​​În ianuarie, prețul mediu pe metru pătrat al unui apartament nou în Capitală, era de 1325 de euro. În septembrie, urcase la 1386 euro. E drept, și salariile crescuseră de la 695 euro la 720 euro (calculate la cursul mediu lunar al BNR). Dacă iei în calcul un apartament de suprafață medie de 70 de mp, obții o valoare de 92.750 euro (în ianuarie) și respectiv 97.020 euro în septembrie. Desigur, depinzând de zona în care e amplasat, dar să nu intrăm în prea multe detalii. Asta înseamnă peste 130 de luni de salariu mediu, adică aproape 11 ani. În cluj, Timișoara sau Brașov, lucrurile stau la fel. De ce cresc prețurile și până unde ar putea urca?

Pentru o locuinta noua de 70 de mp in Bucuresti trebuie sa aduni salariul mediu pe 11 aniFoto: sxc.hu

Desigur, există diferențe între prețurile apartamentelor noi și prețul celor vechi. În cazul apartamentelor noi, situația e ilustrată în graficul de mai jos. Precizare: Am eliminat din calcule impactul inflației.

La cele vechi, diferența nu e foarte mare, ca număr de luni de salarii necesare pentru a cumpăra apartamentul luat în calcul.

  • Până unde ar putea crește prețurile?

Nu foarte mult, oricum. O corecție a pieței va veni, dar trebuie urmărit și ce se petrece pe piețele imobiliare din jurul României.

"Piața imobiliară românească e departe de a forma o bulă în acest moment. Prețurile în România cresc mai lent decât în țările din jur. Contrastul cu Cehia și Ungaria de pildă e foarte puternic. La ei, creșterea vine din altă parte. Mai exact, dintr-un transfer de avere financiară- cehii și ungurii își scot banii din bănci și își cumpără locuințe. Însă în România averea financiară e la jumătate că procent din PIB și asta ne face cea mai săracă țară din regiune, mai jos chiar decât bulgarii", explică un specialist român care lucrează în Citi-ul londonez.

Un alt semn că nu există presiuni mari pe piața imobiliară este raportul între prețurile apartamentelor din Capitală și cele din restul țării. Doar în România și Cehia acest raport e în scădere, spune expertul consultat de HotNews..

Asta nemaivorbind de faptul că în România, încetinirea programului Prima Casă se vede imediat în creditarea nouă pentru locuințe. ”Până și creditul de consum, dacă îl ajustăm cu salariul, nu e pe creștere”, mai spune economistul român.

Alți brokeri independenți de credite confirmă teoria unei bule în contracție. ”Vânzătorii țin foarte mult la preț, dar asta se va mai întâmpla cel mult un an, pentru că sunt și ei la curent cu ipoteza noii crize care ar putea avea loc prin 2020. Drept pentru care vor să profite și întind coarda cât timp mai au ocazia”, spune Constantin Dumitru, proprietarul unei companii care face brokeraj de credite.

Economistul șef al unei importante bănci locale vine cu o altă explicație: ”La întâlnirile pe care le am cu clienții băncii, sunt tot mai des asaltat de întrebări de la oameni cu bani cash mulți, care vor să-i albească, cumpărând terenuri și case. Am sentimentul unei evaziuni în creștere, în care prețul e ridicat de acești oameni cu bani, cărora nimeni nu li se poate opune”, explică economistul șef citat.

În opinia specialiștilor consultați de HotNews, prețul corect pe metrul pătrat nou construit nu ar trebui să depășească 1200 de euro. Nimeni însă nu își asumă această cifră, ea fiind doar sugerată.

  • Cumpărăm acum sau mai așteptăm?

Depinde de fiecare, evident. La anul vor intra în vigoare noile grade de îndatorare ale BNR, care vor limita volumul de împrumuturi impbiliare. Dacă vor deveni aplicabile și propunerile legislative ale Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), limitările vor fi mult mai drastice.

Faceți-vă fiecare calculele și țineți minte faptul că în Vest, pentru un apartament de 70 de mp ai de muncit între 6-9 ani. Cum era și la noi prin 2006. Depinde doar de gradul de urgență la care sunteți supus. Eu unul aș mai aștepta. Și spun asta având în vedere stocul de apartamente care e cel mai vechi din Europa, dar și varianta de a apela la sistemul Bauspar, care ar urma să fie cât mai rapid repornit. Variante sunt, trebuie doar să vă setați prioritățile.