România are nevoie de un mecanism transparent bazat pe indicatori macroeconomici stabili și predictibili care să determine evoluția salariului minim, se arată într-un comunicat de presă al Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR). Potrivit organizației, o evoluție sustenabilă pe termen lung trebuie implementată pe baza unei analize profunde a tuturor implicațiilor pentru economie și societate. Creșterile arbitrare, necorelate cu productivitatea, care în România este sub media economiilor competitive, alimentează în final curba inflaționistă.

BaniFoto: Dreamstime

"Pentru o funcționare corectă și pentru prevenirea unor dezechilibre economice, orice modificare administrativă a bazei costurilor companiilor trebuie să permită o perioadă de minimum 12 luni de la aprobare până la implementare. Introducerea salariului minim diferențiat pe baza unei diplome de studii superioare nu garantează profesionalizarea angajaților, din contră, creează premisele unei creșteri nefondate a cererilor pentru studii universitare. O astfel de dinamică defavorizează învățământul profesional și tehnic, tocmai acea ramură care trebuie dezvoltată pentru a răspunde nevoilor pieței forței de muncă, așa cum indică și Barometrul forței de muncă realizat recent de PwC pentru CDR", se arată în document.

În același timp, spune CDR, ierarhizarea salariului minim în funcție de vechimea în muncă adâncește problema productivității, contribuind la creșterea inechității dintre angajații cu vechime și cei recent intrați în piața muncii, prin recompensarea anilor de muncă și nu a performanței.

"Această modificare și viteza implementării ei continuă seria deciziilor impredictibile adoptate de Guvern, adâncind neîncrederea mediului de afaceri, ceea ce frânează dezvoltarea economică a României susținută de cetățeni și mediul de afaceri", menționează sursa citată.

Stabilirea salariului minim pe baza unor criterii obiective se regăsește și între recomandările de țară pentru România de la Comisia Europeană în cadrul Semestrului European, spune organizația.

"România are nevoie de un mecanism transparent care să determine evoluția salariului minim pe baza unor indicatori macroeconomici stabili, predictibili, și abordat de către autorități în dialog cu toate părțile vizate, precum patronatele și sindicatele, asigurând de asemenea un interval suficient până la intrarea în vigoare", precizează CDR.

Guvernul a aprobat, vineri, o Ordonanță de urgență care modifică o serie de acte normative.

Una dintre modificările aduse Codului Muncii, spune Ministerul de resort într-un comunicat de presă, vizează crearea cadrului legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor și al vechimii în muncă. Prin hotărâre de Guvern se va putea stabili nivelul salariului minim diferențiat pentru anumite categorii de salariați: pentru salariații care sunt încadrați pe studii superioare, precum și pentru cei care au o vechime în muncă peste un anumit nivel.