”​Adoptarea euro este un proces complex. Odată cu venirea crizei, o parte din beneficiile adoptării euro s-au estompat. E nevoie de un calendar adecvat care să asigure trecerea cu succes la moneda unică. Procesul de convergență presupune o combinație de politici monetare și politici fiscale macroprudențiale uneori dificil de aplicat în mod practic. Politicienii urmăresc obiective pe termen scurt, în vreme ce politica monetară se uită la stabilitatea pe termen lung. Iar asta poate fi uneori o problemă. Politicile macroeconomice ar trebui să meargă mână în mână cu reformele structurale în economie”, a spus joi guvernatorul BNR Mugur Isărescu la o conferință organizată la Banca Centrală.

Mugur Isarescu, Guvernatorul BNRFoto: Agerpres

Ce a mai spus joi Guvernatorul:

• Adoptarea monedei euro de către noile state este o chestiune de timp. Când, nu dacă, pentru că nu au o clauză de opt-out. În acest context, abordarea a variat atât în ​​timp cât și între state.

• În ceea ce privește diferențele actuale din strategiile diferitelor țări, Bulgaria se gândește să se alăture zonei euro mai devreme decât România. Este adevărat că aceste țări vecine au multe în comun, dar există și alte lucruri care le separă. Bulgaria are un consiliu monetar și este normal să se gândească la adoptarea euro ca o ieșire din acest cadru monetar (adoptarea căreia, acum două decenii, însemna o jumătate de pas spre zona euro).

• În schimb, România urmărește un curs de schimb flotant și o strategie de țintire a inflației, la fel ca Ungaria, Polonia și Republica Cehă. Prin urmare, abordarea este diferită, trecerea la moneda euro fiind mai complexă în acest context. Acest lucru nu înseamnă în niciun caz că România este sceptică în ceea ce privește adoptarea monedei euro, ci doar că are nevoie de o viziune cuprinzătoare, menită să asigure calendarul adecvat al acestui moment și intrarea cu succes în zona euro.

• În timp ce ne ocupăm de acest subiect, nu se poate trece cu vederea că noile state membre care au adoptat euro - Letonia, Lituania, Estonia, Slovacia, Slovenia - sunt țări relativ mici, cu un nivel diferit de convergență reală. Referindu-mă la țările care sunt în prezent în curs de adoptare a monedei euro, eu însumi sunt printre cei care subliniază necesitatea unei convergențe durabile, fiind conștienți de faptul că, pentru a profita de avantajele aderării la zona euro, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe premise esențiale.

• Faptul că criteriile de convergență nominală trebuie îndeplinite în mod durabil - nu accidental, forțat sau temporar - este doar un aspect. De fapt, durabilitatea convergenței a fost stabilită chiar în Tratatul de la Maastricht ("gradul înalt de convergență durabilă" este formularea exactă), dar acest "detaliu" a fost luat prea ușor pentru o vreme. Mai mult, acum este evident pentru toată lumea că convergența reală este, de asemenea, esențială pentru sustenabilitatea întregului proces de adoptare a monedei euro

• România a parcurs cu siguranță un drum lung în ceea ce privește convergența economică, un proces al cărui început este legat de perspectivele de aderare la UE, înregistrând o creștere semnificativă a PIB pe cap de locuitor ca pondere a mediei din zona euro (bazată pe PPS), de la 31,7 %în 2005, la 58,6% în anul 2017.
  
•  Bulgaria a variat de la 33 la 47%, în timp ce Republica Cehă, Ungaria și Polonia, care au început de la un nivel mai avansat, au adăugat 9-20 puncte procentuale același indicator în perioada 2005-2017. Cu toate acestea, acest proces este încă departe de a fi finalizat în aceste noi state membre care nu fac parte din euro.

• Convergența necesită o combinație de politici macroeconomice prudente (fie monetare, fiscale sau macroprudențiale), chiar dacă în practică este dificil să se creeze sprijin pentru astfel de politici. În acest context, permiteți-mi să menționez că îngrijorarea bancherilor centrali în atingerea obiectivului de stabilitate a prețurilor nu este întotdeauna în concordanță cu dezideratul unei creșteri economice rapide. Acest lucru oferă uneori impresia

• Aceste reforme structurale ar putea asigura o creștere economică durabilă și ar face economia mai rezistență în fața diferitelor șocuri.

• Convergența trebuie să vină pe cale naturală, nu în mod forțat. Ea trebuie făcută în mod sustenabil. În ultimii 17 ani, în România, convergența în termenii PIB pe locuitor (PPS, adică la paritatea locală a puterii de cumpărare standard, care ţine cont de nivelul preţurilor pentru a asigura comparabilitatea corectă între ţări) a cumulat 33 puncte procentuale (de la 26% din media UE în anul 2000 la 59% din media UE în anul 2016).

• Revenind la politicile macroeconomice, pentru a spori eficacitatea acestora, acestea ar trebui să meargă mână în mână cu reformele structurale menite să asigure un mediu economic mai flexibil, astfel încât utilizarea lor combinată să deschidă calea pentru o convergență durabilă. Cu alte cuvinte, politicile anticiclice și reformele structurale nu sunt în contradicție, ci într-o relație de complementaritate.

• Un domeniu care ar putea beneficia în mod sigur de implementarea unor astfel de reforme este piața forței de muncă, într-un moment în care România se confruntă cu provocări care nu sunt cu siguranță noi sau neobișnuite.
  
• Având în vedere statutul nostru de economie deschisă, în cadrul unei Uniuni Europene care are la bază libera circulație a capitalului și a forței de muncă, ne aflăm într-o dilemă:  există opinii diferite cu privire la locul în care ar trebui să se afle  salariile: pe de o parte, ele ar trebui să fie guvernate de dinamica productivității. Dar, pe de altă parte, acestea nu pot fi semnificativ mai mici decât cele disponibile în alte economii, deoarece ar duce pur și simplu la o scurgere a forței de muncă, cu consecințe dramatice.
  
• În prezent, ne confruntăm cu o problemă de emigrare, deoarece mai mult de trei milioane de români (un procent semnificativ din populație) și-au părăsit patria pentru alte state membre ale UE.

• Pentru a atenua acest lucru, salariile ar trebui să crească. După cum s-a menționat mai sus, singura modalitate de a face acest lucru fără a afecta competitivitatea este creșterea productivității. Acest lucru se poate realiza pe mai multe căi, multe dintre ele implicând, totuși, o perioadă semnificativă de timp (de exemplu, nu se poate rezolva problema îmbătrânirii populației peste noapte).