Dincolo de concurența neloială făcută mediului privat, creșterea salariilor în administrația publică, sănătate și educație, fără aplicarea unor criterii de performanță, nu a dus la o îmbunătătire a acestor servicii pentru firme și cetățeni, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

HotNews.roFoto: Hotnews

"AOAR a atras atenția că măsurile de creștere a salariilor înainte de revizuirea temeinică a legislației relevante, în multe cazuri contradictorie (modificări frecvențe ale unor prevederi sau

solicitarea aplicării unor prevederi în termene scurte, nerealiste), nu-și vor atinge scopul de interes public. În mod deosebit, AOAR dezaprobă lipsa de vointă politică în ceea ce privește informatizarea serviciilor publice, contrar declarațiilor și angajamentelor exprese, repetate de către toți decidenții politici. Consecința lipsei informatizării administrației publice și a celei locale este accentuarea presiunilor vizând creșterea numărului de angajați (peste 15.000 de noi angajați în sistemul public în anul 2017), motivată de gradul mare de incărcare", se arată în document.

Potrivit AOAR, anunțarea devansării creșterii salariului minim pe economie începând cu 1 noiembrie 2018, fată de 1 ianuarie 2019, reprezintă o măsură populistă, arbitrară, afectând negativ sectorul privat, cu deosebire industria prelucrătoare.

"Asociația constată, cu regret, că prevederile din programul de guvernare privind îmbunătătirea relației Guvern-mediul de afaceri răman simple declarații politice, de natură electorală. Toate măsurile adoptate de guvernele ce s-au succedat de la 1 ianuarie 2017 au pus la grea încercare companiile, afectând semnificativ încrederea și performanță mediului socio-economic.

Pericolul ignorării de către decidenții politici a cererilor fundamentate venite dinspre mediul de afaceri constă în reducerea semnificativă a investițiilor, amplificarea tensiunilor pe piața muncii și o mai accentuată încetinire a creșterii economice", menționează sursa citată.