Lucian Croitoru: ​Revenirea la putere a minții omnisciente

de Lucian Croitoru     BNR
Joi, 18 octombrie 2018, 5:01 Economie | Finanţe & Bănci


Lucian Croitoru
Foto: Agerpres
După criza din 2008, aproape peste tot în lumea occidentală, vremurile au devenit favorabile ascensiunii la putere a minților care se cred omnisciente. Nu a fost nici pe departe o revenire de la zero. Prin instituțiile pe care le-a creat treptat, mintea omniscientă a fost permanent prezentă în deciziile socio-economice și politice după ce a venit la putere în aproape întreaga lume după Marea Depresiune din perioada 1929-1933, care a favorizat-o. Influența ei a scăzut abia începând cu anii 80, după ce filozofia ordinii spontane a căpătat credibilitate sub influența lui Hayek și ideile neo-liberale au ghidat politicile economice promovate în SUA și Regatul Unit de administrațiile Reagan și respectiv Thatcher.

Având credința că mintea omului este omniscientă, elitele conducătoare par să fie convinse că diagnosticul pe care l-au pus – criza a fost rezultatul prea marii libertăți a piețelor financiare – este corect. Mințile omnisciente ajunse la putere au decis că ordinea spontană care a rezultat din această libertate – adică acea ordine apărută fără a fi fost rodul proiectării umane – nu a fost ceea ce știu mințile omnisciente că trebuie să fie. Nu a contat în raționamentele lor atât bunăstarea fără precedent care a apărut înainte de 2008, cât faptul că inegalitățile privind veniturile și bogăția au continuat să persiste, la niveluri mai mari sau mai mici, iar sistemul financiar a contribuit atât la acumularea dezechilibrelor care au dus la criză, cât și la formarea inegalităților economice. Nu a contat faptul că nu numai Mises, Hayek, Buchanan, pe care mințile omnisciente tind să îi respingă, dar chiar Keynes, pe care îl adoră, a spus că inegalitatea are un rol semnificativ în producerea bogăției.

Cu omnisciența pe care sunt convinse că o dețin, elitele conducătoare din prezent și-au propus să crească rolul proiectării umane în formarea ordinii economice și sociale. În termeni practici, aceasta înseamnă utilizarea statului pentru a interveni în economie prin reguli concepute de oameni cu scopul precis de a atinge obiectivele pe care mintea omniscientă le știe ca fiind corecte. În majoritatea țărilor occidentale, acest proces a dus la supra-reglementare, în special în sectorul financiar, dar și la noi reguli care țintesc la reducerea discrepanței dintre săraci și bogați. În România, ca și în alte foste țări socialiste, acest proces a generat, în plus, scopul intermediar de a crearea instituții publice care să centralizeze resursele preluate de la diverse întreprinderi de stat spre a le aloca spre destinații pe care statul le-ar știi mai bine. În consecință, ca de fiecare dată când mintea omniscientă a fost la putere, au apărut noi instituții care să corecteze comportamentele din societate, în multe cazuri în contradicție cu interesul personal sau cu obișnuințele, obiceiurile și tradițiile existente.
 
Mintea omniscientă domină astăzi conferințele, studiile pe teme sociale și economice și articolele de presă. În România, în numai 10 ani de la criza din 2008, această tendință a devenit a doua natură. Ni se spune ce noi deziderate ar trebui să avem, dar și cum ar trebui ele implementate. De exemplu, nu rareori ni se spune că ar trebui să avem un nivel al veniturilor în PIB cel puțin egal cu media din Uniunea Europeană, că ar trebui, în acest scop, să mărim ratele de impozitare, că ar trebui să reglementăm mai drastic sistemul financiar, că ar trebui să avem bănci de dezvoltare în proprietatea statului, că ar trebui să avem fond suveran de investiții etc.

Problema este că mintea care se crede omniscientă în legătură cu acțiunea umană este o minte infatuată și, de aceea, ignorantă. Așa cum subliniază Hayek, ea nu își dă seama că, negând informarea pe care interesul personal, obișnuințele, obiceiurile, tradițiile și istoria o fac referitor la ordinea socială și economică, nu este, în final, într-o poziție privilegiată. Ea nu știe că nu știe. Pentru a vedea cât de multă încredere ar trebui să avem în discursul acestei minți omnisciente referitor la acțiunea umană de proiectare a societății, ar trebui să ținem cont de modul în care aceasta s-a fondat, pentru a-i înțelege temeinicia, și de modul în care a acționat în timp, pentru a înțelege unde ar putea să ne conducă în cel mai rău caz.

Hayek (1993) a arătat că mintea omniscientă și-a derivat statutul prin aplicarea în domeniul social și moral a filozofiei carteziene, pentru care propozițiile adevărate sunt cele care sunt enunțuri logice derivate din premise foarte clare și distincte unele de altele. Astfel, a mai rămas doar un pas pentru mintea care se crede omniscientă pentru a aluneca în păcatul în care Descartes nu a alunecat niciodată, și anume acela de a crede că poate construi o nouă societate, negând tradițiile, obișnuințele, credințele și istoria în general. Pentru această minte, o societate este bună doar dacă instituțiile existente, adică regulile de comportament, sunt rezultatul derivării logice din premisele clare si distincte.

Principiul acesta este adevărat pentru științele cu patern-uri tari, dar nu pentru economie și sociologie. Dacă ar fi adevărat și pentru aceste din urmă domenii, atunci orice este obținut în decursul timpului prin urmărirea interesului personal, prin tradiții, obișnuințe, obiceiuri poate fi eliminat. Astfel s-ar putea ca, peste noapte, măcar unele dintre instituțiile apărute în timp, cum sunt morala, banii, statul de drept, limba și proprietatea să fie înlocuite. Din fericire, principiul nu este adevărat. Din păcate însă, mintea omniscientă îl poate abuza, atât în teorie cât și în practică.

Acest tip de minte crede că poate crea o societate în care proprietatea să fie publică și veniturile egale pentru toți, căci așa ar putea rezulta logic din premisa (falsă) că toți suntem născuți egali, astfel că ar trebui să posedăm bunuri în mod egal. Între două realități pe care practica le confirmă – „inegali, dar prosperi” sau „relativ egali, dar săraci” – mintea omniscientă tinde să aleagă ficțiunea „egali și prosperi”. Sau ar putea rezulta o societate în care natura umană se îmbunătățește prin conservarea rasei pure, cum ar rezulta din teoria referitoare la rase a lui Madison Grant. În orice caz, istoria arată că mintea omniscientă nu a ezitat să creeze comunismul și fascismul.

Acest tip de minte, chiar și dacă nu neagă ordinea socială existentă, atunci când ajunge să predomine în politică, în cel mai fericit caz tinde să ajusteze ordinea prin reguli care să ducă la o apropiere mai mare de scopurile particulare cu care se identifică acele idealuri (natură umană mai bună, proprietate comună, egalitate de venituri și de avuție etc.). Când acest ideal, aprobat și susținut de mintea omniscientă se instalează comod în societate și ajunge să fie generalizat, progresul social și economic se încetinesc până la dispariție.

O astfel de minte crede că poate proiecta o ordine socială viabilă, independent de interesul personal, de tradiție, de morală, de obișnuințe și de obiceiuri. Ea nu a produs decât experimente care demonstrează că ingineriile sociale inventate pentru atingerea idealului duc, în final, după multă suferință, la un efect contrar și la nașterea forțelor care să demonteze, în cele din urmă, ingineria. Exemple sunt atât în ceea ce privește ordinea socială (comunismul și fascismul au dispărut în cele din urmă), dar și în ceea ce privește intervenția statului în economie, mai ales prin creșterea la niveluri incredibile a cheltuielilor sociale, inclusiv prin reglementarea excesivă, separată de interesul personal și de tradiție, morală, obișnuințe și obiceiuri.

Această credință a minții raționalist-constructiviste este un caz concret de eșec în a înțelege că „nici o minte, și de aceea nici o acțiune direcționată deliberat nu poate să ia în considerare toate faptele particulare care sunt cunoscute unor oameni, dar nu ca întreg vreunei persoane particulare.” (Friedrich Hayek, „Law, Legislation and Liberty”, Routledge, 1993, Vol. I, p. 16). Ea confundă cunoașterea unor fapte particulare cu totalitatea incognoscibilă a relațiilor particulare din societate. Pe această bază, așa cum a arătat Hayek, o minte raționalist-constructivistă, de exemplu una socialistă, crede că poate proiecta o ordine socială dezirabilă care să fie clară, ordonată și ușor de înțeles de către alții.

Ficțiunea social-economică pe care o astfel de minte o prezintă este ușor de îmbrățișat de către cei mai mulți, deoarece deși ei știu că sunt ignoranți referitor la faptele particulare care determină comportamentele tuturor celorlalți membri ai societății, ei totuși preferă, comod, să uite acest inconvenient, care face înțelegerea societății foarte dificilă. Uitarea aceasta, spune Hyek, vine de la faptul că nu accentuăm suficient „ignoranța necesară și iremediabilă” (Op. Cit., p. 12) pe care fiecare dintre noi o avem cu privire la cunoașterea circumstanțelor care condiționează rezultatele deciziilor luate. Astfel, un fapt imposibil de înțeles și de explicat în totalitate, dar real (realitatea complexă incognoscibilă a tuturor relațiilor sociale) este dat la o parte de către cei mai mulți, pentru a fi înlocuit cu o ficțiune ușor de înțeles și de explicat (ceea ce-și imaginează și prezintă public mintea omniscientă că ar putea fi societatea, dar care nu a fost niciodată validată în practică pe termen lung).

Care este în final rezultatul? Mintea raționalist-constructivistă oferă o soluție fictivă simplă pentru o problemă – înțelegerea și explicarea ordinii sociale – grea, soluție pe care mințile comode ale celor mai mulți o acceptă, chiar dacă acestea din urmă știu că fiecare în parte este ignorant în ceea ce privește determinanții particulari ai acțiunii individuale și, în consecință, ordinea socială nu este nici simplă, nici clară, nici ușor de explicat și nici proiectabilă în ansamblu.

În sfârșit, un fapt pozitiv este acela că mintea omniscientă nu este niciodată singură. În societate există întotdeauna, chiar dacă cel mai adesea nu este la putere, și mintea care analizează societatea pornind exact de la faptul că mintea umană nu este omniscientă și că fiecare are o cunoaștere limitată a faptelor particulare care condiționează deciziile tuturor celorlalți membri ai societății. Este tradiția de gândire care îi are în centru pe Mandeville, Locke, Hume, Smith, Ferguson, Tucker, Burke, Tocqueville, Lord Acton, Mises, Hayek, Rothbard. Aceștia din urmă arată că ordinea socială este rezultatul unei permanente deveniri, al cărei motor neobosit este satisfacerea intereselor personale, și că tot ce facem, dată fiind cunoașterea noastră limitată referitoare la fapte particulare, este să urmăm reguli generale, pe care conștient sau nu, chiar noi le-am făcut și le facem, dar nu pentru a atinge scopuri particulare ale societății, ci pentru a ne adapta la realități și pentru a putea rămâne liberi. Instituțiile noastre sunt expresia acestor reguli.

Când mintea omniscientă a ajuns să dețină puterea politică și a negat informarea pe care o fac instituțiile rezultate în mod spontan, în urma a nenumărate validări în practică, a creat fundături ca fascismul și comunismul și alte forme de dictatură. Ce au fost aceste creații în ultimă instanță? Au fost mijloacele de înlăturare a regulilor și a instituțiilor apărute spontan pentru simplul fapt că nu fuseseră un produs al minții omnisciente, ci al ordinii spontane. Ele nu au fost mijloace de adaptare la realități, ci de schimbare nefirească a realității în scopul atingerii unor obiective iluzorii. Proprietatea privată, egalitatea în fața legii, spiritul antreprenorial (adică instituțiile firești, validate în timp) au fost înlocuite în socialism cu proprietatea comună asupra mijloacelor de producție, cu dictatura politică și, respectiv, cu planul centralizat. Niciuna dintre aceste invenții nu a contribuit la atingerea scopului utopic al egalității economice și a prosperității pentru toți. Cu cât mai multe minți aleg să fie comode, cu atât mai ușor o vom apuca pe drumul dictaturii, care sub forma dictaturii comuniste este foarte cunoscută unora dintre noi și căreia, pe baza experienței, îi recunoaștem imediat semnele ce ar putea-o prevesti.

Cum câștigă mintea omniscientă noi adepți? Prin conferințe, articole și cărți. Ei scriu mult și se lingușesc între ei, cum inspirat s-a exprimat cineva. Ei cunosc puterea simbolurilor și o folosesc. Cum putem să procedăm noi, cei care nu suntem adepții minții omnisciente? În orice caz, nu trebuie să așteptăm apariția rezultatelor nefaste ale proiectării în răspăr cu interesul individual și cu tradițiile. Ele vor apărea oricum și vor determina publicul să voteze plecarea de la putere a minților care se cred omnisciente referitor la acțiunea umană. Între timp, putem grăbi această plecare dacă ne prezentăm mai clar concepțiile și devenim mai critici cu raționaliștii constructiviști și cu soluțiile lor artificiale. Să reamintim mai des eșecurile extreme ale minții omnisciente. 

Numai că poveștile frumoase despre viitorul luminos al societăților proiectate sau reparate de raționaliștii constructiviști sunt mult mai atractive decât propunerile noastre prin care explicăm că inegalitatea economică a indivizilor are rolul ei, că cel mai bun design vine din aranjamentele sociale naturale și din exercitarea libertății („natural”, când e vorba de societate, înseamnă acea evoluție a societății în care proiectarea umană, deoarece cunoașterea noastră referitoare la fapte particulare este limitată, nu are un rol semnificativ). De aceea, efortul nostru de explicare trebuie să fie mai mare ca al lor și nu trebuie să intrăm în tabăra celor care îi lingușesc pe constructiviști doar pentru că sunt, în prezent, bine conectați la puterea politică.

N.Red: Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR. Opiniile sale nu reprezintă opinia BNR și nici pe cea a redacției. Articolul poate fi citit și pe blogul personal.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





3366 vizualizari

  • -3 (17 voturi)    
    actiunea (Joi, 18 octombrie 2018, 8:10)

    Dedalus [utilizator]

    Colectivism vs. individualism.

    Probabil ca totusi comunismul a reusit in a crea "omul nou", adica acea persoana bizara care isi analizeaza si plaifica mereu actiunea sa sociala in functie de "binele comun". Mai bine zis in functie de ceea ce aceas persoana isi inchipuie a fi "binele comun".

    Exista fara indoiala o nostalgie a "statului paternal" cam la fel cum exista o nostalgie a primilor ani de viata cand parintii aveau grija de noi.

    Dupa mine, aceste circumstante creeaza conditii favorabile pentru ca "mintea omnisicenta " sa fie si crezuta si, mai ales, urmata.

    Pentru ca un om, oricat de grozav ar fi, nu inseamna nimic daca nu il urmeaza nimeni.

    Si cea mai buna cale sa faci oamenii sa te urmeze este sa ii faci sa creada ca nostalgiile lor paternaliste pot deveni realitate.

    ===
    Dar solutia rezida in alternativa explicata. Degeaba stiim tot ce spune autorul daca nu facem nimic. Dar ce ar insemna "a face ceva"? Ei bine, cred ca in primul rand trebuie sa fie explicata realitatea pe intelesul tuturor.

    E foarte frumos ce spune autorul, dar e imposibil de raspandit in mase. Aici intervine rolul politicului, al partidului politic mai ine zis, de a traduce in limbaj comun toate aceastea.

    Si, cel mai dificl, in a trece de la primatul pietei libere ca pilor teoretic la constructia legislativa a pietei libere. Nu e suficient sa spui ca vrei ca sa se si intample :-).

    Teorie - doctrina politica - program politic - actiune politica.

    Desi pare simplu, lantul aceste de mai sus e rupt artificial de alti "omnisicenti" care isi inchipuie ca societatea e cum isi imagineaza ei ca e, nu cum e in realitate.

    Asa ca pe langa partidele de stanga apar non-partide care isi propun explicit negarea politicii. Ori, in fata mintii omnisicente care construieste neabatut, asemenea bizarereii nu au nici o sansa.

    Dupa mintea mea (ne-omniscienta :-)) a sosit timpul ca astfel de teorii de dreapta liberale sa fie asumate ca pozitie doctrinara de un partid politic.
  • -2 (10 voturi)    
    O analiză realistă! (Joi, 18 octombrie 2018, 8:11)

    BEDE [utilizator]

    Mare lucru că nu e vede acea încredere că un om poate avea sub control totul în condițiile în care se confruntă cu tot felul de interese ale altora și cu informații mai mult sau mai puțin de încredere - cât oare este fake news? - sau lipsă de informații.
    În plus, suprareglementarea deschide calea impunerii arbitrarului unuia, deci a tiraniei.
  • +4 (4 voturi)    
    la vremuri noi, oameni noi, ca la noi (Joi, 18 octombrie 2018, 8:32)

    clencix [utilizator]

    In Ro 2009, în criza după guvernul Tăriceanu, Lucian Croitoru a fost propus prim ministru și rejectat de PSD, acum PSD și ALDE au prim ministrul și președintele pe care ii merită.
    • +1 (1 vot)    
      corecție (Joi, 18 octombrie 2018, 8:50)

      clencix [utilizator] i-a raspuns lui clencix

      - președinții pe care îi
  • +1 (17 voturi)    
    Mai simplu (Joi, 18 octombrie 2018, 8:46)

    Popeye_the_Sailor [utilizator]

    Unui articol atât de erudit și filosofic cred că i se potrivește o fabulă mai profană: la un moment dat organele din corp încep să conteste supremația creierului, fiecare spunând că e mai important: inima spune că ea e mai importantă pentru dacă s-ar opri toate celelalte organe n-ar mai primi sângele, deci hrana, plămânii spun că ei sunt mai importanți că fără ei sângele n-ar mai avea oxigenul necesar arderilor din celule, s.a.m.d. Vine și anusul (”gaura curului” – în varianta originală) și spune că el e cel mai important. Toate celelalte organe îl ridiculizează. Se supără anusul și nu se mai deschide o săptămână. Toate încep să meargă din ce în ce mai prost, dar anusul nu se lasă înduplecat până când celelalte organe nu-i recunosc supremația.
    Situația poate fi văzută simplu prin modul de distribuire a resurselor. Dacă în celelalte forme de organizare care au rezistat mai mult de-a lungul timpului distribuția se făcea pe baze familiale, pe baza puterii fizice, pe baza culorii pielii, culorii sângelui, în capitalism se poate spune că ea se face pe baza inteligenței (spirit antreprenorial, intuiția nevoilor și tendințelor celor mai mulți, etc.), dar tot datorită unor minime reguli relaționist-constructiviste, că altfel orice anus ar putea dărâma tot sistemul. S-ar putea spune că acest mod de distribuire a resurselor e cel mai elevat, e ultima și cea mai bună formă de organizare, dar eu nu sunt de acord. Bineînțeles că nu urmează comunismul. Negarea inteligenței în comunism a fost o greșeală, dar nu și negarea proprietății.
    Să luăm de exemplu prosperitatea dinainte de 2007 de care vorbiți. Ea a fost posibilă tocmai datorită negării (minimalizării) proprietății. Oamenii foloseau lucruri luate cu credit, pe care propriu-zis nu le dețineau. Chiar garantarea creditelor se făcea uneori cu active pe care garantul nu le deținea încă. Dacă luăm toate crizele economice de până acum, ele nu au apărut pentru că oamenii nu aveau nevoie de produse și servicii la nivel global, ...
    • +6 (14 voturi)    
      (continuare) (Joi, 18 octombrie 2018, 9:04)

      Popeye_the_Sailor [utilizator] i-a raspuns lui Popeye_the_Sailor

      ...Dacă luăm toate crizele economice de până acum, ele nu au apărut pentru că oamenii nu aveau nevoie de produse și servicii la nivel global, ci pentru că nu și le mai permiteau datorită distribuirii greșite a capitalului. Dacă privim pe deasupra formelor de organizare, mintea omniscientă ar putea fi chiar factorul de echilibrare a societății. Și dacă ar reuși să țină cont de tot ce a funcționat bine de-a lungul istoriei, și cu sinceritate de ceea ce nu funcționează bine acum, cred că s-ar putea veni cu un set minim de reguli care să facă societatea mai bună și mai puternică, dar s-ar putea să trebuiască reformat din temelii capitalul.
      • -3 (5 voturi)    
        Un nebun nu are cum sa fie factorul (Joi, 18 octombrie 2018, 11:28)

        Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Popeye_the_Sailor

        de echilibrare a societatii decat in mintea acelui nebun.
    • -4 (8 voturi)    
      Creditarea nu trebuia să devină sclavie (Joi, 18 octombrie 2018, 10:49)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui Popeye_the_Sailor

      Problema creditării a fost alta: băncile din RO au modificat contractele, dobânzile și comisioanele după bunul plac, asta pe lângă înșelăciunea legală cu creditele în franci elvețieni.

      Băncile care au acordat în mod iresponsabil credite unor persoane care nu și le permiteau ar fi trebuit lăsate să se descurce sau să dea faliment, nu să fie sprijinite de stat printr-o legislație care a transformat debitorul în sclav.

      Are cineva exemple din Statele Unite despre credite în franci elvețieni pentru persoane fizice? Are cineva exemple din Statele Unite despre modificat contractele, dobânzile și comisioanele după bunul plac al băncii, după acordarea creditului?
      • +4 (8 voturi)    
        din doua una (Joi, 18 octombrie 2018, 12:09)

        parush [utilizator] i-a raspuns lui Harald

        ori bancile trebuie vada de activitatea lor fara interventia statului, bazandu-se doar pe relatia contractuala cu clientul, ori statul trebuie sa reglementeze activitatea bancara si limitele ei. Autorul articolului opteaza pentru prima varianta, cea care a dus la situatia actuala.

        Aici e vorba de doua viziuni, una care doreste o dereglementare masiva, caz in care clientii devin victimele abuzurilor bancilor si una care prevede o reglementare functionala care sa previna aceste abuzuri. Nu e bine ca statul sa reglementeze excesiv pentru ca restrange artificial initiativa privata, dar nici sa lase complet nereglementat un domeniu, caz in care vor aparea abuzurile.
        • -3 (3 voturi)    
          Justiția e a statului, nu a băncilor (Vineri, 19 octombrie 2018, 1:59)

          Harald [utilizator] i-a raspuns lui parush

          Băncile trebuie să-și vadă de activitatea lor, dar justiția nu trebuie să fie de partea băncilor

          În unele cazuri, statul trebuie să restricționeze metodele și operațiunile băncilor, creditele în franci elvețieni au fost o înșelăciune legală.
    • -5 (7 voturi)    
      Who do you think you're fooling? (Joi, 18 octombrie 2018, 11:27)

      Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Popeye_the_Sailor

      You're thinking like an asshole / blackmailer cryptocommunist. Private property means responsibility. The fact that some goods and services can be used as such is just a matter of optimisation of use of your own resources; it says nothing about the validity of private property in society. Moreover, private property does not preclude sharing and common pool resources when appropriate/optimal.


      Pe cine crezi ca prostesti?
      Gandesti ca un criptocomunist nemernic / santajist. Proprietatea privata inseamna responsabilitate. faptul ca unele bunuri si servicii pot fi obtinute ca atare este doar un rezultat al optimizarii cheltuirii propriilor resurse; faptul asta nu spune nimic despre validitatea proprietatii private ca principiul de organizare a societatii. In plus, proprietatea privata nu preclude folosirea in comun sau gospodarirea in comun a resurselor atunci cand este inteligent de procedat asa.
      • +3 (5 voturi)    
        Ăsta-i criptocomunism?! (Joi, 18 octombrie 2018, 17:35)

        Popeye_the_Sailor [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

        Eu mă credeam un fel de neocomunist, dar criptocomunist ce v-a făcut să credeți că aș fi? Din tonul vehement împotriva comunismului aș putea să înțeleg că ați suferit în perioada aceea și vreau să vă asigur de toată empatia mea, dar cu siguranță n-ați suferit în perioada de capitalism sălbatic dinainte de 1933. Documentați-vă despre viața muncitorilor în perioada 1850-1933 și dacă aveți un pic de empatie veți înțelege cum a putut fi comunismul un factor de echilibrare.
        Cât despre responsabilitatea pe care o presupune proprietatea de-abia recent se lucrează la asta și e considerată supra-reglementare. Sincer cred că va deveni atât de complexă încât va fi imposibil de aplicat. De-aceea e nevoie de un set de reguli mult mai simple: ca de exemplu distribuirea resurselor în funcție de activitatea în direcția binelui comun vs. activitatea pentru binele personal sau de grup. Cu fabula aceea cam asta voiam să spun: poate un măturător de stradă merită mai mult decât un speculator imobiliar, sau, și mai rău, speculator de produse alimentare.
        Nu prea văd responsabilitate la companiile care-și transferă profiturile pentru a plăti mai puține taxe, la companiile care defrișează și poluează în țările mai puțin dezvoltate. Se pare că ceea ce ne lipsește este bunul simț, și-n capitalism, și-n comunism. Dar s-ar părea că un neocomunist ca mine are mai mult bun-simț decât un capitalist ca dumneavoastră.
  • +4 (12 voturi)    
    Predispoziția la religia pieței (Joi, 18 octombrie 2018, 10:52)

    Omics [utilizator]

    Dacă autorul ar fi medic ne-ar recomanda să nu folosim antibiotice. Să mergem pe vindecarea spontană cu proprii anticorpi. Iar dacă nu... să ne acceptăm resemnați moartea dintr-o simplă infecție.

    Criticându-i pe cei care încearcă să pună ordine rațională pe piață, recunoaște că piața este imperfectă.

    Intervenția umană este imperfectă, medicamentele au efecte adverse, totuși ... medicul intervine. Nu pentru că nu înțelege că piața este influențată de morală, ci tocmai pentru că înțelege, și vede că influența este imperfectă. Pentru că înțelege că usturoiul distruge microbii și caută un "usturoi", o substanță mai eficace.

    Această religie a pieței practicată de autor se înrudește cu o mai veche religie a marxismului clasic, în general pe predispoziția unora la a fi religioși, extremiști.
  • +5 (15 voturi)    
    Mitul mainii invizibile (Joi, 18 octombrie 2018, 11:46)

    keres [utilizator]

    Comunismul a fost un esec nu numai dpdv umanitar dar si economic si liberalismul ca filosofie politica si economica a triumfat. Insa excesele sale pot fi si ele daunatoare. Credinta oarba in reglarea automata a pietei, increderea absoluta in legea cererii si ofertei, a dus la aparitia unei noi generatii de mistici economici cu nimic deosebiti fata de misticii statului atotputernic, si anume misticii ultraliberali ai statului minimal.

    Loviti din plin in chiar fundamentele crezului lor de catre recenta criza financiara, in loc sa-si reevalueze credintele in raport cu feedback-ul primit din lumea reala, au trecut la un exercitiu de reconfirmare a propriilor mituri respingand realitatea. Bias-urile, dogmatismul si lipsa luciditatii sunt pericole de moarte pentru un economist care prin natura meseriei sale trebuie sa dea dovada de un pragmatism ferooce.

    Limitele acestei viziuni s-au vazut recent, lipsa reglementarilor in domeniul bancilor de investitii au facut posibila asumarea de riscuri fatale de catre acestea, cu consecinte pentru piata globala. Asta a spulberat mitul statului minimal. Un alt mit recurent, acela al pietei care se autoregleza, n-a rezistat nici el experientei reale iesite din copertile unei carti de economie. Daca statul atat de hulit nu intervenea, economia mondiala risca sa intre in colaps. Daca statul nu pompa mii de miliarde sa salveze milioane de locuri de munca acum aveam state esuate.

    Liberalismul economic are limitele lui care trebuie recunoscute onest daca se doreste o politica realista bazata pe fapte si nu pe fictiune, statul trebuie sa reglementeze anumite domenii, statul trebuie sa previna monopolurile si aparitia unor mastodonti "to big to fail" care incurajeaza hazardul moral, statul trebuie sa previna aparitia si adancirea inechitatilor sociale care risca sa duca la crize sociale si politice.
    • -1 (7 voturi)    
      Extinderea vs restrângerea pieței (Vineri, 19 octombrie 2018, 2:06)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui keres

      Statul trebuie să acționeze și să legifereze în direcția creșterii concurenței, nu în direcția creșterii monopolurilor. În esență, etatiștii justifică intervențiile excesive ale statului, deși ele obstrucționează piața, nu o încurajează.

      ”Mâna invizibilă” este mereu restricționată de tendințele monopoliste explicabile ale agenților economici, dar statul vine cu și mai mult monopolism în numele unui bine public invocat ipocrit.
      • +2 (2 voturi)    
        Dorinte versus realitate (Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 10:13)

        keres [utilizator] i-a raspuns lui Harald

        In SUA puterea economica pe fiecare sector se concentreaza in mana catorva companii extrem de puternice si influente la nivel politic. Au ajuns practic sa faca legile. Asta distorsioneaza piata si concurenta. Aici e necesara interventia statului pentru a corecta aceste anomalii.

        Concentrarile economice masive nu pot falimenta pentru ca ar trage dupa ele intreaga economie prin impactul urias, deci nu respecta o regula elementara a economiei de piata.

        Libertatea prea mare de actiune nereglementata in nici un fel duce in final la actiuni iresponabile in goana dupa profit, asa cum s-a intamplat cu bancile care si-au asumat riscuri uriase pe piata subprime, generand criza financiara cu efecte globale.

        Reglementarea este deci necesara tocmai pentru ca libertatea economica are limitele sale dincolo de care apar efecte negative asupra economiei.
        • -2 (2 voturi)    
          Teoria ta e una, practica e alta (Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 12:19)

          Harald [utilizator] i-a raspuns lui keres

          ”Goana după profit” e din propaganda comunistă a anilor '80. Criza creditelor ipotecare a fost creată chiar de către statul american. Și exact prin lege, așa cum îți place ție. Acei oameni chiar nu aveau bani să plătească, ei n-ar fi trebuit să primească niciodată credite.

          Uită-te la România, ai reglementări peste reglementări. Ți se pare că vin americanii disperați după locuri de muncă? Sau pleacă românii, dintr-o economie disfuncțională? În esență, oferi o versiune modernă a lui Ion Iliescu :)
          • +1 (1 vot)    
            Ai dreptate (Duminică, 21 octombrie 2018, 11:52)

            keres [utilizator] i-a raspuns lui Harald

            Criza a fost creata de statul american care i-a lasat pe bancheri sa dea credite fara nici o logica economica. Daca exista o reglementare mai stricta nu mai aveam criza financiara. Criza a fost dovada elocventa ca libertatea economica absoluta nu este benefica pentru economie si ca o reglementare din partea statului este necesara pentru prevenirea derapajelor.
    • -2 (2 voturi)    
      Mitul reglementării corecte (Vineri, 19 octombrie 2018, 11:39)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui keres

      Asta e principala mistificare folosită de etatiști, ideea că orice reglementare ar fi corectă, bună, utilă etc. În realitate, multe reglementări sunt inutile, de multe ori generează costuri, dar nu și beneficii. Sau restricționează activitatea doar pentru a crește puterea funcționarilor publici.

      Cu cât sunt mai puține reglementări, cu-atât ele sunt mai eficiente, pentru că se ocupă inevitabil de aspectele cele mai stringente ale unei activități. Când sunt multe reglementări, ele devin adesea contradictorii, stufoase și ineficiente.
      • +1 (3 voturi)    
        Nu e mit (Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 10:34)

        keres [utilizator] i-a raspuns lui Harald

        Modelul a existat in realitate si a fost unul de succes, de exemplu perioada postbelica pana la criza petrolului din 1973, perioada numita Golden Age of Capitalism. Aceasta perioada a fost caracterizata de impozite progresive relativ mari, reglementari ale statului in numeroase domenii, investitii ale statului in economie, de exemplu in infrastrucura si aparare, distribuire mai echitabila a veniturilor, crestere economica si somaj mic.
        https://en.wikipedia.org/wiki/Post%E2%80%93World_War_II_economic_expansion
        • -1 (3 voturi)    
          Noi mituri socialiste (Sâmbătă, 20 octombrie 2018, 12:13)

          Harald [utilizator] i-a raspuns lui keres

          În realitate, cotele uriașe de impozitare obstrucționau activitatea economică, dar nivelul de la care se pornise fusese atât de jos, încât creșterea economică era inevitabilă.

          Populația era foarte tânără, zeci de milioane de oameni muriseră în cele două războaie mondiale și nu primeau pensii. Până și România, la fel ca și restul statelor socialiste, a mers foarte bine în primii 30 de ani de după război. După părerea ta, asta dovedește că era bun comunismul?
          • +1 (1 vot)    
            Realitatea te contrazice (Duminică, 21 octombrie 2018, 12:24)

            keres [utilizator] i-a raspuns lui Harald

            In acea perioada companiile s-au dezvoltat si s-au extins pe plan international, dovada ca nu erau sufocate de impozite, clasa de mijloc a crescut si s-a consolidat, oamenii traiau bine din ceea ce castigau, nu din datorii ca acum, iar economia a cunoscut o expansiune fara precedent, un adevarat miracol economic care a reconstruit chiar si statele ruinate de razboi ale Germaniei si Japoniei.

            Diferentele dintre cei foarte bogati si clasa de mijloc erau mai mici decat in prezent si in acea perioada veniturile clasei de mijloc au crescut proportional cu productivitatea, de atunci cresterea a fost mai lenta decat productivitatea. Din aceste motive economistii au numit acea perioada varsta de aur a capitalismului.
    • -1 (1 vot)    
      Spirit marxist din revista "Lumea" din anii '80 (Duminică, 21 octombrie 2018, 12:14)

      Harald [utilizator] i-a raspuns lui keres

      O mulțime de români s-au educat economic de-acolo.
  • +2 (12 voturi)    
    o părere (Joi, 18 octombrie 2018, 14:01)

    economist [utilizator]

    Din unele comentarii se vede că ar fi fost necesară o lectură mai atentă a textului. Croitoru nu zice că reglementarea nu este bună. spune numai că ea nu trebuie să fie excesivă. Asta înseamnă că cei care o fac trebuie să înțeleagă corect trecutul să distingă corect ce vine natural, de la obiceiuri, tradiții, practici, istorie și obișnuințe. Această înțelegere corectă trebuie apoi codificată adecvat în reglementări care se potrivesc perfect cu ceea ce trecutul corect înțeles definește ca natură. Observați că în articol se spune că în domeniul economic-social, natura este ceea ce rezultă în urma acțiunii umane, dar nu ca proiect deliberat. Acum este clar și pentru cei care nu au înțeles de la început?
  • +7 (9 voturi)    
    Puneti mana si studiati putin The Game Theory (Joi, 18 octombrie 2018, 16:10)

    Dalinar [utilizator]

    Si o sa vedeti unde e buba. Prea multi oameni accepta nonzero sum games in their life. Daca oameni s-ar orienta spre zero sum games, altfel ar arata lumea. Dar din cauza lacomiei si prostiei, marea majoritate ajung sa fie victimele nonzero sum games. Guvernele si politicienii de orice soi is doar niste capuse pe spinarea cetateanului, fiecare are metodele lui specific de asuprire, in Africa cu maceta, in Occident prin aplicarea feroce a legii. Omul se multumeste peste tot cu Ce Are, pierzand din vedere esentialul pt ca nu mai vede padurea de copaci. Se poate iesi din cercul asta vicios? Nu. Pt ca 95% din populatia lui e compusa din idioti utili, conditionate sa se comporte conform unui patern complex si agreat de cei de sus. Daca nu faci parte din idiotii utili, nu poti decat sa stai ascuns si sa te strecori ca pestele prin apa, urmand calea de minima rezistenta. The times of heroes are gone, by many decades now.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by