuns mai clar la nesiguranţa firmelor va veni în următoarele luni, când efectele sezoniere se vor risipi.

Barometrul apare în circa 20 de zile de la încheierea lunii analizate. Este realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un eşantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.

Datele au fost culese prin interviuri directe cu managerii firmelor în intervalul 16-20 august 2018.