Financial Times: Vestul lansează atacul împotriva Rusiei, acuzând-o de infracțiuni cibernetice ● Handelsblatt: Planul împotriva haosului aerian ● Les Echos- Economia franceză va reporni din semestrul al doilea ● Asigurări: tarifele vor crește în 2019: între 1 și 2% pe segmentul asigurărilor auto și cu până la 5% a celor de locuințe ● Le Figaro: Washingtonul se pregăteşte să înăsprească şi mai mult tonul faţă de Beijing ● Le Soir: Summitul Brexit: Theresa May, invitată la o cină decisivă cu Cei 27 ● Politika: Preşedintele Serbiei a declarat încetarea stării de alertă maximă a Armatei Serbiei . Lectură plăcută!

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Financial Times: Vestul lansează atacul împotriva Rusiei, acuzând-o de infracțiuni cibernetice

Justiţia americană a anunţat joi inculparea a şapte agenţi ai serviciilor militare ruse (GRU), ca urmare a unei campanii mondiale de atacuri cibernetice atribuite Kremlinului şi denunţate de către Olanda, Marea Britanie, Canada şi Australia.

Aceste inculpări au vizat îndeosebi patru agenţi ruşi expulzaţi joi de către Olanda, care îi acuză că au încercat să pirateze sediul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) de la Haga, a indicat John Demers, ministru-adjunct al justiţiei responsabil pe probleme de securitate naţională.

Cei şapte agenţi sunt inculpaţi în lipsă de către SUA pentru că au piratat organisme sportive internaţionale, inclusiv Agenţia Mondială Antidoping (AMA) şi grupul american Westinghouse, care furnizează îndeosebi combustibil nuclear centralelor ucrainene. Ei sunt de asemenea urmăriţi penal pentru spălare de bani, utilizarea unei monede virtuale, fraudă bancară şi furt de identitate.

Operaţiunile constau în ''accesări sofisticate, continue şi neautorizate ale reţelelor informatice ale victimelor în scopul de a fura informaţii cu caracter privat sau sensibil'', a precizat Demers.

Trei din cei şapte ruşi urmăriţi în justiţie fac parte dintr-un grup de 12 responsabili inculpaţi în iulie de către procurorul special Robert Mueller pentru ingerinţă în alegerile prezidenţiale americane din 2016. Cele două dosare sunt diferite, dar se suprapun, a subliniat John Demers.

Aleksei Morenets, Oleg Sotnikov, Alexey Minin și Evgenii Serebriakov sunt cei 4 expulzați din Olanda, pe lângă aceștia autoritățile americane identificându-i și pe Ivan Yermakov, 32 de ani, Artem Malyshev, 30 de ani și Dmitri Badin, în vârstă de 27 de ani. Ultimii 3 au fost acuzați în iulie de Robert Mueller, consilierul special care investighează presupusa ingerință a Rusiei în funcția de președinte al SUA alegerile din 2016.

Laptopurile confiscate de serviciile de securitate din Olanda ar fi confirmat că bărbații au fost implicați în operațiuni cibernetice în Elveția, Malaezia și Brazilia. Fiecare dintre ei avea asupra lui câte 20.000 de dolari în momentul reținerii de către autorități.

Cei patru ofițeri de informații au intrat în Olanda prin aeroportul Schiphol din Amsterdam, folosind pașapoarte diplomatice. Ulterior, au închiriat o mașină pe care au lăsat-o în parcarea hotelului Marriott, adiacent birourilor OPCW.

Echipamentul din portbagajul mașinii a fost creat pentru a penetra rețele Wi-Fi și a intra în sistemul informatic al OPCW. Autoritățile au declarat că antena și echipamentele erau ascunse sub o haină de pe bancheta din spate a mașinii și că echipamentul era în funcțiune atunci când ofițerii de securitate din Olanda i-au reținut.

Scandalul intervine în timp ce Olanda, Australia, Marea Britanie, NATO şi Uniunea Europeană acuză de asemenea Moscova de atacuri cibernetice. Guvernul canadian a anunţat la rândul său joi că AMA, cu sediul la Montreal, a făcut obiectul unui atac cibernetic, în legătură cu care GRU este ''probabil puternic responsabil''

Serghei Ryabkov, ministrul adjunct de externe al Rusiei, a declarat că Moscova "va analiza" afirmațiile.

"Așa-numitul hacking rusesc și securitatea cibernetică în general au devenit mai nou un subiect foarte popular în anumite cercuri ostile țării noastre", a declarat Ryabkov agenției de știri Interfax.

"Foarte rar descoperirile serviciilor de informați sunt aduse în atenția publicului", admit oficiali olandezi, dar guvernul a făcut acest pas tocmai pentru a expune GRU și a împiedica orice posibile viitoare operațiuni similare.

Autoritățile elvețiene au confirmat că au participat la operațiuni împreună cu olandezii și cu britanicii.

Ambasadorul britanic în Olanda, Peter Wilson, a dezvăluit, de asemenea, detalii despre încercările Unității de hacking a GRU, cunoscută sub denumirea de Unitatea 26165, dar care e cunoscută în cercurile informatice sub diferite nume- Fancy Bear, APT28 și Sandworm.

Într-o declarație comună, premierul britanic Theresa May și omologul său olandez, Mark Rutte, au declarat că atacul cibernetic asupra OPCW "a demonstrat ignorarea de către GRU a valorilor și regulilor globale care ne păstrează în siguranță".

Procurorii americani au declarat încă din noiembrie 2014 că Westinghouse Electric Company, producător american care produce centrale nucleare, a fost vizată de atacuri informatice din Rusia. Dl Demers a refuzat să spună dacă atacurile asupra companiei au avut sau nu succes.

OPCW a declarat că "ia foarte serios securitatea sistemelor și rețelelor sale de informare", adăugând: "De la începutul anului 2018, organizația a observat o creștere a activităților cibernetice. Directorul general a informat statele membre ale OPCW cu privire la aceste activități, iar secretariatul tehnic al OPCW a întreprins măsurile necesare"

  • Handelsblatt: Planul împotriva haosului aerian

Pachetul de măsuri pe care Guvernul îl are în vedere pune accentul pe personalul de zbor și pe securitatea pasagerilor. Dar aplicarea măsurilor necesită timp.

Două falimente ale companiilor aeriene în două săptămâni, foarte multe întârzieri și anulări ale zborurilor. Industria aeronautică trece în aceste zile printr-o presiune enormă, iar întâlnirea programată pentru vineri între ministrul Transporturilor Andreas Scheuer (CSU) și conducerea principalelor companii aeriene ar putea aduce clarificări cu privire la măsurile care trebuie luate pentru a nu se instaura haosul.

Potrivit informațiilor Handelsblatt venite din cercurile guvernamentale, discuțiile vor viza creșterea personalului firmelor aeriene, dar și o îmbunătățire a modului în care sunt despăgubiți clienții care se confruntă cu anulări sau amânări ale zborurilor.

De asemenea, personalul de securitate va fi întărit. ”Se va discuta despre necesitatea creșterii controalele de frontieră. Despre necesitatea angajării mai mulți controlori de trafic aerian bine instruiți și flexibili”, au spus sursele pentru Handelsblatt.

Întâlnirea ar putea începe la ora 12, după care va urma o întâlnire cu presa. Ministrul transporturilor Scheuer, Armin Laschet (CDU), prim-ministrul Renaniei de Nord-Westfalia, primarul orasului Hamburg, Peter Tschentscher (SPD), Klaus-Dieter Scheurle, seful controlului traficului aerian din Germania, CEO-ul Lufthansa Carsten Spohr si Stefan Schulte , șeful operatorului aeroportuar Fraport vor detalia pachetul de măsuri asupra căruia se va conveni. Cel puțin asta e planul.

În mod oficial, nimeni nu dorește să comenteze conținutul declarației comune. Dar pentru jucătorii din industria aeriană e clar că singure companiile nu își pot rezolva problemele. Sunt probleme unde intervin politici publice sau decizii care sunt în mâinile autorităților, așa că trebuie să ne punem toți la masă.

O altă propunere a lui Scheuer va fi aceea de a putea utiliza controlorii de trafic aerian transfrontalieri. Până în prezent, controlorii au o licență pentru un anumit spațiu aerian și nu au competențe înafara granițelor naționale.

În viitor, utilizarea piloților ar trebui să se bazeze mai puțin pe un spațiu geografic bine definit, ci mai mult pe tehnologie. Gradul de automatizare al profesiei de controlor trebuie să crească. .

Problema e că aceste aspecte pot fi rezolvate numai la nivel european. Ceea ce ar putea lua mult timp.

De asemenea, tehnologia modernă va fi utilizată pentru "screening-ul" pasagerilor. Până acum s-au efectuat teste pilot, cum ar fi cele de pe aeroportul Köln-Bonn, unde au fost testate noi procese. Dar prelucrarea datelor durează prea mult. În alte țări ale UE - cum ar fi Țările de Jos - autoritățile sunt mult mai rapide și mai eficiente.

Dar Scheuer va anunța că va schimba regulamentul privind taxele de aeroport. Avioanele care întârzie mai ales cele de noapte, vor fi amendate.

Trebuie, de asemenea, să vedem cum facem cu bagajele al căror proprietar nu a apărut la îmbarcare. Le descărcăm din avion sau nu?

Costurile ridicate cu despăgubirile acordate pasagerilor au dus deja la falimentul unor mici companii aeriene, cum ar fi Small Planet GmbH din Germania. Va trebui să existe o discuție și pe această temă, spun oficialii germani.

  • Les Echos- Economia franceză va reporni din semestrul al doilea

După o creștere economică dezamăgitoare în primul semestru,economia Franței ar urma să revină la un ritm mai ridicat de creștere în a doua jumătate a anului. Într-o notă publicată joi, INSEE (Institutul Național de Statistică al Franței- n.n.) anticipează o creștere de 0,5% din PIB în al treilea trimestru și 0,4% în al patrulea trimestru. Această evoluție s-ar baza, spun statisticienii francezi, pe creșterea puterii de cumpărare a francezilor, amplificată de eliminarea contribuțiilor de sănătate și de șomaj pentru angajați și de schimbările survenite în zona fiscalității imobiliare. De asemenea, restartul economic ar mai putea avea la bază investițiile pe care firmele le au în vedere. Cumulat, pe întregul an 2018, economia ar putea avansa cu 1.6%, ceea ce dă speranțe Guvernului actual. Cu toate acestea, această performanță a PIB-ului francez nu va duce la o consistentă creare de locuri de muncă și, prin urmare, va fi insuficientă pentru a reduce rapid șomajul care încă afectează 8,9% din populația activă.

Alte titluri de pe prima pagină a Les Echos:

  • Rezerva Federală inflamează dobânzile și întărește dolarul

Piața obligațiunilor a cunoscut două zile de creștere, evoluția randamentelor americane trăgând după ele creșteri pe mai toate piețele. Dolarul a înregistrat cea de-a șasea creștere față de celelalte monede, trecând (fie și temporar) pragul psihologic de 1,15 dolari pentru un euro.

Rata de dobândă la titlurile de stat la 10 ani a crescut la 3.18%, indicele Dow Jones a urcat cu 0.2% (spre un nivel record), iar dolarul s-a consolidat raportat la moneda unică europeană (referința BCE). În discursul de la Boston Președintele FED (dl. J. Powell) a apreciat momentul

economic favorabil (rata șomajului la minimele istorice și inflație apropiată de ținta băncii centrale) și a semnalat continuarea graduală a ciclului monetar pe termen scurt.

  • Asigurări: tarifele vor crește în 2019:  între 1 și 2% pe segmentul asigurărilor auto și cu până la 5% a celor de locuințe

Chiar dacă niciun asigurător nu a comunicat nimic despre evoluția prețurilor în cazul asigurărilor auto sau al celor pentru locuințe, mai multe companii de consultanță intervievate de ziariștii de la Les Echos spun că tendința este clar ascendentă. Conform cifrelor prezentate, creșterile vor varia în medie între 1 și 2%pentru asigurarea auto și de până la 5% în cazul locuințelor.

​Asigurătorii au întotdeauna argumente pentru a crește prețurile, spun consultanții. Ei invocă intensitatea cu care au loc dezastrele naturale, acestea producând pagube tot mai mari în ultimii ani. Un alt element care poate duce la creșterea prețurilor în domeniul asigurărilor auto este costul în creștere al reparațiilor auto, lucru valabil și în cazul locuințelor, unde materialele de construcții s-au scumpit la rândul lor.

  • LE FIGARO: Washingtonul se pregăteşte să înăsprească şi mai mult tonul faţă de Beijing

Vicepreşedintele american Mike Pence ar urma să-și înmulţească acuzaţiile împotriva Chinei, pe plan comercial, dar şi militar, în plin război comercial

În vreme ce tensiunile între Washington şi Beijing nu încetează să crească, atât pe plan comercial, cât şi militar, Statele Unite se pregătesc să înăsprească şi mai mult tonul. Vicepreşedintele american urmează să rostească joi la Washington un discurs în care îşi va înmulţi atacurile în toate direcţiile împotriva Chinei, potrivit extraselor obţinute în avans de agenţia Reuters.

Mike Pence va critica în mod special gigantul asiatic pentru un grav incident care s-a produs în weekendul trecut în Marea Chinei de Sud. O navă de război chineză s-a apropiat "periculos" - la mai puţin de 41 de metri - de un distrugător american în apele aflate în dispută, a protestat un oficial al UA Navy. Nava americană, care a fost somată să "părăsească zona", a fost constrânsă "să facă manevre ca să evite o coliziune", a precizat acest comandant.

China a rugat Statele Unite să înceteze cu "provocările". Dar, "în ciuda acestei hărţuiri imprudente, marina americană va continua să navigheze şi să opereze acolo unde dreptul internaţional o permite şi unde interesele noastre naţionale o cer", va răspunde Mike Pence joi, la think-tankul Hudson Institute. "Nu vom fi intimidaţi. Nu ne vom retrage", va adăuga el. Distrugătorul USS Decatur efectua ceea ce Statele Unite numesc "operaţiune pentru libertatea de navigaţie", când a trecut la mai puţin de 12 mile marine de recifele arhipelagului Spratleys. Aceste insuliţe sunt revendicate de Beijing, care construieşte acolo infractructuri militare, dar şi de Filipine şi de Vietnam.

Reproşurile nu se opresc aici. Săptămâna trecută, la sediul Naţiunilor Unite, Donald Trump a acuzat China că încearcă "să se amestece" în alegerile americane de la jumătatea mandatului programate pe 6 noiembrie, drept represalii la noile taxe vamale americane impuse unor importuri chinezeşti în valoare de 250 de miliarde de dolari pe an. Mike Pence intenţionează să pluseze afirmând că tentativele ruseşti de a influenţa prezidenţialele americane din 2016 par "palide" faţă de ce face acum China.

Răspunsul chinez se anunţă virulent

Vicepreşedintele va aborda şi un alt subiect sensibil, Taiwanul, după ce Washingtonul a autorizat luna trecută o nouă vânzare de arme către Taipei. Insula duce, de facto, o politică independentă, dar China consideră că ea face parte integrantă din teritoriul ei. Mike Pence ar urma să declare că Statele Unite vor respecta politica "unei singure Chine", dar că alegerea democraţiei făcută de Taiwan "arată o cale mai bună" tuturor chinezilor. El ar urma de asemenea să denunţe presiunile chinezeşti exercitate asupra aliaţilor diplomatici ai insulei pentru ca ei să rupă relaţiile cu Taipeiul şi să stabilească relaţii cu Beijingul. Din luna mai, Republica Dominicană, Burkina Faso şi El Salvador au trecut astfel în cealaltă tabără.

Reacţia Beijingului riscă să fie virulentă. Ministrul chinez al afacerilor externe a cerut recent Statelor Unite "să oprească aceste critici nesfârşite şi defăimarea Chinei" şi a denunţat vorbe şi acţiuni care "fac rău" relaţiei bilaterale. Săptămâna trecută, secretarul american al apărării a fost constrâns să anuleze o vizită programată în China. El trebuie să se întâlnească luna aceasta cu omologul său, Wei Fenghe, pentru discuţii pe tema securităţii, dar acesta din urmă nu s-a arătat disponibil. Tensiunile nu par a fi pe cale să se liniştească (RADOR).

  • LE SOIR: Summitul Brexit: Theresa May, invitată la o cină decisivă cu Cei 27

Premierul britanic Theresa May a fost invitată să vorbească în fața omologilor săi din UE înainte de o cină decisivă cu Cei 27, care va avea loc miercuri, 17 octombrie, şi este dedicată progresului discuțiilor pentru Brexit, au declarat miercuri surse concordante.

Aceste discuții între șefii de stat asupra Brexitului ar fi trebuit inițial să aibă loc a doua zi, joi, 18 octombrie, la un summit numit "momentul adevărului" de către președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Dar, în cele din urmă, Consiliul a preferat să rezerve ziua de joi unui summit "obişnuit" dedicat chestiunilor legate de migrație și securitate și a anunțat pentru miercuri această cină-surpriză pe tema Brexit. "Este o chestiune de agendă: programul de joi este prea încărcat", a spus o sursă diplomatică. "Prin mutarea discuției cu o zi înainte și cu posibilitatea ca d-na May să intervină, avem posibilitatea de a continua discuția pe timp de noapte, dacă este necesar, lucru care nu ar fi fost posibil joi", a adăugat această sursă.

O sursă europeană a confirmat că d-na May a fost "invitată să se adreseze Celor 27 de ani înainte de cină, dacă dorește", dar intervenția ei nu a fost încă confirmată.

În timpul unei precedente întâlniri a liderilor UE de la Salzburg, Austria, pe 20 septembrie, Donald Tusk a declarat că a sperat "la progrese maxime în negocierile pentru Brexit" la summitul din octombrie.

"Apoi, vom decide dacă sunt întrunite condițiile pentru un summit extraordinar în noiembrie", adăugase el.

Theresa May a părăsit summitul de la Salzburg furioasă după ce şi-a văzut propunerea pentru o relație economică viitoare cu UE respinsă de dl Tusk.

Miercuri, ea a făcut apel la unitatea partidului său pentru a reuși în negocieri, la încheierea congresului conservatorilor, afişându-se optimistă.

Europenii și britanicii speră să ajungă la un acord până în noiembrie privind modalitățile de ieşire a Regatului Unit din UE, programată pentru 29 martie 2019, precum și o declarație care stabilește cadrul pentru viitoarea lor relație. Pe lângă relația viitoare, discuțiile continuă să se împiedice de soarta graniței irlandeze (RADOR)

  • POLITIKA: Preşedintele Serbiei a declarat încetarea stării de alertă maximă a Armatei Serbiei

"Preşedintele Serbiei, comandant suprem al Armatei Serbiei, Aleksandar Vucic, în conformitate cu atribuţiile sale conferite de Legea Apărării, a ordonat ministrului apărării, Aleksandar Vulin, şi şefului de Stat Major al Armatei Serbiei, general-locotenent, Milan Mojsilovic, dezangajarea forţelor de intervenţie rapidă" - a comunicat Ministerul sârb al Apărării.

"Armata Serbiei în colaborare cu celelalte structuri de securitate, în conformitate cu ordinul comandantului suprem, monitorizează în continuare cu atenţie situaţia de securitate şi este pregătită în orice moment să apere ţara şi cetăţenii săi, indiferent unde trăiesc" - se menţionează în comunicat.

La 29 septembrie, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a instituit stare de alertă maximă a Armatei Serbiei, după ce zeci de angajaţi ai trupelor speciale kosovare, au pătruns în nordul Kosovo şi au ocupat poziţii în apropiere de lacul Gazivode (RADOR)

Alte știri, dar pe scurt:

  • În Iran, „liderul suprem, Ayatollahul Ali Khamenei, îşi avertizează poporul că din cauza presiunilor Americii, vor veni vremuri grele”, relatează cotidianul iranian „Tehran Times”. Dar, după cum aflăm din ziarul „The Times of Israel”, el ameninţă „să pălmuiască America”.
  •  România rămâne şi ea în atenţia presei străne din cauza referendumului care se apropie. Ziarul britanic „Financial Times” consideră că referendumul înseamnă mai mult decât s-ar părea la prima vedere”(link) şi că, „oricare ar fi rezultatul votului de la sfârşitul acestei săptămâni, se pare că România se va afla într-o situaţie stânjenitoare tocmai când ţara se pregăteşte să preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene”. Un alt ziar britanic, „Daily Express” pomeneşte chiar şi despre un „Roexit”, citând un fost agent (link) SRI.
  • Dar iată şi impresii din alte ziare: „România: referendum într-o atmosferă nocivă”, titrează cotidianul francez „La Croix(link). Belgianul „Le Soir” titrează: „Prin referendum, România se leagă de valorile familiei”. Iar ziarul spaniol „La Vanguardia”, conchide: „România va decide prin referendum ce înseamnă o familie”.