​Demnitarii și funcționarii publici nu vor putea desfășura activități de lobby în domeniile lor de activitate, pentru influențarea directă a activității de legiferare și a proceselor decizionale la nivelul administrației publice centrale și locale, prevede un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului, de reglementare a activității de lobby în România, scos, luni, în dezbatere publică de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Practic, proiectul de ordonanță de urgență privind ”transparența în domeniul lobby-ului și al reprezentării intereselor” instituie restricții demnitarilor și funcționarilor publici în domeniul lor de activitate, dar nu pomenește de alte domenii de activitate.

„Pe perioada mandatului sau a funcției deținute, reprezentantul public nu poate desfășura activitatea de lobby, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, în domeniul său de activitate”, prevede proiectul de OUG.

Potrivit textului propus, reprezentanții publici sunt demnitari numiți sau aleși, funcționari publici și personal contractual, în măsura în care își desfășoară activitatea în procesul de legiferare și în procesul de punere în aplicare a legislației specifice.

Conflictele de interese și incompatibilitățile pentru persoanele care fac obiectul legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, se aplică întocmai atât în relația cu societățile de lobby cât și cu societățile care angajează lobby-iști interni” - se mai arată în proiectul de act normativ.

Amenzile și alte prevederi din proiectul de ordonanță de urgență privind activitatea de lobby:

- Activitatea de lobby este definită drept „orice contact organizat și structurat cu reprezentanți publici pentru exerctarea unei influențe în interesul unui client”. În acest sens, actvitatea de lobby urmărește influențarea directă a activității de legiferare și a proceselor decizionale la nivelul administrației publice centrale și locale.

- La rândul său contractul de lobby este „un contract cu titlu oneros prin care un prestator se obligă să desfășoare activități de lobby în interesul unui client”. Așa cum este definit în Dicționarul explicativ al limbii române (conform dexonline.ro), termenul oneros se referă la contracte sau convenții și presupune faptul că acestea impun cuiva sarcini. De asemenea, un act cu titlu oneros este un act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb.

- Se înființează Registrul de lobby și de reprezentare a intereselor, administrat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Municipiului București, în care vor fi înregistrate:

  • societățile de lobby precum și atribuțiile acestora,
  • societățile care angajeză lobby-iști interni,
  • grupurile de interese.

- Societățile de lobby și societățile care angajează lobby-iști și lobby-iști interni pot exercita activități de lobby numai de la data înregistrării în Registrul de lobby și de reprezentare a intereselor, precum și pe parcursul valabilității înregistrării. Firmele riscă sancțiune contravențională de 100.000 de lei dacă se abat de la aceste reguli, amenda crescând la 300.000 de lei pentru abateri repetate.

- Firmele de lobby vor fi obligate să transmită Registrului de lobby o serie de date, printre care un cod de conduită propriu, datele de identificare ale firmei, o scurtă descriere a activtății, numele și datele de naștere ale lobby-iștilor săi etc. De asemenea, firmele care angajează lobby-iști vor fi obligate să declare la registru o scurtă descriere a atribuțiilor contractuale sau statutare, datele de identificare ale firmei etc. În caz contrar, aceste firme riscă o amendă de 50.000 de lei sau 100.000 de lei pentru abateri repetate.

- Proiectul de OUG mai prevede că este nulă orice clauză dintr-un contract de lobby prin care se prevede un onorariu de succes în măsura în care activitatea de lobby urmărește încheierea contractelor cu statul sau cu o unitate administrativ-teritorială. Onorariul de succes în contarctul de lobby se constituie venit la bugetul de stat. O astfel de abatere este considerată tot contravenție și se va sancționa cu amendă de 50.000 de lei sau 100.000 de lei în caz de abateri repetate.

Proiectul de ordonanță de urgență privind activitățile de lobby poate fi descărcat de AICI, iar nota de fundamentare de AICI.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri susține că proiectul de OUG prezentat este copiat după legea similară din Austria. Pentru a intra în vigoare, proiectul de ordonanță de urgență trebuie să fie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

Principalul partid de la guvernare, PSD, a decis în Comitetul executiv național de la Neptun, din 1 septembrie, ca Guvernul să adopte ordonanța de urgență privind lobby-ul în luna octombrie. Recent, liderul PSD Liviu Dragnea spunea că priectul de reglementare a lobby-ului este „luat exact după legea din Austria”.

Și ALDE a vrut să reglementeze, prin lege în parlament, lobby-ul în România. „Sgur că asta nu înseamnă că traficul de influenţă ar trebui să fie dezincriminat. Vrem să reglementăm aceste activităţi, să dăm un cadru legal în care să se poată desfăşura, astfel încât interesele publice și private să poată fi promovate în mod civilizat în dezbateri”, spunea liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu astă-primăvară.

Proiect OUG_privind Transparenţa În Domeniul Lobby-ului Şi Al Reprezentării Intereselor by Claudiu on Scribd