Les Echos: Rata sărăciei a rămas stabilă la 14% din populația Franței, adică aproximativ 8,8 milioane de persoane. ● Inflația din Venezuela a atins 340.000% ● Handelsblatt: Microsoft- reîntoarcerea ● Le Figaro: Lipsa medicilor lovește acum și orașele ● Brexit: "Probleme mari" rămân de rezolvat pentru Londra ● Financial Times: Demisia lui Nikki Haley deschide calea pentru "America First" ● Angliei transmite un avertisment ferm privind soarta instrumentelor derivate ● THE GUARDIAN: Dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi se înscrie într-un nou şablon brutal ● La Stampa: FMI: "Italia este în pericol, guvernul trebuie să respectele normele UE". Lectură plăcută!

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Les Echos: Rata sărăciei a rămas stabilă la 14% din populația Franței, adică aproximativ 8,8 milioane de persoane

Rata sărăciei a rămas stabilă la nivelul de 14% din populația Franței, adică aproximativ 8,8 milioane de persoane, a declarat marți INSEE (Institutul Național de Statistică francez- n.n.).

Informațiile sunt surprinzătoare, deoarece PIB-ul a crescut anul trecut cu 2,3%, o creștere pe care Franța nu o mai văzuse încă din 2007, adică înainte de criză. Mai ales că economia a creat anul trecut 345.000 de locuri de muncă, iar șomajul pe termen lung a scăzut. 37% dintre șomeri sunt considerați săraci, chiar dacă salariul mediu pe cap de locuitor a crescut cu 1,7% în sectorul privat și 2,2% în sectorul public.

Creșterea bogăției produse la nivel național nu e însă suficientă pentru a reduce rata sărăciei? Răspunsul este puțin mai complicat.

Rata sărăciei este calculată ca proporție a populației a cărei standard de viață este sub 60% din nivelul mediu de trai. Deci este o sărăcie relativă și asta e un lucru important. În 2016, o persoană era considerată săracă dacă trăia cu mai puțin de 1.026 de euro pe lună. Pentru anul 2017, INSEE încă nu a calculat exact pragul sărăciei, dar cifra ar trebui să fie mai mare.

Însă INSEE notează că "efectul redistributiv al transferurilor sociale si fiscale s-a diminuat putin în 2017". Dar au existat și măsuri care au ajutat la susținerea nivelului de trai al francezilor. Acesta este cazul reducerii excepționale a impozitului pe venit decisă de François Hollande, de care au beneficiat în principal gospodăriile cu nivel de trai mediu și scăzut.

Nivelul de trai a crescut anul trecut, iar pragul sărăciei, calculat proporțional cu acest nivel mediu a crescut și el. E drept că, odată cu acest fapt, numărul persoanelor care trăiesc sub acest nivel a crescut după transferurile bănești, anulând în același timp efectul pozitiv al creării de locuri de muncă.

  • Inflația din Venezuela a atins 340.000%

Un raport al Parlamentului venezuelean, la care fac referire corespondenţi ai presei străine aflați la Caracas, relevă în mod deosebit creșterea explozivă a prețurilor, aceasta depășind pragul de 340.000% în septembrie (în ritm anual).

Raportat la creșterile consecutive înregistrate în fiecare lună a anului, proiecția pentru decembrie ajunge la 1.030.281%. Este o rată de creștere a inflației ce corespunde previziunilor Fondului Monetar Internațional conform cărora, la finele acestui an, hiperinflația în Venezuela poate depăși 1.000.000%.

4% creștere zilnică a inflației

În luna august, președintele socialist Nicolas Maduro a lansat un plan de relansare în fața gravei crize economice cu care se confruntă țara. El prevede în special o creștere a salariului minim – multiplicat cu 30 -, o devalorizare cu 96% a monedei naționale, bolivarul, o mărire a TVA și o creștere a prețului la benzină. Rezultatul: inflația nu a fost învinsă, ajungând, potrivit raportului parlamentar mai sus menționat, la o rată de creștere zilnică de 4%. Creșterea costului vieții în doar o singură zi în Venezuela o depășește pe cea înregistrată în Columbia vecină în ultimele 12 luni (3,23%). Probabil cu scopul de a nu provoca tensiuni, Banca centrală a acestei țări nu mai publică evoluția datelor economice ale țării din februarie 2016. Economiști locali atribuie actualul cost al vieții extrem de ridicat tipăririi necontrolate de bancnote, ceea ce are un efect grav pentru o țară aflată în recesiune începând din 2014, în principal ca urmare a scăderii prețului la petrol, dar și a reducerii extracției de țiței. Situație dramatică, comentează experți economici latino-americani, pentru o țară în care petrolul asigură 96% din venituri.

  • Handelsblatt: Microsoft- reîntoarcerea

Cel mai important codidian de business din Germania deschide ediția pe print de miercuri cu un articol despre digitalizarea energiei. E un interviu cu directorii de vânzări ai EON și Microsoft , companii care tocmai au încheiat un parteneriat interesant. Microsoft s-a întors!, scrie Handelsblatt. De ani de zile, fostul precursor al companiilor IT din America părea că a rămas în urma concurenței. În tăcere însă, compania din Seattle a ajuns la o valoare de peste 850 de miliarde de dolari pe bursă - depășind companii ca Alphabet.

În timp ce Google sau Amazon se extind agresiv pe noi piețe, Microsoft urmărește o strategie diferită: "Ceea ce este important pentru noi este să fim parteneri ai companiilor, nu concurenți", spune Jean-Philippe Courtois, directorul de vânzări al Microsoft în interviu. Intrăm pe piața energiei, vrem să fim activi pe piața auto și în cea pharma., mai spune acesta.

Recent, Microsoft a dezvoltat un nou sistem de management al energiei cu Eon. Dar și BMW sau Volkswagen, Shell și Walmart sunt printre partenerii pe care Microsoft îi cultivă asiduu. .

Directorii de vânzări Microsoft și Eon, Jean-Philippe Courtois și Karsten Wildberger, văd un potențial deosebit în digitizarea pieței energiei și doresc să cucerească această piață.

Cele două companii au dezvoltat un sistem de gestionare a energiei - o soluție software concepută pentru a asigura controlul tuturor sistemelor care consumă sau produc energie electrică într-o casă: de la încălzire, aer condiționat și mașină de spălat până la acoperișul solar și încărcătorul mașinii electrice.

Rep: Domnule Courtois, dl Wildberger, casa Dvs este una inteligentă ?

Wildberger: locuiesc într-o casă veche de 140 de ani. E destul de inteligentă pentru vârsta ei, ca să zic așa. Am câteva camere în care temperatura și lumina sunt controlate de un smartphone. Stochez în cloud filmele, muzica și biblioteca și asta de ani de zile. Acum voi instala cu siguranță noul nostru sistem energetic.

Courtois: Am senzori în locuință prin care reglez temperatura, de exemplu. Și controlez din smartphone filmele la care ne uităm cu familia. Dar nu aveam încă un sistem complet de gestionare a energiei.

Rep: De ce e nevoie acum de această schimbare?

Courtois: Sunt câteva elemente care fac posibilă acum această schimbare. În primul rând, consumatorii sunt din ce în ce mai deschiși produselor digitale. În al doilea rând, există aceste progrese tehnologice, cum ar fi cloudul sau Internetul lucrurilor. Suntem convinși că acum a venit momentul.

Rep: Și cum va fi casa viitorului?

Wildberger: casa inteligentă este un termen larg și implică multe domenii ale vieții. Oferim ceea ce știm să facem cel mai bine: un sistem de management al energiei. Cu el, clientul poate controla din telefon de exemplu toate dispozitivele care consumă sau care produc energie, de la sistemul de încălzire la sistemul solar de pe acoperiș . Desigur, mașina electrică poate fi integrată în sistem. Cred că dacă cineva construiește o casă, un astfel de control centralizat va fi ceva normal în viitor, așa cum astăzi este de exemplu centrala termică dintr-un apartament.

Firma de cercetare de piață IDC estimează că, până în 2021, cel puțin jumătate din valoarea adăugată globală va veni din zona digitală, iar până în 2020, 60% din companii vor implementa o strategie de convertire către digitalizare.

Rep:Industria energetică se află în și ea într-un proces de transformare. Cât de importantă este digitizarea?

Wildberger: Tehnologia este esențială. Generarea de energie devine tot mai ”verde” și, în același timp, tot mai multe dispozitive sunt operate electric. Acest lucru devine din ce în ce mai greu de gestionat. Electricitatea este produsă din ce în ce mai mult de gospodăriile private și introdusă în rețea - iar producția de energie electrică cu ajutorul energiei regenerabile depinde în mare măsură de schimbările climatice. Pentru a organiza mai bine acest sistem volatil, avem nevoie de digitizare. În același timp, vor exista întotdeauna noi posibilități pentru a utiliza energia. Gândiți-vă numai la acumulatorii bateriilor sau la mașinile electrice. Le vom face atât de inteligente încât proprietarii lor vor putea participa la piața energiei electrice.

Courtois: Transformarea digitală transformă fiecare industrie. Luați de exemplu, industria financiară: în fiecare săptămână auzim de bănci sau de asiguratori care mai implementează câte o soluție digitală. Nu mai vorbim de comerț. Acum câteva luni Microsoft a anunțat un parteneriat important cu Walmart. Pe scurt, ajutăm companiile din toate industriile să-și transforme businessul.afacerea.

Wildberger: Vom lansa produsul nostru anul viitor în Germania și în Regatul Unit. Nu pot să vă dau prea multe detalii, lucrăm intens la acest proiect.

  • Le Figaro: Lipsa medicilor lovește acum și orașele

Peste 11.300 de localități sunt deșerturi din punct de vedere medical, potrivit unei hărți redactată de ziariștii de la „Le Figaro“, pe baza datelor furnizate de Ministerul Sănătății. Generaliști tot mai puțini și tot mai bătrâni - jumătate având mai mult de 60 de ani, inclusiv în zonele cu o populație densă- , iar o îmbunătățire a acestei situații nu se întrezărește înainte de 2025. Aceasta este din păcate situația. Aproape 20% din populația franceză locuiește într-un deșert medical, potrivit hărții elaborate de Le Figaro potrivit datelor Direcțiiei de Cercetare, Studii, Evaluare și Statistică din cadrul Ministerului Sănătății.

Până când noile generații de medici vor umple aceste goluri, autoritățile caută soluții . În 18 septembrie, Președintele a subliniat în prezentarea strategiei de transformare a sistemului de sănătate: „Aceste deșerturi medicale sunt în mediul rural, la periferiile apropiate de zonele urbane, dar cel mai des întâlnite sunt fie în cele mai dificile cartiere, fie în zonele pronunțat rurale”.

Le Figaro a vrut să privească mai atent situația invocată de Emmanuel Macron, iar harta pe care o publicăm este impresionantă. Conform calculelor noastre, 11.329 de comune sunt astăzi deșerturi medicale (aproximativ o comună din trei). Această hartă este disponibilă în format de înaltă definiție pe site-ul Figaro.fr (link) unde se poate căuta și situația propriei municipalități prin intermediul codului poștal.

Numărul de medici generaliști este în scădere în fiecare an, începând din 2010. În cazul în care legislația nu se modifică, „acest declin este de așteptat să continue până în 2025”, scriu analiștii Departamentului de cercetare al Min. Sănătății. În plus, aproape jumătate (47%) dintre medicii înregistrați la Colegiul Medicilor în 2017 au cel puțin 60 de ani, față de acum 10 ani, când doar un sfert dintre medici aveau peste 60 ani. 12- 13.000 dintre ei s-au pensionat dar continuă să profeseze, legea permițând acest lucru, declară pentru Le Figaro Dr. Patrick Bouet, Președinte Consiliul Național al Medicilor (Cnom).

Rămâne să atragem medici tineri în zone defavorizate. În acest scop, ministrul se ocupă de găsirea diferitelor soluții care nu ar trebui să întârzie.

Alte titluri din Le Figaro:

  • Brexit: "Probleme mari" rămân de rezolvat pentru Londra

Guvernul britanic a avertizat că în negocierile cu Bruxelles-ul privind ieșirea din Uniunea Europeană, programată pentru 29 martie 2019, rămân încă de rezolvat "mari probleme". "Noi am spus întotdeauna că lucrăm din greu pentru a ajunge la un acord în această toamnă și asta continuă", a declarat un purtător de cuvânt al Theresei May la o conferinţă de presă obișnuită. "Există încă mari probleme care trebuie soluționate și, după cum a spus primul-ministru, acest lucru necesită acțiuni din partea Uniunii Europene", a adăugat el.

Discuții tehnice vor avea loc săptămâna aceasta la Bruxelles, în prezenţa unor reprezentanți ai ambelor părți, dar ministrul pentru Brexit, Dominic Raab, nu a prevăzut efectuarea acestei călătorii, a spus el. "Există o diferență între optimismul manifestat de unii în ceea ce privește încheierea unui acord și încheierea efectivă a unui acord care să includă atât acordul de retragere, cât și cadrul viitorului relații dintre Regatul Unit şi UE", a spus el.

Ministrul de Externe al Irlandei, Simon Coveney, a declarat duminică că textul acordului de retragere este "gata în proporţie de 90%", deși problema frontierei irlandeze rămâne un obstacol. Acordul final privind Brexit-ul va include acordul de retragere și o declarație politică privind viitorul parteneriat economic și în materie de securitate. Acordul de retragere se referă la drepturile cetățenilor europeni și la reglementarea financiară a divorțului, precum și la problema Irlandei.

Londra și Bruxelles-ul au convenit să mențină granița deschisă între Irlanda de Nord britanică și Republica Irlanda, care va rămâne în UE după Brexit, dar nu sunt de acord cu privire la modul în care trebuie să se procedeze. Londra respinge propunerea Bruxelles-ului de a menține regulamentul în Irlanda de Nord aliniat la cel al UE, dar nu a prezentat încă o alternativă, promiţând că aceasta va fi publicată "în curând". Liderii europeni au cerut progrese concrete în vederea obținerii unui acord la summitul de la Bruxelles din 18 octombrie. (RADOR)

  • Financial Times: Demisia lui Nikki Haley deschide calea pentru "America First"

Nu poate fi o coincidență. Doamna Haley a fost cea care anunțat un nou val de sancțiuni din partea SUA împotriva Rusiei pentru că îl sprijină pe Bashar al-Assad în Siria. O oră mai târziu ea a fost contrazisă de un oficial al Casei Albe, care a spus despre Haley că a fost "temporar confuză". Doamna Haley a reacționat imediat: "Cu tot respectul, nu am fost deloc confuză!”. Cu siguranță însă, nici dl Bolton nu a fost deloc confuz. Ca unul dintre sforarii din spatele scenei, dl Bolton apare rar în public. Dar el știe mai bine ca nimeni altul să miște lucrurile în direcții care îi convin lui Trump.

Doamna Haley este cea mai mare victimă de până acum a abilităților de care dispune domnul Bolton. Și e puțin probabil să fie ultima victimă.

Deși a fost loială agendei domnului Trump, decalajul dintre ceea ce spunea ea și ceea ce crede domnul Trump a devenit tot mai mare. Diplomații străini spun că d-na Haley a provocat o "disonanță cognitivă". Când domnul Trump își critica mai des aliații decât adversarii, doamna Haley încerca să atenueze îngrijorările partenerilor occidentali ai Americii. Lucru tot mai dificil de când domnul Bolton a intrat în echipa d-lui Trump.

În cele din urmă, Nikki Haley a demisionat din funcția de ambasador american la ONU.

Discursul dlui Trump la Adunarea Generală a ONU de luna trecută a fost reținut pentru râsetele care au urmat după ce s-a lăudat singur că a realizat mai mult decât orice președinte american din istoria Americii. Dincolo de râsete, aliații erau și mai îngrijorați de restul conținutului mesajului său. Dl Trump a criticat apăsat Germania și nu a făcut nicio referire la Rusia. Câteva zile mai târziu, doamna Merkel a criticat atitudinea extrem de periculoasă a domnului Trump față de ONU.

Ce se întâmplă acum? Disprețul domnului Bolton față de ONU este de neegalat printre figurile publice. Doamna Haley a încercat să urmeze agenda domnului Bolton în cele șase luni de când traiectoriile lor profesionale s-au întâlnit. A scos SUA din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și din Unesco. Ea și-a redus bugetul cu aproape 10%.

Doar că domnul Bolton dorește să meargă mult mai departe. Într-un discurs de luna trecută, el a atacat Curtea Penală Internațională de la Haga, spunând că e "nelegitimă" și a amenințat cu "orice mijloc necesar" pentru a proteja soldații americani de jurisdicția CPI.

Nikki Haley s-a deplasat marţi la Casa Albă, unde i-a prezentat demisia sa preşedintelui Donald Trump. Liderul SUA a acceptat demisia. Ea evocase posibilitatea demisiei săptămâna trecută, în cursul altei întrevederi cu Donald Trump.

Nikki Haley a demisionat în contextul în care în septembrie a dezvăluit că are disensiuni cu Donald Trump. "Nu sunt de acord cu preşedintele în toate privinţele. Când există dezacorduri, există moduri corecte şi moduri incorecte de a le aborda. Eu pun mâna pe telefon şi îl sun pentru a ne întâlni", explica Nikki Haley, exprimând nemulţumire că alţi oficiali optează pentru criticarea preşedintelui în mod anonim.

Ea a dat asigurări marţi că nu intenţionează să candideze pentru preşedinţia SUA în anul 2020, subliniind că îl susţine pe preşedintele Donald Trump.

"Pentru toţi cei care intenţionează să mă întrebe despre anul 2020, nu, nu candidez în 2020. Vă pot promite că voi face în continuare campanie pentru acest preşedinte. Aştept să îl susţin pe preşedinte la următoarele alegeri", a declarat Haley.

Alte titluri din FT:

  • Banca Angliei transmite un avertisment ferm privind soarta instrumentelor derivate care vor ajunge la scadență după Brexit

Banca Angliei și-a exprimat cel mai ferm avertisment privind soarta instrumentelor derivate care vor ajunge la scadență după Brexit, valoarea acestora- 41 de trilioane de lire sterline- devenind o vulnerabilitate uriașă la adresa stabilității economiei europene, dacă autoritățile de reglementare nu rezolvă urgent această problemă.

Oficialii BoE au declarat, marți, că reprezentanții caselor de compensare ar trebui să discute cu băncile europene să regleze aspectele care țin de conformitate cu legislația europeană. Pentru că, în final, băncile din UE ar suporta costurile, a avertizat BoE în raportul trimestrial privind riscurile la adresa stabilității financiare.

BoE estimează că firmele cu sediul în UE dețin contracte derivate de tip over-the-counter cu o valoare noțională de £ 69 de trilioane la casele de compensare din Regatul Unit.

(N.red: Piata OTC (over-the-counter) este o piata descentralizată, spre deosebire de o bursă, unde dealerii aflați în zone geografice diferite sunt conectați prin telefoane si computere. Aceasta piata este dedicata instrumentelor financiare care nu sunt listate pe o bursa de actiuni sau instrumente derivate. Conform unui raport al Bancii Internationale a Reglementelor (BIS) pe o piata OTC nu exista centralizarea ordinelor si nici a decontarii care este indispensabila pentru o piata bursiera. Tranzactiile sunt bilaterale, toti termenii pot fi negociabili iar preturile tranzactiilor OTC nu sunt publice.)

O mare parte din cele 69 de trilioane de lire sterline - mai exact 41 de trilioane - va ajunge la maturitate imediat după martie 2019, când Marea Britanie urmează să părăsească UE.

Apelul BoE a fost dublat și de cel al Asociației Internațională de Swap și Derivate, care se ocupă de această industrie. Grupul a cerut UE să pregătească cadrul legislativ pentru a se evita un impas costisitor.

Avertizările vin ca urmare a negocierilor de pe ambele maluri ale Canalului, care sugerează că Marea Britanie ar putea părăsi UE fără niciun acord și fără o perioadă de tranziție.

BoE a avertizat în mod constant în ultimul an despre faptul că Brexit induce o incertitudine juridică privind soarta unor cantități mari de contracte financiare, de la polițe de asigurare la instrumente derivate. Dar, deși Bruxelles-ul a contestat în bună parte analiza BoE, a admis totuși că piața instrumentelor derivate reprezintă un risc potențial pentru stabilitatea financiară. Comisia nu a dezvăluit încă măsurile de urgență pe termen scurt pe care le pregătește în vederea prevenirii potențialelor probleme.

Guvernul britanic a declarat că va autoriza casele de compensare europene și va acorda permisiuni temporare care să permită companiilor financiare să-și continue activitatea. Însă, niciun anunț similar nu a venit din partea UE, deși majoritatea businessului european cu instrumente derivate se desfășoară la Londra.

Organismele de reglementare, cum ar fi Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe, au declarat că vor încheia o serie de memorandumuri de înțelegere cu autoritățile britanice de reglementare, dar negocierile se lasă încă așteptate.

  •   THE GUARDIAN: Dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi se înscrie într-un nou şablon brutal

Sub domnia lui Mohammed bin Salman, Arabia Saudită a devenit un stat cu toleranţă zero chiar şi pentru disidenţa ponderată

Dispariţia jurnalistului saudit Jamal Khashoggi a dat naştere unor speculaţii cum că el ar fi fost răpit sau ucis de Riad drept pedeapsă pentru că a criticat politica guvernului, în articolele pe care le-a scris pentru ziare occidentale. A trecut o săptămână de când el a fost văzut ultima dată când intra în consulatul din Istanbul, iar saudiţii continuă să nege că ar şti unde se află el.

Deşi încă nu este clar ce anume s-a petrecut cu Khashoggi, cazul sinistru este grăitor pentru că reflectă atitudinea guvernului saudit faţă de cei pe care îi consideră disidenţi, precum şi modul de gestionare a speculaţiilor internaţionale despre afacerile sale interne. Ambele sunt în concordanţă cu noua imagine asertivă destinată consumului internaţional şi celui intern saudit.

Evoluţiile din ultimul an din regatul saudit se înscriu într-un şablon clar. De la ascensiunea lui Mohammed bin Salman în poziţia de prinţ moştenitor şi conducător de facto, Arabia Saudită a intrat într-o perioadă în care disidenţa internă - indiferent cine s-ar afla în spatele ei - este tratată cu brutalitate. Anul trecut, lumea a fost stupefiată de măsurile fără precedent luate de autorităţi de a reţine mai mulţi membri ai familiei regale în hotelul Ritz-Carlton din Riad sub acuzaţii de corupţie. Mesajul intenţionat era că nici măcar legăturile de rudenie nu-l vor împiedica pe bin Salman să-şi realizeze viziunea sa politică şi socioeconomică. Dacă poate fi atât de dur cu rudele lui, continuă teoria, atunci niciun saudit care calcă strâmb nu va fi în siguranţă.

În acest cadru, statul saudit s-a auto-zugrăvit ca fiind singurul orchestrator legitim al schimbării care are loc în ţară. Se spune că iniţiativele de modernizare, de felul autorizării şofatului pentru femei, ar proveni mai degrabă de la vârf, nefiind un răspuns la deceniile de activism de la bază. Unele din femeile activiste implicate în această luptă au fost arestate şi închise în ultimele luni, pentru a semnala că statul nu se înclină presiunilor interne.

La fel stau lucrurile în cazul criticilor internaţionale. În momentul în care Canada şi-a exprimat preocuparea faţă de tratamentul aplicat de Arabia Saudită acelor activişti, răspunsul Riadului a fost că aceasta constituie un atac la adresa suveranităţii regatului.

În luna noiembrie a anului trecut, când au circulat zvonuri potrivit cărora premierul libanez Saad Hariri era reţinut la Riad împotriva voinţei sale, autorităţile saudite au rezistat presiunilor exercitate pentru a răspunde rapid sau a da asigurări despre starea lui. În mod similar, ei nu se grăbesc să răspundă solicitărilor lumii din afară de informaţii despre Khashoggi.

Fiind unul din criticii cei mai moderaţi ai guvernului saudit, Khashoggi nu se înscrie în modelul clasic al inamicului statului. Dispariţia lui a adus chiar reacţii din partea unor jurnalişti care lucrează pentru canale media pro-saudite din regiune, care şi-au exprimat preocuparea faţă de acest caz şi au spus că speră că el este încă în viaţa.

Alarma lor arată cât de amplu este resimţită represiunea. Oricare ar fi soarta lui Khashoggi, noua abordare a toleranţei zero faţă de disidenţă aplicată de Arabia Saudită este transmisă sus şi tare.(RADOR)

  •   La Stampa: FMI: "Italia este în pericol, guvernul trebuie să respectele normele UE"

“Acum, avem nevoie de un dialog constructiv. Aş dori să-mi exprim acordul în legătură cu ceea ce a spus preşedintele Camerei privind necesitatea de a domoli tonul vocii" cu Europa, a declarat ministrul economiei, Giovanni Tria în cadrul şedinţei comitetului bugetar pentru actualizarea documentului DEF, document care prevede un deficit de 2,4% şi estimează o creştere a PIB-ului pe care analiştii independenţi o consideră mult prea optimistă. Iar în timp ce ministrul îşi explică ideile, apărând prima manevră a guvernului de coaliţie - Liga Nordului şi M5S -, spread-ul dintre obligaţiunile de stat italiene şi cele germane ajunge la cota de 310 puncte.

Previziunile

Între timp, în timpul nopţii, FMI şi-a revizuit în jos estimările, comparativ cu cele din luna aprilie: PIB-ul va creşte cu 1,2% în 2018, după creşterea de 1,5% din 2017. Previziunile rezultă a fi neschimbate comparativ cu actualizarea din iulie, dar dacă sunt comparate cu raportul din aprilie, se observă o diferenţă de 0,3 puncte procentuale pentru anul acesta şi de 0,1 puncte pentru cel viitor.

Revenind la documentul FMI, există reforme care potrivit FMI pot dăuna Italiei, mai ales cele privind pensiile şi munca. Veşti bune în schimb în ceea ce priveşte şomajul, în scădere de la rata de 11,3% din 2017 la 10,8% în acest an în Italia, în timp ce estimarea pentru 2019 este de 10,5%.

În timpul audierii, ministrul şi-a citit raportul, rezumând cele mai importante puncte ale notei de actualizare a DEF-ului, primind la final aplauze din partea deputaţilor şi senatorilor. În cele două ore şi jumătate ale şedinţei, Tria a insista cel mai mult asupra celor două teme importante pentru Liga Nordului şi Mişcarea 5 Stele: venitul minim şi Legea Fornero. “Venitul are dublul scop de a asigura mobilitatea forței de muncă și o bază pentru cei aflaţi în nevoie, eliminându-se astfel zone de sărăcie care sunt inacceptabile în cea de-a şaptea cea mai industrializată țară din lume”, un instrument necesar şi pentru evitarea sentimentelor anti-UE, explică ministrul.

“În ceea ce priveşte sistemul de pensii este necesară o intervenţie pentru a sprijini procesul de inovare şi pentru a permite accelerarea procesului de turn-over, dând spaţiu noilor generaţii” a adăugat Tria, precizând că se va trata pentru o “redefinire temporară a condiţiilor de pensionare”. În timpul serii este aşteptată audierea Biroului Parlamentar pentru Buget, un organism independent care evaluează bugetele de stat. Un pasaj important, aşteptat atât de Bruxelles cât şi de observatorii financiari: o eventuală respingere a actualizării DEF ar putea duce la ulterioare efecte negative asupra pieţelor. (RADOR)