Financial Times: Martin Wolf- Statele Unite trebuie să evite un nou război rece cu China ● The Guardian: Plecarea lui Merkel va fi o pierdere pentru Europa în aceste vremuri de cumpănă ● Les Echos: Creşterea italiană la relanti, dobânzile cresc ● La Libre Belgique: Cum va arăta moneda specială dedicată Brexitului? ● USA Today: După incidentul armat din Pittsburgh: Trump critică presa pentru "furie" şi dă ca exemplu CNN pentru "ştiri false" ● Kapital: Şapte state din UE cumpără gaz rusesc mai ieftin decât Bulgaria. Lectură plăcută!
- Financial Times: Martin Wolf- Statele Unite trebuie să evite un nou război rece cu China
Care a fost cel mai important eveniment din 2018 până acum? În mod evident, discursul privind relațiile SUA-China, rostit de către Mike Pence, vicepreședinte al Statelor Unite în 4 octombrie. Acesta a mărturisit intenția Americii de a opri o creștere peste măsură a puterii unei Chine în creștere: el a vorbit atunci despre "interferențele în politica americană"; politicile sale comerciale și de investiții, presupusul furt de proprietate intelectuală și planurile de dezvoltare industrială; despre atacurilor cibernetice; despre securitate și "cultura cenzurii".
Scopul ar fi "să resetăm relațiile economice și strategice ale Americii cu China", a spus el, "pentru a pune America în primul rând".
Fostul premier australian Kevin Rudd, expert în China, neagă că suntem la începutul unui "nou război rece". Are dreptate, dacă prin asta înțelegem un conflict identic cu cel dintre SUA și Uniunea Sovietică de după cel de-al doilea război mondial. Dar aceste diferențe, deși reale, nu sunt deloc încurajatoare. Fricțiunea dintre SUA și China ar putea fi chiar mai dăunătoare decât războiul rece.
Cel din urmă a rămas cel puțin relativ "rece", spre deosebire de cele două războaie mondiale care au precedat-o. De asemenea, a fost în mare măsură limitat la ideologie și securitate. Daunele pe care le-ar putea avea un conflict american-chinez cu privire la prosperitatea globală ar putea fi uriașe. În parte, pentru că cele două țări sunt atât de interconectate.
Război rece sau nu, acest conflict strategic pare profund și durabil. "[Nu] ne vom răzgândi până când relația noastră cu China nu se bazează pe corectitudine, reciprocitate și respect în fața suveranității", a spus dl Pence.
Cine trebuie să judece când anume este atinsă această stare? SUA, desigur, este răspunsul. În ce condiții ar putea fi de acord că scopul său a fost atins? Având în vedere maniheismul gândirii americane, un răspuns plauzibil este: nu înainte ca China să se prăbușească.
Semnificativ mi se pare și ce spuneau Kurt Campbell și Ely Ratner, oficiali ai administrației lui Barack Obama, care sunt de părere că "angajamentul" cu China nu a reușit să transforme statul comunist într-un stat deschis din punct de vedere politic și economic, așa cum SUA sperau.
În concluzie, părem a ne situa la începutul unui conflict de durată între SUA și China. SUA spune că dorește să transforme China. China se teme, dintr-un anumit motiv, că SUA vrea să-i oprească ascensiunea. Gânditorii "realiști" din politica externă vor susține că asemenea conflicte nu sunt o surpriză și că lupta pentru supremație e întotdeauna inevitabilă, după cum susține John Mearsheimer de la Universitatea din Chicago. De multe ori războiul chiar de aici pornește, spue și Graham Allison de la Harvard.
Aceste profeții ar putea fi "realiste". Dar comportamentul ar putea fi la fel de bine și unul nebunesc. Poate că primul război mondial a fost inevitabil, dar cine poate să creadă că acel război a fost o bună idee?
Statele Unite au un motiv bun pentru a evita conflictul deschis, după cum a declarat domnul Pence. Anume acela că, spre deosebire de Uniunea Sovietică, China nu este un rival ideologic. Un alt motiv ar putea fi acela că un conflict ar fi probabil costisitor, chiar dacă se evită războiul deschis, așa cum susține intelectualul chino-american Minxin Pei.
Cine ar putea crede în raționalitatea unui asemenea conflict? Ei bine, politicile comerciale distructive ale domnului Trump consolidează asemenea îndoieli, la fel ca atacurile sale asupra aliaților americani.
Statele Unite trebuie, de asemenea, să recunoască faptul că China dispune de resurse uriașe: mărimea populației, economia dinamică și dimensiunea pieței pentru mărfurile atâtor state. Desigur, China are, de asemenea, multe slăbiciuni semnificative. Dar speranța că China se va preda sau va dispărea, așa cum a făcut Uniunea Sovietică, este absurdă.
Cum ar putea fi rivalitatea gestionată? Aș sugera cinci principii.
În primul rând, recunoașteți faptul că China nu este "a noastră". Ea aparține chinezilor și nimănui altcuiva.
În al doilea rând, imaginați-vă că structura și organizarea politică a Chinei ar putea rămâne diferită de cea a Occidentului și asta pe termen nelimitat. Astăzi, din păcate, pare mai probabil ca noi să devenim asemănători Chinei decât invers.
În al treilea rând, concentrați-vă atenția asupra comportamentelor care îi pot afecta pe ceilalți și faceți acest lucru într-un mod principial și consecvent. Nu căutați să opriți dezvoltarea Chinei. Acest lucru este în mod fundamental greșit.
Dacă vrem ca China să respecte regulile comerciale, ce-ar fi să le respectăm și noi? Dacă vrem să recunoască drepturile de proprietate intelectuală, de ce să nu recunoaștem că acestea pot fi uneori excesive și împovărătoare? Dacă vrem să facem o problemă importantă a drepturilor omului, ce-ar fi să ne recunoaștem și noi propriile greșeli? Chinezii cunosc ipocrizia când o văd.
În al patrulea rând, recunoaștem că China poate să ne fie rival în anumite privințe, dar este și un partener vital și esențial. Menținerea stabilității economiei mondiale și gestionarea schimbărilor climatice vor fi imposibile fără cooperarea cu China.
Echilibrează puterea Chinei acolo unde și când se dovește a fi necesar, dar cooperează cu ea acolo unde este esențial.
În al cincilea rând, înțelegeți valoarea alianțelor. E vorba de încredere. Dacă SUA dorește să încurajeze țările să reziste tentativelor Chinei de a le încălca suveranitatea, acestea trebuia să vadă în SUA un aliat de încredere. Sub domnul Trump nu au fost așa văzute.
În cele din urmă, aveți încredere în valorile libertpții și democrației. Inamicul nostru nu este China. Așa cum spunea cel mai mare președinte american al secolului XX: "Singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica în sine".
- The Guardian: Plecarea lui Merkel va fi o pierdere pentru Europa în aceste vremuri de cumpănă
Cancelarul german a fost purtătorul de torţă al principiilor civilizate. Democraţia liberală are nevoie de mai multe personalităţi asemănătoare
Momentele de cumpănă din relaţiile de pe glob creează nişte amintiri-flash, crochiuri vii de pe scena de unde ne veneau veştile: declaraţii de război, asasinate, calamităţi naturale. Toate formează un album cu amintiri comune ce definesc fiecare generaţie.
În dimineaţa de noiembrie din 1990, când Margaret Thatcher a demisionat, eram la şcoală. Văd şi acum clasa. Profesorul a făcut un gest pe care nu îl mai făcuse până atunci: a deschis televizorul ca să vedem momentul plecării Doamnei de Fier din Downing Street. Nu aveam idee ce înseamna să ai un alt premier. Prietenii mei francezi spun că şi ei au simţit la fel în 1995, atunci când a demisionat François Mitterand după 14 ani la Palatul Elysée. A trebuit să treacă un timp ca să se obişnuiască să audă cuvintele "monsieur le president" adresate unei alte persoane.
La fel va fi şi pentru generaţia de germani care încearcă acum să se obişnuiască cu ideea unei scene politice fără Angela Merkel. Ei însă nu trebuie să se obişnuiască peste noapte. Merkel a dat de înţeles că nu va căuta să fie realeasă ca preşedintă a partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) - o funcţie pe care o ocupă din anul 2000. E cancelar din 2005 şi încă şi-ar putea continua activitatea în această funcţie, dar efectele declaraţiei de ieri fac ca ea să treacă de la funcţia de lider la cea de interimar. Poziţia de-acasă a dnei Merkel a fost dificilă după ce alegerile de anul trecut au silit-o să formeze o instabilă coaliţie cu fragilul Partid Social Democrat (SPD). Acest parteneriat a făcut ca partidul de extremă dreaptă, Alternativa pentru Germania (AfD), să ajungă întâmplător drept principalul partid de opoziţie. Alegerile regionale care au urmat au reîntărit sentimentul de oboseală din politica de centru a Germaniei, în timp ce alegătorii s-au orientat spre periferie. Alegerile din Hesse, desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute, au fost câştigate de CDU, dar procentajul partidului a scăzut cu peste 11 procente. Şi SPD-ul a pierdut din sprijin, în timp ce Verzii şi AfD au avut rezultate remarcabile.
Germania se îndepărtează de "epoca Merkel". Va începe tranziţia, dar confirmarea e un far care încă mai săgetează Europa. Lungimea mandatului e doar o parte din întreaga poveste. Dna Merkel a văzut atâţia lideri din lume care au venit şi s-au dus. Tony Blair a fost primul ei omolog britanic. Ea l-a calificat pe David Cameron drept "un nepot distrat" din care a încercat să facă un european responsabil. Ea l-a avertizat să nu îi mai contracareze pe guralivii parlamentari eurosceptici, prezicând în mod corect că ei nu vor fi niciodată mulţumiţi. Nu a părut să se lase impresionată atunci când Theresa May a venit mai degeaba la prima lor întâlnire din 2016, nerenunţând la nimic şi recitând pe dinafară un scenariu pregătit dinainte.
Poate că dna Merkel o fi avut ocazia să se tot întrebe ce s-o fi întâmplat cu Marea Britanie de un bufon ca Boris Johnson a putut ajunge ministru de externe şi a putut fi înlocuit cu Jeremy Hunt, un om care ar trage cu uşurinţă semnul egal între UE şi URSS. Merkel şi-a petrecut copilăria în Germania de Est. Ea ştie care este diferenţa între democraţiile libere şi un stat-închisoare. Ea s-o fi întrebând încotro s-or îndrepta toţi oamenii ăştia?
În același timp, internaţionaliştii liberali britanici au admirat modul în care Merkel i-a primit pe refugiaţii sirieni şi au rămas uimiţi de capacitatea de ironie a istoriei: să pună făclia toleranţei şi a unei administraţii mondiale în mâinile unui cancelar german care să inspire siguranţă şi să ţină piept ca reper cultural unui conducător rasist şi demagog al Statele Unite.
În toată această pantomimă, Marea Britanie nu este un actor serios şi nici măcar capabil pe scena mondială. E un exemplu de caz de disfuncţionalitate politică, un circ menit să îi facă fericiţi pe populişti şi pe tirani şi un punct pe o listă care pe politicienii responsabili din Europa şi din SUA îi face să se îngrijoreze de starea de sănătate a democraţiei liberale.
Această nelinişte este amplificată de perspectiva plecării dnei Merkel, chiar dacă pentru un timp ea ar părea inevitabilă.În aceste vremuri de instabilitate, ea a fost ambasadoarea unei ere mai sigure, şi încă destul de recent încât să se poată ajunge la o comparaţie. Când ea va pleca, acea eră va deveni oficial de domeniul amintirii, condamnată doar la trecut, în faţa ei deschizându-se un hău imens. E ruşinos că Marea Britanie nu poate oferi sub nicio formă un candidat care să-l umple. (RADOR)
- Les Echos: Creşterea italiană la relanti, dobânzile cresc
PIB-ul din peninsulă n-a crescut între iulie şi septembrie, o premieră din 2015. Lucrurile se complică pentru guvernul lui Giuseppe Conte.
Proastă coordonare pentru Giuseppe Conte. În momentul în care s-a lansat într-o confruntare cu Comisia Europeană pe bugetul ţării sale pentru 2019, preşedintele consiliului italian e prins pe picior greşit de cifrele economiei italiene, care sunt şi mai puţin bune decât se prevedea.
După trei ani de creştere, PIB italian a rămas stabil în trimestrul al treilea, potrivit unei estimări publicate marţi de Institutul naţional de statistică. Unii analişti mizau pe o creştere de 0,1%. Dar scăderea cererii interne şi slăbirea comerţului exterior au atârnat prea mult în balanţă.
Mai mult de 0,8% pe an
După amiaza, indicele principal al Bursei din Milano, FTSE Mib, a marcat o uşoară scădere la 19.000 de puncte. La rândul lui, "spread"-ul, diferenţa dintre rata dobânzii de împrumut germane şi italiene la zece ani este sub pragul simbolic de 300 de puncte. Spre comparaţie, cel al Franţei nu este "decât" de 37 de puncte.
Cu un al treilea trimestru neutru, creşterea anuală a ţării ar urma să atingă doar 0,8%, confirmând o tendinţă evidentă de câteva luni. Guvernul de coaliţie venit la putere în iunie a trebuit să revizuiască deja în scădere prognoza de creştere. Giuseppe Conte şi-a redus la începutul lui octombrie previziunea pentru 2018 la 1,2% în loc de 1,5% prognozat în aprilie. O revizuire care pare deja veche şi problematică.
Deficit de 2,4 %
Mai ales că Roma şi-a bazat obiectivul de deficit de 2,4% pe aceste prognoze. Or, dacă creşterea este mai slabă decât se prevedea, deficitul riscă să fie şi mai mare. Comisia Europeană a respins de altfel deja bugetul italian, criticând "o deviere clară, netă, asumată" faţă de regulile europene.
În acest context, Roma are până pe 13 noiembrie timp să prezinte la Bruxelles un buget revizuit. Altfel, se expune unei "proceduri de deficit excesiv", susceptibilă să ducă la sancţiuni financiare. Agenţia Moody's a degradat nota datoriei Italiei, iar Standard & Poor's i-a scăzut perspectiva de la stabilă la negativă. (RADOR)
- La Libre Belgique: Cum va arăta moneda specială dedicată Brexitului?
O monedă specială Brexit va fi emisă în primăvara anului 2019 pentru a marca ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a anunțat luni Ministerul de Finanțe britanic.
"Monetăria Regală va crea o nouă monedă comemorativă pentru Brexit", a afirmat ministerul într-un comunicat, confirmând o informație din tabloidul "The Sun", cu ocazia prezentării bugetului pentru anul 2019.
Această piesă, cu o valoare nominală de 50 de pence, va fi împodobită cu mesajul "Peace, Prosperity and Friendship with all nations" ("Pace, prosperitate și prietenie cu toate națiunile"), potrivit designului dezvăluit de contul Twitter al Trezoreriei. Moneda va include și data de 29 martie 2019, ziua ieşirii ţării din Uniunea Europeană.
Nu este prima dată când va fi creată o monedă comemorativă, a declarat ministerul, menționând operațiuni similare pentru Jocurile Olimpice din 2012, intrarea țării în Comunitatea Economică Europeană (strămoșul UE) sau pentru centenarul Primului Război Mondial.
Acest anunț vine într-un moment în care trenează negocierile dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană, iar ipoteza unei ieșiri fără acord este tot mai evocată.
În timp ce cele două părți au convenit asupra majorității punctelor, modul de evitare a revenirii unei frontiere dure între Republica Irlanda și provincia britanică a Irlandei de Nord rămâne principalul punct de dezacord. (RADOR)
- USA Today: După incidentul armat din Pittsburgh: Trump critică presa pentru "furie" şi dă ca exemplu CNN pentru "ştiri false"
După incidentele cu bombe şi asasinatul în masă de la sinagoga din Pittsburgh, preşedintele Donald Trump a învinuit din nou presa că provoacă o furie care a devenit mortală - declaraţie care, în opinia criticilor săi, nu face decât să sporească dezbinarea.
"În ţara noastră există o furie grozavă, în parte provocată de transmiterea unor ştiri inexacte şi chiar frauduloase", a scris Trump, pe Twitter.
Catalogând din nou "presa ştirilor false" drept "adevăratul duşman al poporului", Trump a spus că jurnaliştii "trebuie să pună capăt ostilităţii făţişe şi evidente şi să transmită informaţii exacte şi juste. Asta ar putea face mult pentru a stinge vâlvătaia".
Totu luni, secretara de presă a Casei Albe, Sarah Sanders, a susţinut că "primul lucru pe care presa l-a făcut după incidentul armat" a fost "să dea vina pe preşedinte". Ea a refuzat să numească ştirile despre care Trump credea că sunt false.
Câteva ore mai târziu, pe Twitter, Trump a dat ca exemplu CNN, afirmând că (postul) e implicat în "afacerea ştirilor false" şi a adăugat că e "o mare diferenţă" între instituţiile cu adevărat de presă şi cele care transmit ştiri false.
"CNN şi alte instituţii implicate în Afacerea Ştirilor False susţin mereu cu un anume scop şi în mod inexact că eu am spus că 'presa e duşmanul poporului'. Greşit! "Am spus că 'presa ştirilor false e duşmanul poporului', e o mare diferenţă. Atunci când transmiţi informaţii false - nu e bine!".
Într-un al doilea mesaj de pe Twitter, Trump a scris: "Verificaţi mesajele de pe Twitter din ultimele două zile. Mă refer la Presa Ştirilor False atunci când vorbesc despre Duşmanul Poporului, dar reporterii lipsiţi de onestitate menţionează doar cuvântul 'presă'. Oamenii din marea noastră ţară sunt indignaţi şi deziluzionaţi atunci când primesc atâtea Ştiri False. Le primesc şi înţeleg totul!"
Individul din Florida, suspectat că ar fi trimis prin poştă o serie de colete dubioase, a expediat două asemenea colete la CNN.
Criticii preşedintelui au spus că tocmai retorica agresivă a preşedintelui - care îi atacă deseori pe adversarii politici, presa şi alte lucruri asemănătoare - e cea care creează dezbinare şi care îi poate face pe oamenii mai dezechilibraţi să se gândească la violenţă.
În replică, Chuck Todd de la NBC a scris pe Twitter: "Dacă crezi că presa e o problemă, atunci a-ţi exprima furia şi ura e ultimul lucru care ar rămâne de făcut... Încearcă să conduci, încearcă să dai un exemplu".
"Trump dă tonul dezbinării, deseori urii, uneori incită la violenţă împotriva jurnaliştilor, iar asta pe noi nu ne scapă de responsabilitate", a declarat reprezentantul democrat de California, Adam Schiff, duminică, la emisiunea "State of the Union" ("Starea Uniunii") a postului CNN.
Săptămâna trecută, autorităţile au arestat un susţinător al lui Trump suspectat că ar fi trimis prin poştă bombe artizanale unor adversari politici, printre care fostul preşedinte Barack Obama şi contracandidata lui Trump la alegerile din 2016, Hillary Clinton.
Trump a condamnat ambele incidente şi atentatul de la sinagogă. Săptămâna trecută, după incidentul cu bombele, el părea să încerce să adopte un ton mai reţinut, abţinându-se să se mai refere la presa "falsă". Dar chiar şi atunci, el tot a mai dat vina pe presă pentru atmosfera politică încărcată.
Duminică seara, după atentatul din Pittsburgh soldat cu moartea a 11 oameni la Sinagoga Copacul Vieţii, Trump a dat din nou vina pe presă. Pe Twitter, el a scris din nou despre "ştirile false", afirmând că presa "face tot ce poate ca să dea vina pe republicani, pe conservatori şi pe mine pentru dezbinarea şi ura semnalate de atâta vreme în ţara noastră. În realitate, ştirile sale false şi dezonorante provoacă probleme mult mai mari, pe care jurnaliştii sunt incapabili să le înţeleagă!"
Julian Zelizer, profesori de istorie şi relaţii publice la Universitatea Princeton, a califcat reacţiile lui Trump drept "cât se poate de previzibile".
"Nimic nu îi abate preşedintelui Trump atenţia de la mesajul politic", a spus Zelizer. "El are o serie de adversari, în frunte cu presa, iar crizele, scandalurile şi tulburările nu îl impiedică să revină mereu asupra acestor subiecte. El refuză ca evenimentele de săptămâna trecută să îi influenţeze în vreun fel agenda şi face în aşa fel, încât bombele şi atentatul să se încadreze în afirmaţiile sale potrivit cărora el este aacat de presă".
Luni, în urma ultimelor mesaje de pe Twitter ale lui Trump, Jim Acosta de la CNN, o frecventă ţintă a atacurilor lui Trump, a explicat simplu lucrurile: "Nu suntem duşmanii poporului", a scris el pe Twitter. "Nu sunt duşmanul vostru. E o greşeală să îţi califici concetăţenii drept duşmani. Facem parte cu toţii din aceeaşi echipă. Suntem cu toţii americani".(RADOR)
Kapital: Şapte state din UE cumpără gaz rusesc mai ieftin decât Bulgaria
Plăteşte oare Bulgaria mai mult pentru gazul rusesc, în comparaţie cu celelalte state din Uniunea Europeană, ori tarifele stabilite în contractul pe termen lung cu Gazprom sunt suficient de bune? Această întrebare veche a primit un răspuns nou în ultimul raport al Comisiei Europene privind piaţa gazelor.
Din datele celui de-al doilea trimestru al anului reiese că şapte state din UE cumpără mai ieftin decât Bulgaria gaz rusesc. Aici vorbim de preţurile de livrare pentru gazul rusesc până la graniţa respectivul stat, fără a fi introduse taxele de acces, transport şi depozitare.
O parte dintre state primesc preţuri mai bune, probabil pentru că au o piaţă imensă - Germania şi Italia, de exemplu. Alte state însă, cum este România, par a fi în poziţia de a negocia, datorită alternativelor pe care le au.
Ce arată datele Comisiei Europene
Preţurile pentru gazul rusesc sunt mai bune decât cele pentru Bulgaria în Letonia, Lituania, Germania, Grecia, România, Italia şi Ungaria. Cei mai mulţi dintre noi, însă, plătesc doar în Slovacia, Cehia, Slovenia şi Estonia. Este de remarcat faptul că tarifele mai bune sunt obţinute de către statele care au acces la surse alternative de gaze (în principal LNG), cum sunt Italia, Grecia şi Lituania, gazul natural se comercializează în aşa-numitele hub-uri (Germania, Ungaria) sau au gaze proprii (România).
În aceste cazuri, în mod evident, concurenţa are influenţă, în timp ce la zece ani de la prima criză a gazului şi sistarea livrărilor, Bulgaria încă mai e pe deplin dependentă de importurile din Rusia. Prima legătură reală cu un alt furnizor se va realiza abia atunci când se va construi conexiunea cu Grecia - prin anul 2021. Astfel, în prezent, singura opţiune pentru preţuri mai bune sunt negocierile cu Gazprom, însă nu este exclus ca în cadrul acestora să se obţină exact efectul invers - preţuri mai mari.
Noile oportunităţi şi pericole
Posibilitatea de renegociere a condiţiilor în contractul pe termen lung între Bulgaria şi Gazprom a venit în urma deciziei Comisiei Europene din data de 24 mai anul acesta. Potrivit acestuia, compania rusă de gaze trebuie să elimine toate restricţiile impuse clienţilor săi cu privire la revânzarea de gaze peste graniţă, să permită ca fluxurile de gaze să curgă către şi din statele baltice şi Bulgaria, care încă sunt izolate de alte state membre, din cauza faptului că nu există interconectări, precum şi să garanteze că preţul gazului pentru Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, reflectă nivelul preţurilor din pieţe concurente de gaze din Europa de Vest.
Se aşteaptă ca negocierile între Bulgargaz şi Gazprom să înceapă în luna noiembrie, după ce, la sfârşitul lui septembrie, au fost semnate anexele la contract, care permit asta.
Pe scurt, conform noilor reguli, preţul la gaze poate fi revizuit la solicitarea vânzătorului sau cumpărătorului, dacă există o schimbare semnificativă a circumstanţelor economice pe pieţele europene de gaze, care sunt în afara controlului statelor şi/sau dacă preţul nu reflectă schimbarea de preţuri la frontiera Germaniei, Franţei şi Italiei, ori modificarea preţurilor la gaze la centrele de distribuţie a gazelor TTF şi NCG. Teoretic, acest lucru oferă posibilitatea obţinerii unor preţuri de piaţă. În prezent, însă, o asemenea abordare ar avea efecte negative pentru Bulgaria. Motivul este legat de faptul că preţurile la bursă sunt mai mari decât cele pe care Bulgaria le primeşte acum.
Bulgaria are unul dintre cele mai scăzute prețuri finale ale gazelor pentru gospodării ca valoare absolută, însă acest lucru se schimbă semnificativ dacă datele au în vedere paritatea puterii de cumpărare. De asemenea, de o importanţă-cheie sunt impozitele şi taxele, care se calculează ca preţ final - în Bulgaria acestea sunt mici şi compensează astfel preţul de livrare mai mare al gazului, în detrimentul bugetului.
Astfel, se ajunge din nou la problema alternativelor de import, sau mai degrabă absenţa acestora, ceea ce reprezintă principalul motiv ca Bulgaria să plătească mai mult pentru gaze naturale, în comparaţie cu o serie de alte state. (RADOR)
